Structura Resurselor Financiare Publice și Factorii de Influență Asupra Formării Lor

1. Sistemul resurselor financiare publice: structura şi factori de influenţă

1.1. Resursele financiare publice

În prezent, economia se confruntă cu o problemă importantă: creşterea mai rapidă a necesarului de resurse decât e mijloacelor de procurarea a acestora. Acest lucru se datorează faptului că resursele au un caracter limitat, în timp ce cererea de resurse reprezentând nevoile au o puternică tendinţă de creştere.

Resursele reprezintă elementele de bogăţie ale unei naţiuni. Acestea, provenind din produsul intern brut, la care se adaugă importul, sunt utilizate pentru: consum, formare brută de capital şi export. Alături de resursele materiale, umane, informaţionale, un rol important îl au resursele financiare.

Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti dintr-o economie, necesare realizării obiectivelor economice şi sociale, într-un interval de timp determinat.

Resursele financiare cuprind: resursele autorităţilor şi instituţiilor publice, resursele întreprinderilor publice şi private, resursele organismelor fără scop lucrativ, cât şi resursele populaţiei. Volumul resurselor financiare ale unei societăţi depinde de mărimea produsului intern brut, cât şi de posibilitatea apelării la resurse financiare externe (împrumuturi, transferuri cu caracter definitiv etc.) .

Datorită distincţiei dintre finanţele publice şi cele private, apare problema raportului dintre resursele financiare ale societăţii şi cele publice. Acesta apare ca un raport de la întreg la parte, căci resursele financiare ale populaţiei sunt parte din resursele financiare ale societăţii, ce au o sferă de cuprindere mult mai largă.

Resursele financiare publice include resursele administraţiei de stat centrale şi locale, resursele necesare protecţiei şi asigurărilor sociale de stat, precum şi resursele instituţiilor şi autorităţilor publice cu caracter autonom.

Resursele financiare ale societăţii sunt formate din resursele financiare publice şi resursele financiare private.

Deoarece resursele financiare au un caracter limitat, apare problema alocării resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri: publice, private şi mixte. Producţia de bunuri publice şi raportul în care se află acestea cu bunurile private este consecinţă a decizie de alocare a resurselor între sectorul publice şi cel privat. În economia modernă, statul, prin intermediul guvernului, participă la viaţa economică fie direct ca producător sau consumator de bunuri, fie ca partener al vieţii publice care face reguli şi urmăreşte respectarea acestora pentru a asigura funcţionarea în condiţii optime a pieţei. Rolul alocativ al guvernului urmăreşte tocmai utilizarae resurselor pentru producerea şi distribuirea de bunuri şi servicii publice.

În teoria finanţelor publice, se consideră că alocarea efectivă a resurselor între sectorul public şi cel privat determină un anumit raport între acestea, acceptându-se astfel că alocarea resurselor este optimă dacă cerinţele consmatorilor sunt satisfăcute la nivel maxim, prin intermediul sectorului public şi al celui privat.

Producţia de bunuri şi servicii publice este finanţată din resurse bugetare, în principal, din impozitele şi taxele plătite de toţi contribuabilii, persoane fizice şi juridice. Plătind aceste impozite şi taxe se reduce capacitatea contribuabililor de a procura bunuri şi servicii de pe piaţă. La un anumit moment, cetăţenii unei ţări pot avea anumite preferinţe pentru procurarea bunurilor private şi a celor publice, preferinţe ce sunt determinate de o anumită distribuţie a veniturilor şi averii. Comportamenul populaţiei, ca rezultat al rportului dintre sectorul public şi cel privat , este pus în evidenţă de „curbele de indiferenţă”. O curbă de indiferenţă prezintă, la un moment dat, punctele în care preferinţele faţă de sectorul privat şi cel public, faţă de care o persoană este indiferentă.

Curbele de indiferenţă redau un anumit comportament al populaţiei în legătură cu o structură dată a producţiei obţinute, atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Acestea reflectă preferinţele agregate ale consumatorilor faţă de bunurile private şi cele publice, în modul în care sunt determinate de distribuţia averii şi a veniturilor în sectorul privat, cât şi de modul de alocare a resurselor în sectorul public.

Producţia sectorului public

Y1 Fig. 1 Curbele sociale de indiferenţă

Y2

Y3

Y4

X1 X2 X3 X4 Producţia sectorului privat