Sistemul monetar bazat pe etalonul aur

De-a-lungul anilor, indivizii au simțit necesitatea stabilirii precise a unui etalon monetar. Această necesitate s-a accentuat cu dezvoltarea economică. Etalonul reprezintă valoarea sau materia unanim acceptată prin care se definește unitatea monetară. Cu toate că, aurul a jucat de-a-lungul timpului un rol foarte important, nu a fost unicul etalon monetar. Au mai existat si alte etaloane, dar eu voi vorbi în principal despre aur. Etalonul-aur a reprezentat baza sistemelor monetare unde aurul este metalul folosit drept echivalent general și mijloc de schimb.

Sistemul monetar bazat pe etalonul aur s-a instaurat pentru prima dată în Marea Britanie, aproximativ între anii 1819-1821, iar cu timpul, numărul țărilor a crescut semnificativ. Acesta a funcționat bine datorită faptului că economia mondială a fost relativ stabilă, războaiele au fost puține la număr, guvernele și bugetele erau mici. Un alt motiv a fost faptul că ciclurile economice erau mult mai sincronizate decât în zilele noastre, astfel evitând-se dezechilibrele largi.

Toate aceste lucruri au generat indivizilor un puternic sentiment de stabilitate. Însă după Primul Război Mondial, a fost înregistrată o fluctuație a cursului monedei datorată faptului că standardul aur nu a funcționat la fel de bine după o perioadă de război. Cei care au dorit să adere la acest sistem au vrut să o facă la paritatea dinaninte de război. De exemplu, în Anglia, englezii au dorit o liră foarte puternică, cu un conținut foarte ridicat de aur. Keynes a fost cel care l-a sfătuit pe Winston Churchill, ministrul de finanțe de atunci, să nu adopte paritatea înregistrată înaintea războiului. Datorită ambiției și mândriei tipic englezești, reconvertirea a fost realizată la paritatea dinainte de război. Acest lucru nu a mers prea bine pentru ei, deoarece Lira s-a întărit afectând exporturile, iar pierderea veniturilor din exporturi a fost substituită prin acumularea de datorii. Șomajul a crescut, iar mecanismele de corecție automată nu au mai funcționat așa cum se cuvine. SUA și Franța aveau rezerve de aur în exces, iar celelalte țări nu aveau suficient. Deși dețineau o cantitate așa mare de aur, cele două țări nu acordau împrumuturi celorlalte țări.

Moneda britanică a fost suprasolicitată, Banca Angliei pierzând atunci rezerve considerabile de aur. Printr-o mișcare în lanț, și Banca Franței a suferit multe pierderi. Printre cauzele prăbușirii sistemului se enumeră apariția crizei, Londra si-a pierdut puterea de prim centru financiar, iar banii de rezervă au crescut probabilitatea de a apărea atacuri speculative asupra lirei. Capitalurile au continuat să circule încă o perioadă liber, până la întemeierea sistemului de la Bretton Woods în iulie 1944.

În zilele noastre, deși există mulți indiviză care susțin reinstituirea sistemului bazat pe etalonul aur, revenirea la acesta ar fi dificilă. Cei care susțin asta nu țin cont de cele mai importante reguli care au stat la baza acestui sistem, și anume: faptul că moneda este fixă în cantitatea de aur, iar exportul de aur și importul de aur sunt absolut libere.

Toate aceste lucruri fac ca o anumită paritate să trebuiască să fie urmată cu strictețe dacă țările care intră în relații de comerț nu au deficite foarte mari.

O a treia regulă este faptul că mecanismul bazat pe aur se referă, cu precădere, la cantitățile de bani ce se ajustează în funcție de intrările și ieșirile de aur. Atunci când iese aur dintr-o țară, cantitatea de bani aflată în circulație scade, iar când intră aur, crește. Balanța de plăți se ajustează datorită acestui etalon. Cu alte cuvinte, o țară nu poate avea nici excedent, nici deficit de plăți. Aceste ajustări se realizează prin intermediul unor serii de indicatori, rata dobânzii, modificarea prețurilor relative și prin ocupare.

De exemplu. să presupunem că o bancă centrală are două active: un credit către sectorul privat, care e de 50 unități, și aur, alte 50 de unități. În total, în pasiv, avem 100 de unități monetare. Presupunem că trebuie să dăm 10 unități în aur, ca să ne rambursăm o datorie. În acest caz, în termeni procentuali creditul nu se schimbă cu nimic, dar aurul scade cu 20%, iar banii în circulație scad cu 10%. Dacă pe activul băncii ar fi fost integral aur, ajustarea ar fi fost proporțională, 10% în cantitatea de bani, 10% în aur. Dar în aces caz, în aur, ajustarea este de 20%, ajustarea în cantitatea de bani fiind de numai 10%. Asta înseamnă că, dacă banii nu sunt acoperiți 100% cu aur, mecanismul de ajustare riscă să nu producă ajustările necesare în economie înainte ca el să-și epuizeze potențialul. De aceea, întotdeauna acoperirea în aur a unei monede, ca să funcționeze bine, trebuie să fie de cel puțin 100%.

Dacă am putea ilustra niște caracteristici ale bunului numit aur, acestea ar fi: faptul că prețul aurului se modifică zilnic, acest lucru oferind indicații despre problemele care apar în economia mondială. Din fig. 1 se poate observa că modificările zilnice ale prețului aurului ilustrează cu precizie perioadele de criză, acesta crescând în perioadele de criza. După cum puteți observa sunt evidente crizele din 1973, 1980-1982 și cea din 2008.