Sistemul Bancar

Capitolul 1.

I.Banca– concept şi funcţiile ei în economie.

O bancă poate fi definită ca o instituţie care mobilizează mijloace băneşti disponibile, finanţează şi creditează persoanele fizice şi juridice, organizează şi efectuează decontările şi plăţile în cadrul economiei naţionale şi în relaţiile cu celelalte state, în scopu lobţinerii deprofit.

Din definiţie rezultă caracterul complex al rolului pe care banca îl are în economie, atât din punct de vedere al serviciilor pe care le efectuează, cât şi din punct de vedere al relaţiilor în spaţiul geografic.

II. Băncile comerciale și rolul lor în sistemul bancar.

Apariția băncilor moderne este strâns legată de dezvoltarea comerțului cu cetățile îndepărtate și acumularea capitalului monetar în special pe aceasta baza, expresie a dezvoltării producției manufacturiere și a expansiunii generale a economiei.

Legate de nevoile comerțului și desfașurând principalele operațiuni prin intermediul efectelor comerciale, în mod firesc băncile au primit atributul de comerciale.

Băncile s-au afirmat esențial ca instituții monetare, a căror caracteristică principală este posibilitatea de a pune în circulația creantă asupra lor înseși , care sporesc masa mijloacelor de plată, circulației monetare.

Caracteristica semnificativă a acestor intermediari este transformarea activelor monetare în moneda.

Forma principală a creației monetare este emisiunea de bancnote. La început aceastã funcție era deschisă tuturor băncilor pentru ca ulterior sa fie una specifică bancii de emisiune.

Totuși, băncile comerciale tipice își aduc aportul lor la creația monetară prin transformarea activelor nemonetare (conturi, obligații) fără putere liberatorie în instrumente de plată.

Un timp, în Anglia, Franta, SUA și alte țări, o mare parte a băncilor de depozit efectuau și operațiuni de emisiune. Multiplicarea acestor centre de emisiune a condus la crearea condițiilor de încălcare a normelor de emisiune și încărcarea canalelor circulației cu bancnote emise cu sau fără justificare economică.

O tendință care s-a manifestat în sânul băncilor o întreaga epoca este specializarea băncilor, care deși în descreștere nu încetează să caracterizeze lumea băncilor.

Separarea și independența băncilor specializate este în momentul delimitării sferei de competență și de activitatea băncilor de depozit.

Un moment important în evoluția băncilor l-a reprezentat criza economică din anii 1929 – 1933, care s-a manifestat în toate țările dezvoltate, dar a avut efecte devastatoare în SUA prin crahul bancar de proporții (36 % din bănci fiind declarate în stare de faliment).

Între băncile specializate un loc deosebit îl ocupa instituțiile de credit specializate cărora le-a fost evidențiată o misiune de interes public; creditarea pe termen mijlociu și lung a unor ramuri (frecvent agricultura), sprijinirea acțiunilor de credit ipotecar imobiliar; creditarea colectivitatilor locale, etc.

Societățile financiare, în fapt societăți de credit, sunt prezente în activitatea economică în toate țările dezvoltate: sunt instituții de credit care pe de-o parte nu sunt autorizate să primească depozite, iar pe de alta parte nu pot efectua decât operațiunile pentru care au fost abilitate prin lege sau convenție.

Principalele lor orientări sunt: leasing-ul, factoring-ul, acordarea și garantarea de credite pe termen mijlociu și lung pentru întreprinderi, creditarea mărfurilor cu plata în rate, creditarea locuințelor cu garanții ipotecare, gestiunea mijloacelor de plată, în special prin cărți de credit.