Strategii monetare de contractare a efectelor crizei recente în țările din Uniunea Europeană

Criza economică mondială a început în luna decembrie 2007, iar motivul a fost faptul că investitorii americani si-au pierdut interesul de a mai contribui financiar la ipoteca securizată, fapt ce a dus la o criză a lichidității și tot odată la începerea împrumuturilor de la Rezerva Federală Americană, de la banca Angliei și de la Banca Central Europeană. Epicentrul crizei a fost în America, din cauza acordării unor credite ipotecare în contextul unor dobânzi promoționale și a unor garanții supraevaluate.

Criza a luat amploare începând cu anul 2008 atunci când bursele de valori au decăzut substanțial și a intrat în instabilitate fapt ce a dus în perioada imediat urmatoare la falimentarea unui mare număr de investitori sau chiar a multor bănci.

O cauză a începerii crizei ar fi faptul că multe bănci au avut contracte și operații financiare supuse efectului de pârghie. La acordarea creditelor se neglija prețul acestuia, astfel favorizând persoanele care apelau la creditele bancare. Efectul levier sau pârghiei îndatoririi reflectând influența dobțânzii la împrumuturi asupra rentabilității.

„În 2009 criza s-a extins în toată Europa pe măsură ce problema apărută în rândul băncilor a început să afecteze din ce în ce mai multe guverne. Piețele sau temut că anumite țări nu își mai puteau permite să salveze băncile aflate în dificultate” Europa a fost afectată datorită dependenței de capital străin. Țările cu o pondere ridicată de capital străin, au început să primească din ce în ce mai puține lichidități pentru creditare și de aici apariția crizei. Chiar și ponderea ridicată a creditelor în valută a dus la instabilitate bancară.

1.2.Efectele actuale ale crizei

Criza economică a surprins statele UE în plină construcție a statului bunăstării. Deficitele bugetare mari au pregătit terenul pentru instalarea și răspândirea crizei. Nevoia contractării acestora i-a determinat pe oficialii de la Bruxelles să adopte politici de austeritate bugetară și să implementeze măsuri de stimulare a economiei. Această criză economică care a surprins, mai mult sau mai puțin statele membre, a dus la destabilizarea salarială, la mărirea ratei șomajului, intrarea în insolvență a multor bănci sau a firmelor private și de stat. Criza a mobilizat statele UE, ca împreună cu guvernatorul și membrii comisiei BCE să găsească metode de contractare a crizei și de restabilire a fluxului monetar.

În principiu, măsurile de contracarare a efectelor crizei, trebuie luate la nivel național, însă trebuie corelate cu măsurile prevăzute de UE pentru a maximiza pozitiv efectul lor, iar măsurile pe termen scurt trebuie încadrate în strategia pe termen mediu sau lung. În aplicarea măsurilor au existat priorități cum ar fi corectarea imediată a efectelor sociale și financiare, limitarea scăderii ritmului de creștere economică etc., care au drep rol urgentarea eliminării crizei. Căteva măsuri anti-criză, luate în calcul de unele țări au fost axarea acestora pe exploatarea resurselor întâlnite pe teritoriul țărilor. Se pune accent pe agricultură sau pe exploatarea amplă a resurselor naturale, pe turism, oferirea de locuri de muncă etc.

2. Banca Centrală Europeană

„Integrarea monetară europeană a debutat la începutul anilor 60, atunci când cei șase membri ai Comunității Economice Europene (CEE) au inițiat cooperarea în domeniul afacerilor monetare. În anul 1969, în urma unei serii de crize a cursului de schimb și a balanței de plăți, liderii celor șase țări membre ale CEE au decis elaborarea unui plan de uniune economică și monetară. Această decizie s-a materializat în anul 1970, sub forma Raportului Werner, care prevedea realizarea uniunii în trei etape până în anul 1980” În 1992, prin Tratatul de la Maastricht, care presupune crearea Uniunii Economice și Monetare, liderii UE au constatat că 11 state membre îndeplinesc criteriile de convergență, ceea ce a dus la apariția monedei unice europene în 1999.

Banca Centrală Europeană, este banca centrală a Uniunii Europene, înființată în 1998, ca urmare a Tratatului de la Amsterdam și are sediul în Frankfurt. Aceasta a devenit responsabilă de moneda unică. Președintele băncii este Mario Draghi, care „reprezintă instituția la reuniunile europene și internaționale la nivel înalt”

Eurosistemul este format din BCE și băncile centrale ale țărilor din zona euro. Se ocupă cu „sprijinirea politicilor economice în vederea promovării dezvoltării economice și atingerii unui nivel înalt al ocupării forței de muncă și are rolul de a defini și de a implementa politica monetară unică, de a gestiona rezervele și de a conduce operațiunile de schimb valutar”

Banca Centrală se ocupă cu:

-fixarea ratei dobânzilor, a creditelor acordate băncilor comerciale din zona euro, controlând astfel masa monetară și inflația;

-gestionarea rezervelor valutare străine din zona euro, precum și cumpărarea și vânzarea de valută pentru a echilibra cursurile de schimb;

-asigurarea instituțiilor și piețelor financiare că sunt supravegheate corespunzător de către autoritățile naționale și că sistemele de plăți funcționează corect;