Sistemul Monetar Internațional

Sistemul Monetar Internațional poate fi definit ca un ansamblu de reguli, instrumente,organisme și piețe referitoare la crearea, valorificarea și circulația monedelor internaționale.

Crearea unui sistem monetar internațional trebuie privită ca expresie a interdependenței economice dintre statele suverane, și nu ca o modalitate de a subordona sistemele monetare naționale.

Între 1 și 22 iulie 1944 are loc la Bretton Woods, Conferința Monetară și Financiară Internațională a Națiunilor Unite și Asociate. S-a considerat că “pentru prima oară a fost stabilit un sistem monetar bazat pe un acord internațional. Baza discuțiilor pentru redactarea documentului prezentat la Bretton Woods, în 1944, aconstituit-o planul White și planul Keynes. Din confruntarea mecanismelor propuse de cele două planuri prezentate, s-au preluat în declarația comună numai acele mecanisme care corespundeau ideilor de bază ale SUA.

Pentru promovarea cooperării internaționale în domeniul monetar și financiar, prin acordurile încheiate la Bretton Woods, au fost înființate două instituții guvernamentale: Fondul Monetar Internațional și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Cele două instituții au avut și au statut de organisme specializate ale Organizației Națiunilor Unite.

La baza sistemului creat la Bretton Woods a fost așezat etalonul aur - devize, iar în cadrul acestuia dolarului i-a revenit rolul de etalon și de principală monedă de rezervă și plată. S-a renunțat, astfel la propunerile lui Keynes și White - bancor și unitas - însă mecanismele monetare ulterioare au fost favorabile punerii în circulație a unei astfel de monede internaționale (DST) emisă de organismul sistemului (FMI).

Acordul semnat în 1944 la Bretton Woods nu stabilește o delimitare precisă între noțiunea desistem monetar internațional și cea de organizație creată să servească sistemul, FondulMonetar Internațional. Întrucât nu s-a întocmit nici un document distinct de prezentare asistemului, principiile sale se regăsesc în Acordul de creare a Fondului Monetar Internațional, considerându-se că acesta reprezintă statutul organismului nou creat.

Statutul Fondului Monetar Internațional, ca organism specializat să asigure gestiunea sistemului, conține reglementări cu privire la elemente fundamentale, precum:

- stabilitatea cursurilor diverselor valute legate între ele printr-un etalon comun;

- convertibilitatea monetară;

- libertatea plăților curente.

Astfel, scopul principal al Sistemului Monetar Internațional, creat în 1944, a fost realizarea cooperării monetare, pe baza mecanismelor sale de funcționare. Crearea acestui sistem monetar internațional a reprezentat prima mare reușită de cooperare internațională în domeniul monetar.

Principiile pe care s-a bazat sistemul monetar internațional, al cărui organism era Fondul Monetar Internațional, au fost următoarele:

- cooperarea monetară internațională;

- creșterea echilibrată a comerțului internațional;

- dezvoltarea economică a tuturor membrilor;

- stabilitatea cursului de schimb;

- multilateralizarea plăților internaționale;

- convertibilitatea monetară;

- lichiditatea;

- echilibrarea balanței de plăți.

Deși sistemul adoptat la Bretton Woods nu a fost, prin natura și principiile sale,discriminatoriu, totuși funcționarea sa într-o lume marcată de superioritatea economică americană a condus la consolidarea poziției S.U.A.

În perioada în care sistemul a funcționat normal, comerțul internațional a cunoscut o puternică dezvoltare în cadrul unei relative stabilități a economiei mondiale. Prin stabilirea cursurilor de schimb și asigurarea unei lichidități corespunzătoare au fost stimulate schimburile economice internaționale, iar prin creditele puse la dispoziție de către FMI, țările membre au putut face față unor nevoi temporare al balanțelor de plăți. De asemenea, anumite țări au realizat convertibilitatea monedelor lor naționale. Toate aceste rezultate au fost insuficiente pentru a asigura viabilitatea sistemului și a anihila efectele unor fenomene negative, care au determinat o aplicare necorespunzătoare a principiilor sale fundamentale, soldate, în final, cu abandonarea acestora și, implicit, a sistemului conceput să funcționeze pe baza lor. SUA a fost singura țară care și-a finanțat deficitul de balanță de plăți prin emisiunea propriei monede, dolarul având calitatea de etalon și monedă de rezervă a sistemului. Prin această finanțare, SUA au continuat la formarea lichidității internaționale și, implicit, la creșterea rolului dolarului în structura rezervelor monetare ale țărilor membre. În primii ani de funcționare a sistemului deficitul balanței de plăți americane a fost apreciat ca un rău necesar, pe seama lui alimentându-se economia mondială cu mijloace de plată, el răspunzând cererii foarte mari de dolari manifestată pe plan internațional. Treptat, acest deficit înregistrează valori din ce în ce mai mari, băncile centrale și cele comerciale din diferite țări acumulând importante sume de dolari. Este momentul în care se amplifică solicitările băncilor centrale adresate Sistemului Rezervelor Federale ale SUA de convertire în dolari a sumelor deținute. S-a produs, astfel, o diminuare a rezervelor oficiale de aur de la 24,6 mld. $ existente în1944, la 16,6 mld. $, în 1968. Scăderea rezervelor de aur ale SUA, paralel cu existența unor sume importante de dolari aflate în circuit internațional, au slăbit încrederea deținătorilor în moneda americană. Acest fenomen, asociat cu rezerva manifestată de autoritățile monetare americane privind convertirea dolarului în aur, i-a determinat pe deținătorii de dolari să-i convertească în alte monede, a căror evoluție era mai stabilă, ori să-i plaseze în operațiuni speculative sau în cumpărări de aur. În aceste condiții, s-au produs în lanț o serie de fenomene care au dereglat decisiv funcționarea sistemului.