Structura, nivelul și dinamica investițiilor în resurse umane în România

1. Resursele umane si managementul resurselor uman

Diferitele ipostaze in care se afla individual de-a lungul vietii (salariat, contribuabil, alegator, proprietar, chirias) ii confera acestuia dreptul de a pretinde organizatiilor, fie ele politice, economice, sociale sau prestatoare de servicii, sa-l protejeze, sa-l reprezinte, sa-i faciliteze accesul la diferite servicii publice. Astfel, influentandu-ne viata publica sau private sub o multitudine de aspecte, organizatiile au ajuns astazi, prin mecanisme mai mult sau mai putin sesizabile, sa o domine si controleze.

Potrivit dictionarului explicativ al limbii romane, organizatia este o “asociatie de oameni cu conceptii sau preocupari commune, uniti conform unui regulament sau unui statut, in vederea depunerii unei activitati organizate”.

De la inceput consider ca se impune o precizare in plan conceptual, care sa raspunda la intrebarea: de ce vorbim despre resurse umane si nu despre personal? Cautand raspunsul la aceasta intrebare, literatura de specialitate releva ca intre cele doua expresii nu exista identitate, ele nefiind sinonime, atribuindu-li-se valente diferite.

Astfel, atunci cand facem referire la “personal”, avem in vedere faptul ca angajatii unei organizatii se constituie intr-un element definit si finit, aprobat de conducerea organizatiei, prin intermediul organigramei si a statului de functiuni.

Utilizarea sintagmei de “resursa umana” are menirea de a scoate in evidenta faptul ca angajatii se diferentiaza in mod radical de o investitie, de genul capitalului fix sau mobil. Daca li se creeaza conditiile necesare si se ofera o motivatie corespunzatoare, resursele umane pot creste, crea, inova si se pot dezvolta continuu, constituind sursa de profit, eficienta si/sau eficacitate a oricarei organizatii.

In epoca contemporana, majoritatea organizatiilor, inclusive a serviciilor publice locale, functioneaza sau ar trebui sa functioneze pe baza filosofiei potrivit careia angajatii reprezinta cea mai importanta resursa aflata la dispozitia managerului. Argumentatia rezida din faptul ca, spre deosebire de resursele materiale (cladiri, utilaje, mijloace fixe, obiecte de inventar) si resursele financiare care sunt relative determinate si limitate, resursele umane cunosc dimensiuni nelimitate. In consecinta, crearea, asigurarea su mentinerea oportunitatilor necesare, a unei stari psihice si fizice bune a resurselor umane, constituie preocupari primordiale si permanente in managementul organizatiei, indentificandu-se intr-o noua ramura a stiintei conducerii, respective managemenul resurselor umane.

De asemenea, resursele umane sunt considerate una dintre cele mai importante investitii ale organizatiei. Este arhicunoscut faptul ca organizatiile, in special cele din sfera serviciilor publice, cheltuiesc sume semnificative cu resursele umane, reprezentand salarii, cheltuieli cu angajarea, perfectionarea pregatirii profesionale, asigurarile de sanatate, constituirea fondului de pensii etc.

Desi aparent aceasta cheltuiala este nejustificata, investitia in resursele umane s-a dovedit a fi calea cea mai sigura de a garanta supravietuirea oricarei organizatii, dezvoltarea si competitivitatea acesteia.

Aceasta teorie este cu atat mai mult pertinenta in cazul organizatiilor publice prestatoare de servicii, resursele umane avand in cazul acestora un rol prioritar si determinant in atingerea obiectivelor, definirea si succesul strategiilor, asigurarea calitatii si eficacitatii serviciilor prestate.

2. Investitiile in resurse umane – notiuni generale

Investitiile in resurse umane cuprind cheltuielile facute pentru cresterea si dezvoltarea complexa a individului. Acestea au ca effect dezvoltarea capacitatilor indivizilor, mentinerea starii fizice si mentale la nivele ridicate ceea ce duce, implicit, la dezvoltare economica si sociala.

Putem spune astfel ca banii cheltuielilor publice pentru actiuni social-culturale nu reprezinta un consum definitiv de venit national, ci, dimpotriva, sunt generatoare de dezvoltare (“profit” social).

Pentru ca dezvoltarea umana sa aiba character durabil, trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii:

- membrii societatii sa aiba parte de o buna stare a sanatatii

- sa aiba loc o acumulare de cunostinte la nivelul societatii

- sa existe acces la resursele care asigura un standard de viata decent

3. Componentele investitiilor in resurse umane

Aceste investitii au mai multe componente, cum ar fi:

a. investitia intelectuala

b. investitia pentru sanatate

c. investitia culturala

4. Resurse de finantare

Resursele de finantare pentru aceste cheltuieli pot fi de natura interna sau externa, publica sau private, dupa cum urmeaza:

1. fonduri bugetare (ale statului, regiunilor, provinciilor)

2. cotizatii ale unor persoane fizice/juridice

3. fonduri proprii ale organizatiilor publice/private (finantare traininguri)

4. veniturile institutiilor social-culturale din activitati specifice

5. veniturile populatiei (din taxe)

6. fondurile organizatiilor fara scop lucrative (O.N.G-uri, institutii de caritate)

7. finantari externe (rambursabile si nerambursabile, oferite de organizatii ca: UNICEF, UNESCO, Banca Mondiala)