Strategii Bancare în Domeniul Lichidității Bancare

Cap. 1 Managementul lichidităţii bancare

1.1. Generalităţi privind lichiditatea bancară

Managementul băncii poate fi definit ca fiind procesul de integrare funcţională a unui ansamblu diferenţiat de activităţi specifice, centrate pe obţinerea şi combinarea resurselor umane, informaţionale şi financiare în scopul furnizării profitabile a produselor şi serviciilor bancare.

Managementul oricărei bănci are ca obiectiv principal asigurarea şi menţinerea unei lichidităţi adecvate. Pentru a asigura lichiditatea permanentă, băncile trebuie să dispună permanent de bani pentru a onora retragerile la scadenţă sau în orice alte condiţii. Lichiditatea totală presupune deţinerea de către bănci a tuturor resurselor atrase de la clientelă în fişete.

Prin lichiditate se înţelege ştiinţa de a găsi acel punct de echilibru sensibil între maturitatea resurselor şi cea a plasamentelor, care să permită unei bănci să dispună permanent de bani atunci când are nevoie de ei .

În sens larg, lichiditatea bancară reprezintă capacitatea activelor de a fi transformate rapid şi cu o cheltuială minimă, în monedă lichidă sub formă de numerar sau disponibil în cont curent.

În sens restrâns, lichiditatea bancară reprezintă o modalitate de gestiune a activelor şi pasivelor bancare care au grade diferite de lichiditate.

Lichiditatea bancară exprimă capacitatea unei bănci de a-şi finanţa operaţiunile curente.

Managementul unei instituţii bancare poate stabili o politică privind deţinerea unui volum mai mic sau mai mare de lichidităţi în funcţie de:

-necesarul anticipat de fonduri (nevoia de lichiditate);

-aversiunea faţă de risc a băncii sau a instituţiei financiare;

-factorii de risc implicaţi în luarea deciziilor.

Specificitatea şi caracteristicile managementului bancar determină şi delimitează domeniile primordiale esenţiale în care se afirmă atribuţiile acestuia, configurând structura managementului desfăşurată pe opt domenii principale:

-Managementul lichidităţii;

-Managementul activelor;

-Managementul pasivelor;

-Managementul capitalului;

-Managementul performanţelor;

-Managementul riscului;

-Managementul relaţiilor umane;

-Managementul pieţei.

Managementul lichidităţii reprezintă preocuparea generală a băncii ce rezidă în asigurarea numerarului necesar (lichiditatea) pentru a plăti deponenţii când există ieşiri de depozite (retrageri), şi în acest sens banca trebuie să dispună de active lichide, sau de posibilităţi ieftine de procurare a acestora.

Managementul lichidităţii evidenţiază importanţa rezervelor minime obligatorii şi deţinerea de către bănci a unor rezerve suplimentare în vederea evitării costurilor generate de lichiditate.

Atunci când banca nu dispune de lichiditate, poate apela la patru căi de evitare a lichidităţii şi anume:

-împrumuturi pe piaţa interbancară;

-vânzarea de titluri financiare;

-angajarea de împrumuturi la Banca Centrală;

-diminuarea creditelor (împrumuturilor acordate), utilizând în acest sens două metode:

-metoda de eliminare a împrumuturilor restante sau nereînnoirea împrumuturilor scadente;

-metoda de vânzare a împrumuturilor către alte bănci.

1.2. Funcţiile şi obiectivele lichidităţii bancare

În activitatea practică, „atingerea şi menţinerea optimului de lichiditate este o adevărată artă a managementului bancar, a cărui valoare este confirmată numai de practică, avându-se în vedere nenumăratele implicaţii generate de o fluctuaţie a riscului de lichiditate, atât asupra profitabilităţii instituţiei,cât şi asupra celorlalte riscuri corecte activităţii financiar-bancare” .