Structura finanțelor și procesul bugetar

INTRODUCERE

Prin semnificaţii şi modul în care s-a conturat conceptul de “finanţe”, rezultă că esenţa

economică a acestora rezidă în procesele şi relaţiile băneşti pe care le exprimă, deşi accepţiunea

mai largă sau mai restrânsă dată acestui concept, ca şi sensurile multiple ale folosirii noţiunii respective generează nuanţări în interpretarea conţinutului lor. În acest sens, conţinutul economic şi implicit trăsăturile finanţelor apar a fi, atât comune, cât şi specifice unor componente circumscrise sferei acestora.

Prin urmare, pornind de la sensul foarte larg dat finanţelor, conţinutul lor economic şi, deci, conceptul de finanţe se defineşte prin ansamblul sau cvasitotalitatea proceselor şi relaţiilor

economice în formă bănească, ce se produc în toate sferele reproducţiei (consum, producţie, repartiţie, schimb sau circulaţie). Asemenea procese şi relaţii economice vizează, în general, procurarea, distribuirea, utilizarea şi reconstituirea continuă a resurselor băneşti pentru derularea diferitelor activităţi în care sunt implicate, în mod firesc, persoane fizice şi juridice, inclusiv statul sau alte autorităţi publice. În această accepţiune, sfera de manifestare a finanţelor coincide cu cea a folosirii banilor, iar conţinutul economic al acestora constă în procesele şi relaţiile economice în formă bănească ce au loc între participanţii la activităţile economice şi sociale, în ansamblu. Prin comparaţie, în sensul mai restrâns dat conceptului de “finanţe”, prin conţinutul lor economic acestea înglobează numai procesele şi relaţiile economice prin care se constituie, se distribuie şi se utilizează fondurile băneşti destinate funcţionării diferitelor entităţi economice şi sociale private şi publice, inclusiv a statului. În consecinţă, ele se manifestă, în prim plan, ca procese de procurare şi alocare a resurselor băneşti ce au loc mai ales în sfera repartiţiei produsului naţional. În această accepţiune, conţinutul economic al finanţelor constă preponderent în procesele şi relaţiile economice de repartiţie în formă bănească a produsului naţional concretizat în constituirea, distribuirea sau utilizarea de fonduri băneşti corespunzătoare activităţii specific fiecărei entităţi sau persoane participante la acestea.

Tipice, în abordarea cea mai restrictivă a conceptului de finanţe, sunt considerate procesele şi relaţiile economice la care participă statul, pe de o parte, şi persoane fizice sau juridice, pe de altă parte, pentru constituirea şi distribuirea sau utilizarea de fonduri băneşti necesare îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale publice, conturând un domeniu mare al finanţelor, cunoscut sub denumirea de “finanţe publice”, care prezintă şi unele trăsături specifice.

Totodată, însă, în cadrul proprietăţii private, crearea şi funcţionarea entităţilor economico

sociale, respectiv a întreprinderilor, organizaţiilor, asociaţiilor, etc. şi, în general, desfăşurarea

oricărei activităţi, în condiţiile dezvoltării relaţiilor marfă-bani, generează procese şi relaţii de

constituire şi distribuire sau utilizare de fonduri băneşti corespunzătoare activităţilor desfăşurate.

Ele se manifestă între entităţi ori persoane juridice sau fizice private, ca procese şi relaţii de

procurare, alocare, cheltuire sau recuperare de resurse băneşti. Aceste procese şi relaţii băneşti,

dând expresie aceluiaşi conţinut economic comun finanţelor, conturează un alt domeniu mare de

manifestare a acestora, denumit generic “finanţe private”, caracterizate şi prin unele trăsături

distinctive de cele publice.

Structurarea pe cele două mari domenii ale sferei de manifestare a finanţelor are la bază

diferenţierea nevoilor de consum şi ofertei de utilităţi în două mari categorii: publice şi private.

Evoluţia societăţii umane a impus o anumită separare (delimitare) aproximativă a nevoilor de

consum de bunuri şi servicii şi a modalităţilor de satisfacere a lor pe două paliere (private şi

publice), cărora le corespund cele două componente majore ale sferei finanţelor.

S-a constatat, astfel, că nevoile individuale de hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, habitat,

deplasare, informare, comunicare etc., în interesul personal, al individului pot fi satisfăcute, în mod convenabil, prin consumuri individuale de bunuri sau servicii. Aceste consumuri se realizează, de regulă, de o manieră privată, pe seama utilităţilor procurate şi administrate, individual sau la nivel de microgrup (familie), implicând opţiuni şi decizii proprii, personale, sub incidenţa preferinţelor, posibilităţilor şi condiţiilor (concurenţiale) existente pe piaţa reală (alimente, haine, locuinţe, diverse servicii etc.).

Pe de altă parte, trăind în societate, indivizii se confruntă cu necesitatea unor activităţi de

interes mai larg, cu caracter social, care determină consumuri de bunuri şi servicii, de o manieră

colectivă, cum sunt cele pentru ordinea internă, apărarea naţională, combaterea calamităţilor

naturii, securitatea socială etc. Ele presupun, în mod obiectiv, existenţa unor instituţii publice

adecvate, care prin activităţile specifice oferă populaţiei asemenea bunuri şi servicii, denumite

generic utilităţi publice. O trăsătură definitorie pentru acestea este caracterul neconcurenţial şi

indivizibil al accesului la consumarea lor, respectiv posibilitatea folosirii bunurilor şi serviciilor

publice în comun de către o multitudine de persoane.

CAP.1 PREZENTAREA TEORETICA A SISTEMULUI FINANCIAR SI A PROBLEMATICII BUGETARE

1.1.Sistemul financiar

Conceptul de sistem financiar are un conţinut foarte complex, putând fi interpretat sub mai multe aspecte, şi anume:

a) ca un sistem de relaţii economice, în expresie bănească, prin care se vehiculează resursefinanciare;

b) ca un sistem de instituţii care participă la organizarea relaţiilor, la constituirea şi distribuirea fondurilor, precum şi la elaborarea, executarea şi controlul planurilor financiare.

c) ca un sistem de fonduri de resurse financiare ce se constituie în economie la anumite eşaloane şi se utilizează în scopuri precis determinate;