Structura resurselor financiare publice și factorii de influență asupra formării lor - în plan mondial, în România

1. Caracterizarea generală a sistemului resurselor financiare publice

Resursele reprezintă elementele bogăţiei unei naţiuni şi se prezinta sub formă de resurse materiale, umane, financiare şi informaţionale. Alături de acestea, un rol deosebit il au resursele financiare.

Resursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economice si sociale intr-un interval de timp determinat.

Resursele financiare, la nivel naţional, cuprind totalitatea fondurilor instituţiilor si autorităţilor publice, fondurile financiare ale întreprinderilor publice si private, resursele financiare ale organizaţiilor fără scop lucrativ, cat si resursele populaţiei. Toate acestea au drept scop efectuarea unor cheltuieli de ordin general, social si economic.

Prin resurse financiare publice se înţelege totalitatea mijloacelor băneşti care se administrează de către autorităţile publice în scopul îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor ce revin acestora, asigurând funcţionarea structurilor organizatorice corespunzătoare: instituţii publice centrale şi locale, întreprinderi de stat etc. Ele se caracterizează şi prin aceea că aparţin de drept statului, respectiv autorităţilor publice şi sunt utilizate pentru satisfacerea nevoilor de consum public.

Resursele financiare publice reprezinta resursele mobilizate prin intermediul bugetelor la dispozitia administratiilor publice.Pe seama acestor venituri se creeaza lichidităţile băneşti în trezoreriile statului din care urmează a se efectua plăţile în contul cheltuielilor publice aprobate prin legea bugetara anuală.

Resursele financiare publice reprezintă mijloacele băneşti necesare realizării anumitor obiective economice, sociale sau de altă natură ale statului.

Spre deosebire, mijloacele băneşti care aparţin diferitelor persoane fizice şi juridice şi se administrează în baza proprietăţii private formează, în sens larg, resursele financiare private şi satisfac nevoi de consum privat.

Având în vedere specificitatea şi legăturile ce se stabilesc între procesele de formare şi utilizare a resursele financiare publice, acestea pot fi abordate ca un sistem “sui generis”. În raport cu caracterul public al nevoilor cărora le sunt destinate, aceste resurse alcătuiesc un tot menit să satisfacă cererea de consum impusă de funcţionarea normală a instituţiilor şi organismelor publice, inclusiv a entităţilor administrativ-teritoriale. Ele se integrează firesc în ansamblul resurselor economice destinate consumului intern, formării de capital sau valorificării în exterior, aducând o contribuţie majoră la derularea activităţii lor economico-sociale.

La scara întregii societăţi se poate vorbi despre resursele financiare ale naţiunii, în care se înglobează, atât mijloacele băneşti ce se administrează în cadrul sectorului de stat, cât şi cele administrate în sectorul privat. Delimitarea conceptuală bazată pe tipul de proprietate nu exclude întrepătrunderea proceselor de utilizare a celor două categorii de resurse financiare, care devine, nu numai posibilă, ci şi necesară. Armonizarea folosirii lor poate fi benefică, atât pentru societate, cât şi pentru indivizi, favorizând o mai bună valorificare a resurselor naţionale în acord cu cerinţele de progres şi civilizaţie a fiecărei ţări.

Pe de altă parte, formarea tuturor resurselor financiare presupune, crearea de produs naţional brut şi avuţie naţională, deşi, în anumite limite de mărime şi timp, ele pot fi procurate şi din afara ţării, în cadrul unor raporturi specifice concretizate prin împrumuturi, donaţii, ajutoare externe etc.

Având în vedere modul diferit în care se implică autorităţile publice în administrarea resurselor financiare publice, acestea se structurează pe două subsisteme, şi anume:

- subsistemul resurselor publice bugetare;

- subsistemul resurselor întreprinderilor cu capital de stat şi mixte.

Subsistemul resurselor publice bugetare include resursele financiare administrate direct de către autorităţile publice centrale şi locale, respectiv de către instituţiile publice specializate, care prin natura activităţii lor, nemateriale, nu pot realiza venituri satisfăcătoare pentru acoperirea cheltuielilor proprii. Ansamblul acestor resurse numite şi bugetare se reflectă, în principiu, în bugetul de stat sau bugetele diferitelor structuri administrativ-teritoriale, ce alcătuiesc sistemul bugetar al unei ţări.

Subsistemul resurselor întreprinderilor cu capital de stat şi mixte înglobează resursele financiare administrate direct de către întreprinderile din sectorul economic de stat, în baza autonomiei lor de funcţionare ca societăţi comerciale, regii autonome etc., inclusiv participaţiile de capital ale statului la întreprinderi mixte. Formarea şi utilizarea acestor resurse prezintă particularităţi determinate de conţinutul material al activităţilor respective şi domeniul sau ramura economică în care funcţionează întreprinderile de stat (industrie extractivă, metalurgică, construcţii de maşini etc., transporturi şi telecomunicaţii, construcţii, agricultură şi silvicuitură etc.).