Supravegherea bancară în UE

Capitolul I. Supravegherea sistemului bancar – cadrul legislativ în U.E.

Statele membre sau tarile aflate în procesul de integrare în Uniunea Europeana trebuie sa-si armonizeze treptat legislatia si structura institutionala pentru a putea îndeplini cerintele impuse prin directive.

În prima etapa de armonizare în domeniul financiar-bancar au fost adoptate directive ale Uniunii Europene referitoare la: coordonarea dispozitiilor legale si administrative privind accesul la activitatile de credit si exercitarea acestora (77/780/CEE); privind fondurile proprii ale institutiilor de credit (89/299/CEE); privind rata de solvabilitate a institutiilor de credit (89/647/CEE); privind garantarea depozitelor bancare (94/19/CE); privind la spalarea banilor(91/308/CEE).

În a doua etapa de armonizare au fost adoptate Directive ale Uniunii Europene privind: conturile anuale si conturile consolidate ale bancilor si ale altor institutii financiare (86/635/CEE); privind adecvarea financiara a fondurilor proprii ale societatilor de investitii si ale institutiilor de credit (93/6/CEE), privind riscurile mari ale institutiilor de credit (92/121/CEE); Directiva 92/30/CEE privind conturile consolidate ale institutiilor de credit; Directiva 2002/87/CE privind supravegherea suplimentara a institutiilor de credit, a societatilor de asigurare si a celor de investitii

Directiva 2000/12/ CE din 20 martie 2000, modificata prin Directiva 2000/87/CE din 18 septembrie 2000 si prin Directiva 2000/87/CE din 16 decembrie 2002 priveste exercitarea activitatii institutiilor de credit în Uniunea Europeana Directiva urmareste armonizarea esentiala, necesara si suficienta pentru a se ajunge la o recunoastere mutuala a autorizatiilor si a sistemelor de control prudential, care permite eliberarea unei autorizatii unice, valabile in toata Comunitatea, precum si aplicarea principiului controlului de catre statul membru de origine.

Sunt necesare exigente financiare echivalente fata de institutiile de credit si punerea la punct a unor raporturi adecvate de structura, care sa permita in cadrul cooperarii intre autoritatile nationale, sa fie observate prin metode unificate situatiile categoriilor de institutii de credit comparabile.

Principiile recunoasterii reciproce si controlului exercitat de statul membru de origine impun ca fiecare stat membru sa nu elibereze, sau dupa caz, sa retraga autorizatia institutiei de credit daca este evident ca aceasta a optat pentru sistemul juridic al unui stat membru pentru a se sustrage normelor mai stricte în vigoare într-un alt stat membru în care îsi desfasoara majoritatea activitatii. O institutie de credit trebuie sa fie autorizata în statul membru unde se gaseste sediul sau statutar.

Autoritatile competente nu trebuie sa acorde sau sa mentina autorizatia unei institutii de credit atunci când legaturile strânse cu alte persoane fizice sau juridice sunt de natura sa împiedice exercitarea supravegherii prudentiale.

Exercitarea misiunii de supraveghere include supravegherea pe baza consolidata daca dreptul comunitar prevede un asemenea tip de supraveghere.

Statul membru de origine poate sa stabileasca reguli mai stricte decât cele prevazute în aceasta directiva în ceea ce priveste autorizarea institutiilor de credit.

Este necesar sa se încheie acorduri, pe baza de reciprocitate, între Comunitate si statele membre, pentru a permite exercitiul concret al supravegherii consolidate pe raza geografica cea mai larga posibila.

Raspunderea pentru supravegherea soliditatii financiare si în special a solvabilitatii unei institutii de credit apartine autoritatii competente a statului membru de origine. Autoritatea competenta a statului membru gazda pastreaza raspunderea sa în ce priveste supravegherea lichiditatii si a politicii monetare. Supravegherea riscului de piata trebuie sa faca obiectul unei strânse cooperari între autoritatile competente ale statelor membre de origine si gazda.

De asemenea este necesar sa fie autorizat si schimbul de informatii cu bancile centrale si alte organisme si autoritati publice însarcinate cu supravegherea sistemului de plati. Pentru întarirea supravegherii prudentiale a institutiilor de credit si protectia clientilor este necesara prevederea ca un cenzor sau auditor financiar sa informeze rapid autoritatile competente atunci când constata fapte de natura sa afecteze grav situatia financiara a institutiei de credit.

Supravegherea si controlul riscurilor fac parte integranta din supraveghere. O concentrare excesiva a riscurilor la un singur client sau grup de clienti poate antrena o posibilitate de pierderi inacceptabila, o asemenea situatie fiind pagubitoare pentru solvabilitatea institutiei de credit.