Strategii de politică monetară în România

Introducere

Inflaţia afectează economia unei ţări atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Pe termen scurt, aceasta afectează persoanele cu venituri fixe datorită scăderii puterii de cumpărare a monedei, iar pe termen lung, inflaţia descurajează investiţiile conducând astfel la o scădere a creşterii economice. Astfel s-a stabilit ca prioritate lupta împotriva inflaţiei şi instituţia însărcinată cu realizarea acestei funcţii, precum şi instrumentele şi pârghiile prin care banca centrală contribuie la stabilitatea preţurilor în economie.

Politica monetară nu poate să asigure singură îndeplinirea obiectivului privind stabilitatea preţurilor, atingerea acestui obiectiv este influenţată de anumite componente ale mix-ului de politici promovate de autorităţi, cum ar fi politica fiscală şi politica veniturilor.

Strategia de ţintire directă a inflaţiei presupune acceptarea importanţei fenomenului inflaţionist şi a faptului că, asigurarea stabilităţii preţurilor este calea cea mai eficientă prin care politica monetară susţine creşterea economică pe termen lung. Astfel acest regim de ţintire directă a inflaţiei permite politicii monetare să se concentreze pe aspecte ale mediului financiar intern şi să facă faţă şocurilor din economia naţională.

Ţintirea directă a inflaţiei este strategia de politică monetară ce are ca scop stabilirea unei ţinte peste nivelul ratei inflaţiei pe o anumită perioadă de timp, ţinându-se cont de măsurile de politică monetară astfel încât să se asigure stabilitatea preţurilor. Pentru realizarea acestei strategii de politică monetară este necesară o monitorizare a evoluţiei preţurilor, banca centrală încercând să menţină nivelul agregat al preţurilor. De asemenea, ţintirea directă a inflaţiei a condus la mărirea răspunderii publice a băncii centrale şi presupune o conlucrare între factorii care influenţează evoluţia fenomenelor economice.

România a adoptat oficial strategia de ţintire directă a inflaţiei în august 2005 şi implementarea acesteia a presupus îndeplinirea anumitor precondiţii.

1. Aspecte generale privind strategia de politică monetară a României

Strategia de politică monetară adoptată de Banca Naţională a României încă din luna august 2005, este ţintirea directă a inflaţiei. Teoria de specialitate şi practica implementării politicii monetare consideră că această strategie permite unei bănci centrale să exercite un „discreţionarism constrâns”, în care ţintele de inflaţie îndeplinesc rolul de ancoră nominală.

Pentru funcţionarea acestui regim, un rol important revine ancorării anticipaţiilor inflaţioniste la nivelul ţintei de inflaţie ce a fost anunţată de banca centrală, astfel fiind necesară o comunicare eficientă cu publicul, comunicare ce se realizează prin intermediul Raportului asupra inflaţiei.

Ţintirea directă a inflaţiei reprezintă strategia de politică monetară ce presupune stabilirea unei ţinte pentru nivelul ratei inflaţiei, pe o anumită perioadă de timp, ţintă ce trebuie atinsă prin aplicarea măsurilor de politică monetară, astfel încât să se asigure stabilitatea preţurilor.

Strategia bazată pe ţintirea directă a inflaţiei presupune, renunţarea la stabilirea de obiective intermediare care, în fond, pot îngreuna intervenţiile Băncii Centrale; astfel că aceasta nu-şi canalizează atenţia asupra unui singur indice de preţ, ci reacţionează la orice informaţie disponibilă legată de posibili factori ce pot periclita stabilitatea preţurilor, conducând la creşteri masive ale ratei inflaţiei, peste nivelul stabilit drept ţintă în anul respectiv.

Totodată, ţintirea directă a inflaţiei este considerată a fi strategia în care politica monetară este conectată la termenul mediu şi la cel lung fără ca prin aceasta capacitatea ei de a reacţiona la evoluţiile pe termen scurt să fie diminuată; astfel, ţintirea directă a inflaţiei realizează o conciliere între disciplina şi responsabilitatea impuse de regulile rigide, pe de o parte, şi flexibilitatea permisă de abordarea discreţionară, pe de altă parte.

Ţintirea inflaţiei presupune ca banca centrală să aibă ca obiectiv atingerea unui anumit nivel al inflaţiei (care poate fi o cifră sau o bandă de fluctuaţie), ţinta de inflaţie prezentând avantajul important că poate fi percepută şi înţeleasă cu uşurinţă de către public .

Principalele funcţii îndeplinite de strategia de ţintire directă a inflaţiei sunt:

- îmbunătăţirea comunicării dintre decidenţii de politică monetară şi public

- asigurarea disciplinei şi a responsabilităţii în elaborarea politicii monetare.