Sistemul fiscal și politica fiscală

INTRODUCERE

În orice orânduire sociala, sistemul veniturilor publice este determinat de forma de proprietate asupra mijloacelor de productie si de sfera relatiilor marfa–bani.

Populatia participa la fondurile publice cu o parte din veniturile sale. Ponderea acestei participari devine tot mai mare pe masura extinderii privatizarii în toate sectoarele economiei nationale, ca o trasatura specifica trecerii la economia de piata. Este o realitate ca relansarea economica în perioada de tranzitie va fi în mod indubitabil, generata de sectorul privat creat în economie, de gradul de privatizare a sectorului productiv. Fara existenta unor agenti economici privati, care sa dispuna de un cadru institutional prop ice, nu putem accede la o relansare economica autentica. Interventia autoritatii publice prin instrumente si modalitati specifice tranzitiei, compatibile strategiei de reforma promovata, va trebui sa fie benefica crearii, extinderii si dezvoltarii sectorului privat autentic. În acest sens, fiscalitatea poate oferi instrumente necesare autoritatii publice pentru accelerarea procesului de privatizare si, pe aceasta baza, a declansarii si sustinerii relansarii economice.

Totalitatea impozitelor, taxelor, contributiilor si altor venituri publice provenite de la persoanele juridice si persoanele fizice care alimenteza bugetele publice formeaza sistemul fiscal.

Cu un sens oarecum similar, în practica fiscala se utilizeaza si notiunea de „fiscalitate”. Astfel, într- un anume dictionar, fiscalitatea este definita ca un ”sistem de constituire a veniturilor statului prin redistribuirea venitului national cu ajutorul impozitelor si taxelor, reglementat prin norme juridice”.

Sistemul fiscal (fiscalitatea) cuprinde o diversitate de impozite, taxe, contributii si alte

varsaminte obligatorii, care afecteaza veniturile tuturor persoanelor fizice sau juridice, ponderea

efortului fiscal fiind suportat de mase, mai ales prin intermediul preturilor. În acest sens, afirmând ca “stat fara impozite si taxe, nu poate exista”, profesorul Bistriceanu analizeaza “povara fiscala” asezata pe umerii salariatilor. Pentru a se constata mai bine impunerea excesiva a salariilor si a altor venituri salariale, se face o incursiune în trecut cu privire la impozitarea salariilor. Astfel, se arata ca în anii 1940 – 1944, impozitul pe salarii era reglementat în cota de 4 – 8 %. Dupa Revolutia din decembrie 1989, începând cu anul 1991, cotele la impozitul pe salarii au ajuns pâna la 40%, iar peste un anumit venit lunar, cota era de 60%. Se considera ca impunerea progresiva si cu cote atât de mari este inechitabila si afecteaza grav plata muncii prestate. Cu cât omul este mai calificat, munceste mai mult, mai bine, obtine rezultate superioare si are o contributie mai importanta la dezvoltarea economico-sociala a tarii, cu atât impozitul direct din suta de lei salariu este mai mare. În plus, impunerea progresiva complica mai mult activitatea de calculare a impozitului de catre agentii economici. În consecinta, se propune introducerea unei cote proportionale de 10-15% pentru impozitarea salariilor.

Politica fiscala, ca parte integranta a politicii economice a statului, cuprinde ansamblul

reglementarilor privind stabilirea si perceperea impozitelor, taxelor si celorlalte venituri publice,

caracterizând optiunile statului în materie de impozite si taxe. În acest context, politica fiscala se apreciaza ca trebuie sa realizeze folosirea constienta a întregului ansamblu de instrumente si

procedee cu caracter fiscal pentru stabilirea nivelului si structurii prelevarilor obligatorii, operatiilor impozabile, al regimului exonerarilor si al deducerilor în procesul repartitiei produsului social si, în special, al venitului national pentru asigurarea rezervelor necesare bugetului de stat si al administratiilor locale, în scopul realizarii obiectivelor politice, economice si sociale din tara.

Fiscalitatea excesiva, de care se plâng tot mai frecvent nu numai specialistii ci si unele

organisme autonome, dar mai ales agentii economici si presa de toate orientarile, salariatii si

investitorii în special straini conduce, în final, la decapitalizarea agentilor economici, la încetinirea cresterii economice si la saracirea populatiei.

Iata de ce optam pentru o politica fiscala care sa nu fie îndreptata spre continua crestere a

impozitelor, ci spre largirea bazei de impozitare. Mai exact, o data cu scaderea stimulativa a

impozitelor, pe societate sau individ, sa creasca numarul persoanelor sau societatilor subiecte ale

impozitelor. Ca atare, diminuându-se impozitele, va creste rentabilitatea. Existând mai multi

investitori si investitii mai mari, va spori numarul subiectilor impozabili si volumul impozitelor

colectate, deci o crestere a veniturilor publice. În acest fel politica fiscala, utilizarea impozitelor si axelor ca pârghii de influentare a comportamentului macroeconomic, poate conduce la relansarea economiei.

În acelasi timp, politica fiscala contribuie la dezvoltarea economica si prin facilitatile fiscale pe care le promoveaza, în masura în care ele sunt corect orientate. În aceasta privinta este

interesanta concluzia la care s-a ajuns în urma unei analize a politicii fiscale si dezvoltarii, în

experienta tarilor asiatice. Concluzia acestei analize indica faptul ca facilitatile fiscale pot în fapt sa joace un rol pozitiv în atragerea de investitii, dar numai daca astfel de facilitati sunt simple, clare si bine definite.

În sfârsit, dar nu în ultimul rând, credem ca este necesara asigurarea unei stabilitati a

sistemului fiscal. Frecventele modificari si completari ce se aduc reglementarilor fiscale creeaza greutati în cunoasterea corecta si aplicarea unitara a legislatiei fiscale. În plus, creeaza o stare de neîncredere si nesiguranta investitorilor interni si straini pentru soarta investitiei pe care intentioneaza s-o faca.

- SISTEMUL FISCAL –

1. Conceptul sistemului fiscal

În cadrul economiei românesti, rolul sistemului fiscal este de a asigura finantarea economiei publice pe calea prelevărilor fiscale, alături de alte mijloace care să permită statului interventii în economia natională pentru corectarea unor fluctuatii negative ale ciclului economic. Fluxurile monetare ce actionează prin intermediul prelevărilor fiscale sunt supuse unui control direct.