Studiu comparativ - regim valutar de fixare convențională și regim valutar având la bază cursuri valutare târâtoare

Regimul valutar reprezintă un ansamblu de principii, reguli şi norme de procedură instituite de un stat care se referă la plăţile în valută aferente operaţiunilor de comerţ exterior şi operaţiunilor necomerciale, cursul de schimb al monedei naţionale, rezerva valutară a statului, circuitul aurului şi al metalelor preţioase. Pe scurt, regimul valutar reprezintă o formă de concretizare a politicii valutar – financiare a unui stat.

Evolutia istorică a sistemului monetar internațional a demonstrat că alegerea regimului optim de rată de schimb este o prioritate la nivelul economiei mondiale. Conform aprecierilor Fondului Monetar Internațional, evoluțiile regimurilor valutare de după 1970 s-au orientat spre două direcții:

- țări ce au adoptat cursuri valutare flotante, această tendință dobândind răspândire îndeosebi după 1970);

- țări care au adoptat un regim valutar bazat pe ancorarea monedei.

Fondului Monetar Internațional evidențiază, în prezent trei grupe mari de regimuri de curs de schimb:

• Regimuri bazate pe cursuri valutare fixe (HARD PEGS REGIMES);

• Regimuri bazate pe cursuri valutare flotante (FLOATING REGIMES);

• Regimuri intermediare (INTERMEDIATE REGIMES) care reprezintă o combinație a primelor două): flotarea administrată, banda de variaţie (cu variantele: bandă orizontală, bandă oblică şi bandă ajustabilă de variaţie), regimul valutar mixt, ancora valutară (ajustabilă şi fixă), consiliu monetar.

Sistemul Monetar de la Bretton Woods care era bazat pe fixitatea cursului de schimb nu a avut succes, întrucât statele au optat pentru o flotare generalizată în anii 1970. Însă, ca urmare a contextului economic si a crizelor economice mondiale dintre care şocurile petroliereau fost momentul decisiv, s-a conștientizat dificultatea sustenabilităţii unei flotări libere de către participanţii la sistem. Acest lucru a făcut ca tările să caute altenative, astfel că unele au ale varianta înființării unui aranjament monetar regional, luând naştere astfel cel Sistemul Monetar European, bazat pe o flotare concertată a unor monede faţă de ECU. Totodată, alte ţări au adaptat regimul valutar la posibilităţile de susţinere ale economiei lor, ceea ce a dus la formarea regimurilor valutare "hibride", care combină caracteristici ale cursului fix cu cele ale flotării libere.

Practica a demonstrat însă rolul fundamental pe care îl are alegerea tipului de regim monetar - valutar în ansamblul instrumentelor de stabilizare macroeconomică. Considerat drept o reflexie a stării economiei interne şi a competitivităţii acesteia pe plan internaţional, cursul de schimb este determinat de un ansamblu complex de factori externi sau interni.

Aceste regimuri valutare sunt combinate cu o serie de regimuri monetare ce folosesc ca ancoră: masa monetară (agregatul M3), multiplicatorul banilor, cursul de schimb, creşterea PIB sau un program monetar fixat împreună cu FMI.

Regimul valutar de fixare convențională este un regim intermediar care a fost adoptat și de România în anii 1990-1992. La baza acestui regim stă ideea legării cursului monedei naționale de o ancoră, ancoră care poate fi atât o altă monedă, cât și un coș de valute. In aceste coșuri valutare sunt incluse monedele altor state cu care țara respectivă desfășoară activități comerciale, fiecare dintre aceste monede având o anumită pondere. Proporția în care se găsește fiecăre monedă este dată de importanța relațiilor existente cu fiecare stat, scoțând totodată în evidență repartiția geografică a comerțului și a tranzacțiilor realizate de acel stat. Astfel, moneda sau monedele de care se face ancorarea este, de regulă, moneda celui mai important partener comercial sau a celui mai important creditor / investitor extern în acea economie.