Sectorul Public și Rolul Statului în Economie

Argument

Orice proiect care se realizeză şi care necesită un anumit studiu are o motivaţie, totul se realizeză pentru un scop şi cu un anumit grad de convingere.

Din lista de potenţiale proiecte prezentate, tema asupra căreia ne-am oprit atenţia, a fost aceasta. Principalul nostru argument în alegerea facută, este reprezentat atât de actualitatea temei, cât şi de posibilitaţile largi de a ne exprima propriile opinii.

Tema este deosebit de actuală, pentru că, mai ales în această periodă de instabilitate economică şi politică, este tot mai mare nevoie de o prezenţă activă a statului în cadrul sectorului privat, de o implicare directă în susţinerea agenţilor economici şi în încurajarea diverselor proiecte ale acestora.

Tema permite totodată să ne explicăm propriile idei. Nimeni până acum nu a reuşit să traseze o graniţă clară între cele două sectorare, cel public şi cel privat, unde se termină teritoriul unuia şi unde începe al celuilalt, aşa că ne permitem să ne prezentăm şi noi propria opinie asupra acestui subiect.

Am ales să prezentăm proiectul într-o manieră cât mai utilă pentru noi, şi anume, după structura proiectului de licenţă, cu o parte teoretică (în care am prezentat cele două sectoare) şi una practică (prezentarea influenţei sectorului public într-un domeniu). Am ales ca studiul de caz să-l realizam asupra agriculturii, întrucat, pe langă faptul că este o ramură de bază a economiei, este şi un sector cu mari probleme, şi în care intervenţia statului este mult mai necesară şi mai vizibilă, ceea ce, recunoaştem, ne-a facut şi nouă munca mai uşoară.

2. Capitolul I: Sectorul public

2. 1 Sectorul public şi necesitatea studierii lui

Sectorul public este prezent în viaţa economică în mai multe modalităţi. Nu există economie de piaţă în care sectorul public, mai mult sau mai puţin să nu se regăsească, direct sau indirect, între factorii care influenţează şi orientează agenţii economici, respectiv activitatea acestora.

În general, sectorul public este legat de intervenţia statului în economie şi de activitatea guvernului. Există multe aspecte ale vieţii noastre care capătă atributul de public şi prin urmare, sunt corelate cu sectorul public: învăţământ public (de stat), bunuri publice, cheltuieli publice, finanţe publice, întreprinderi publice (de stat), alegere publică, opinie publică, relaţii publice, interes public, servicii publice etc. Multe alte activităţi economice reflectă întrepătrunderile dintre sectorul public şi cel privat, cum este de exemplu asigurarea calităţii produselor alimentare realizate de societăţi comerciale private prin controlul realizat de inspectori publici.

Sectorul public reprezintă acea parte a economiei în care se manifestă proprietatea publică. Ca subiecţi de proprietate publică se pot identifica toate agenţiile şi departamentele guvernamentale, precum şi toate societăţile publice care produc sau distribuie bunuri publice, private sau mixte. Astfel, ca obiect de proprietate publică se identifică nu numai bunurile publice, ci şi unele bunuri private şi mixte, adică cele care pierd cel puţin o trăsătură a bunurilor publice în anumite condiţii de piaţă.

Sectorul public, definit în funcţie de forma de proprietate se caracterizează prin două elemente: dimensiune şi intensitate.

Dimensiunea sectorului public variază de la ţară la ţară, în funcţie de ideologia politică a guvernului aflat la conducere şi exprimă domeniile în care se manifestă intervenţia statului.

Intensitatea sectorului public diferă nu numai de la o economie la alta, dar şi de la un domeniu de intervenţie la altul şi exprimă amploarea acţiunilor statului în domeniu.

Astfel, sănătatea este un domeniu în care se poate regăsi sectorul public sau nu; învăţământul, transportul, la fel, ceea ce înseamnă că prin includerea acestor domenii de intervenţie în activitatea sectorului public, dimensiunea acestuia creşte. În schimb, cât de mult intervine într-un domeniu sau altul, sau, altfel spus cât de amplă este reglementarea publică a unor aspecte ale vieţii economice înseamnă intensitatea sectorului public.

De exemplu, sectorul public este mai intens în învăţământ dacă predomină şcolile publice, faţă de cele private, şi de asemenea este mai intens în agricultură atunci când activitatea fermierilor, ţăranilor sau asociaţiilor agricole este reglementată prin preţurile produselor, fiscalitate, subvenţii acordate etc.

Economia sectorului public este acea parte a Economiei care studiază sectorul public prin prisma corelaţiei economice fundamentale nevoi-resurse. Nevoia de sector public este o consecinţă a pieţei şi mecanismelor sale care nu generează în toate condiţiile rezultatele propuse, apărând aşa-numitul eşec al pieţei. Resursele sectorului public abordate complex, în procesul atragerii, utilizării, administrării lor se concretizează în elemente materiale, financiare şi umane care pot fi folosite pentru satisfacerea unor nevoi generale ale societăţii.