Sistemul de Impozite și Taxe Locale din România

MOTO:

“Avem impozite pe fiecare articol care ne intră în gură, ne acoperă spatele sau pe care punem picioarele; impozite pe ce e plăcut să vezi, pe ce e plăcut să auzi, pe ce e plăcut să simţi, să respiri sau să guşti; impozite pe căldură, pe locomoţiune, impozite pe tot ce e terestru şi subteran, pe tot ce e produs în ţară şi pe tot ce ne vine din străinătate; impozite pe materii prime şi pe orice valoare nouă creează omul; impozite pe sosurile care ne excită pofta de mâncare şi pe doctoriile care ne dau sănătate; pe hermina care împodobeşte roba magistralului şi pe funia care spânzură pe criminal; pe cuiele sicriului şi pe panglicile miresei. În pat sau la masă , când te scoli sau când te culci trebuie să plăteşti. Şcolarul biciuieşte sfârleaza lui taxată. Tânărul imberb conduce un cal taxat, cu un ham taxat, pe un drum taxat! Iar englezul muribund îşi toarnă doctoria pentru care a achitat un impozit de 7% într-o lingură pe care a plătit cu acelaşi titlu 15% şi zace pe un cearşaf de indiană în preţul căruia este încorporată o taxă de 22%, ca să moară în braţele unui farmacist care a plătit 100 de lire licenţă, pentru a avea dreptul să-l omoare”.

( Sydney Smith, Edinburgh Review, 1820)

Cap. 1 Noţiuni generale privind impozitele şi taxele locale

1.1 Noţiunea de impozit şi taxă

Pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale vizând satisfacerea unor necesităţi de interes general, statul mobilizează o mare parte din resursele financiare ale ţării. Acest amplu proces de distribuire şi redistribuire a produsului intern brut se concretizează în sistemul veniturilor bugetare care se repartizează între bugetul administraţiei centrale de stat şi bugetele locale în concordanţă cu obiectivele de realizat în anul bugetar respectiv.

În funcţie de fecvenţa cu care alimentează bugetul , veniturile statului se împart în două categorii: venituri curente(ordinare) şi venituri bugetare(extraordinare).

Veniturile ordinare sunt acele resurse bugetare la care statul apelează, în mod obişnuit în condiţii considerate normale şi care se încasează cu o anumită regularitate. În această categorie se includ în primul rând impozitele şi taxele precum şi veniturile din exploatarea întreprinderilor şi proprietăţilor statului.

Impozitul reprezintă acea contribuţie bănească, obligatorie şi cu titlu nerambursabil, care este datorată- în temeiul legii- la buget de către persoanele fizice şi /sau juridice, în raport cu capacitatea lor contributivă( pentru veniturile pe care le obţin, pentru bunurile pe care le posedă, respectiv pentru mărfurile pe care le produc şi/sau distribuie ori pentru serviciile pe care le prestează sau execută).

Cu toate că impozitele sunt cunoscute încă din antichitate şi s-au menţinut până în prezent, ele au o serie de trăsături specifice ce le-au caracterizat în toate epocile istorice şi societăţile umane care le-au practicat, între care:

- impozitul este o contribuţie bănească, în sensul că contribuabilii sunt obligaţi să suporte din venitul sau averea lor anumite sume de bani destinate acoperii nevoilor generale ale societăţii. În statele moderne această contribuţie se realizează numai în formă bănească, spre deosebire de statele sclavagiste şi feudale care practicau impozite şi în formă naturală;

- achitarea impozitului nu este urmată de o “contraprestaţie anumită “din partea statului sau altor agenţi publici;

- impozitul este o contribuţie obligatorie, în sensul că persoanele fizice şi juridice trebuie să participe necondiţionat la acoperirea cheltuielilor generale ale statului, acesta apelând la procedee de constrângere în cazul în care sumele respective nu sunt vărsate la buget;

- impozitul este o prelevare cu titlu nerambursabil, în sensul că odată mobilizate la dispoziţia statului, statul nu se obligă să efectueze vreo contraprestaţie specifică şi de valoare egală, el finanţând nevoi comune întregii colectivităţi;

- impozitul este datorat conform dispoziţiilor legale, în sensul că instituirea acestuia se poate face numai prin lege, statului revenindu-i , în exclusivitate, dreptul de a impune şi percepe impozite prin reglementări unitare aplicabile pe întreg teritoriul naţional;

- impozitul este o obligaţie pecuniară de utiliatate public întrucât sumele utilizate la dispoziţia statului sunt destinate acoperirii cheltuielilor publice care se efectuează în interesul general al societăţii;

- impozitul se datorează pentru veniturile realizate şi bunurile deţinute, în sensul că subiectele impozabile datorează contribuţia numai în cazul în care realizează venituri prevăzute de lege ca impozabile sau dobândesc/posedă bunuri care au acelaşi caracter.

Taxele sunt acele sume datorate de către persoanele fizice şi/sau juridice pentru anumite acte sau servicii îndeplinite/prestate -la cererea şi în folosul acestora- de către anumite organe de stat, instituţii publice sau alte persoane asimilate acestora. Taxele constituie , alături de impozite, cea de-a doua categorie importantă de venituri ale bugetului de stat.

Prin urmare, taxele sunt reglementate ca obligaţii bugetare datorate de persoane fizice sau juridice ce solicită o anumită prestaţie din partea instituţiilor statului. Conform principiului după care taxele sunt plătite ca un contraechivalent direct şi imediat, cuantumul bănesc al acestora ar trebui să fie egal cu valoarea economică a serviciului prestat. În absenţa acestei echivalenţe, dacă cuantumul bănesc al unei taxe depăşeşte valoarea serviciului prestat, această taxă cuprinde şi un element de impozit, fiind instituite în scopuri fiscale de realizare a unor venituri pentru bugetul statului. De regulă, cuantumul taxelor nu se stabileşte pornind de la costul ori valoarea serviciului prestat, ci independent de criteriile de ordin economic.Sub acest aspect, taxele se deosebesc radical de tarifele percepute pentru serviciile executate de întreprinderi, organizaţii sau liber profesionişti.

Spre deosebire de impozite, taxele reprezintă o contribuţie pentru acoperirea parţială a cheltuielilor ocazionate de serviciile prestate, pe când impozitele se utilizează la acoperirea cheltuielilor generale ale societăţii lucrărilor care urmează a fi efectuate de către serviciile publice. Sunt plăţi făcute pentru servicii prestate, în mod direct şi imediat, beneficiarilor de către instituţiile statului. Plata efectivă a taxelor se realizează numai în măsura în care se solicită un anumit serviciu public, pe când plata impozitelor are caracter imperativ, obligatoriu.

Subiectul plătitor al taxelor este precis determinat din momentul în care acesta solicită efectuarea unui serviciu din partea unui organ sau instituţie de stat. Alături de taxele datorate bugetului statului şi taxele datorate bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, au fost instituite, ca şi o categorie aparte- taxele speciale- pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice. Acestea reprezintă venituri cu destinaţie specială ale bugetelor locale, fiind utilizate numai în scopurile pentru care au fost instituite.