Sistemul instituțional al UE

1. Prezentarea cadrului instituţional

Instituţiile Uniunii Europene au fost create pentru a da expresie unei apropieri din ce în ce mai reale a naţiunilor europene în cadrul unei cooperări mai strânse. Instituţiile comunitare au format un sistem instituţional prin intermediul căruia se urmăreşte îndeplinirea obiectivelor Comunităţilor Europene. Pe masură ce responsabilităţile Uniunii s-au lărgit, Instituţiile Uniunii Europene s-au dezvoltat, devenind mai numeroase. În primii douazeci de ani de existenţă a Uniunii Europene, procesul decizional a fost mai simplu: Comisia Europeană propunea, Parlamentul dădea avizul, Consiliul de Miniştri decidea, iar Curtea Europeană de Justiţie dădea interpretarea legală necesară.

În ultimele decenii, Parlamentul European a devenit o instituţie ai cărei membri sunt aleşi prin vot direct şi care are puteri lărgite, a fost creată Curtea de Audit, Banca Europeană de Investiţii a devenit o sursă majoră de finanţare pentru dezvoltarea economică, Comitetul Economic şi Social a dovedit în practică valoarea dezbaterilor şi cooperării dintre partenerii economici şi sociali, iar de curând, Comitetul Regiunilor a fost creat pentru a promova interesele diverselor regiuni şi a pastra specificitatea şi diversitatea acestora.

Instituţiile comunitare prezintă o anumită independenţă reciprocă prin faptul că membrii lor sunt numiţi sau aleşi de către statele membre sau corpul electoral al acestora şi nu de membrii altei instituţii comunitare, ceea ce asigură menţinerea echilibrului de putere .

Structura actuală a sistemului instituţional al Uniunii Europene se prezintă sub o anumită clasificare ce ţine de funcţii, atribuţii, organizare, putere legislativă, obiective şi rol. Sistemul instituţional se prezintă sub următoarea structură:

- Instituţii:

• Parlamentul European

• Consiliul Uniunii Europene - Preşedinţie

• Comisia Europeana

• Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

• Curtea Europeană de Conturi

• Ombudsmanul European

• Controlul European pentru protecţia Datelor

Dintre instituţiile enumerate primele cinci instituţii figurează ca instituţii fundamentale

- Organisme financiare:

• Banca Centrală Europeană

• Banca Europeană de Investiţii

• Fondul European de Investiţii

- Organisme Consultative:

• Comitetul Economic şi Social European

• Comitetul Regiunilor

- Organisme interinstituţionale:

• Oficiul pentru Publicaţii Oficiale

• Oficiul European pentru Selecţia Personalului

• Şcoala Europeana de Administraţie

- Organisme descentralizate ale Uniunii Europene (agenţii):

• Agenţii comunitare

• Politica externă şi de securitate comună

• Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală

• Agenţii executive

Organisme fundamentale

1.1. Comisia Europeană

Comisia Europeană (una dintre primele instituţii comunitare) este organul executiv al Uniunii, compus din 25 de comisari, numiţi de guvernele statelor membre din rândul cetăţenilor acestora.

Deşi membrii Comisiei sunt numiţi de statele membre, aceştia reprezintă interesele comunitare şi nu pe cele naţionale, asigurând respectarea tratatelor şi fiind responsabili cu aplicarea politicilor comunitare. Pe durata mandatului lor, comisarii europeni vor acţiona în deplină independenţă faţă de statele care i-au numit, abţinându-se de la orice acţiune care ar putea fi incompatibilă cu atribuţiile lor. Pe toată durata mandatului comisarii nu vor desfăşura nici o activitate remunerată sau neremunerată.

Comisia este condusă de un preşedinte care este desemnat de Consiliu cu majoritate calificată şi aprobat de Parlamentul European. Componenţa Comisiei va fi aprobată în bloc de către Parlamentul European. Preşedintele este cel care decide repartizarea portofoliilor şi poste cere demisia unui comisar, cerere ce trebuie însă aprobată de plenul Comisiei.

Serviciile Comisiei sunt compuse din 26 de direcţii generale şi 9 servicii. Aparatul de lucru al Comisiei este extrem de numeros, având aproximativ 250 de organe subsidiare şi numeroase grupuri de lucru, precum şi peste 17.000 de funcţionari, recrutaţi prin concurs cu o cât mai largă răspândire geografică.