Surse Moderne de Finanțare a Firmei

Introducere

Finanţarea întreprinderii înseamnă obţinerea şi punerea la dispoziţie a unor sume de bani, drepturi şi bunuri productive.

Viaţa economico-financiarǎ a unei întreprinderi nu poate fi concepută în afara mediului în care funcţionează şi evoluează. Din acest mediu întreprinderea îşi colectează resursele şi tot în cadrul lui efectuează plǎţi, restituiri de fonduri etc.

În condiţiile economiei de piaţǎ, stabilirea modalităţilor de finanţare exercită un impact deosebit asupra activităţii agenţilor economici. Aproape în toate cazurile, întreprinderile nu se finanţează în totalitate din fonduri proprii, ele apelând concomitent şi la resurse externe. Prin urmare, selectarea mijloacelor de finanţare externă şi ponderea acestora în raport cu finanţarea internă reprezintă o decizie majoră a politicii financiare a întreprinderii.

Obiectul deciziei de finanţare îl constituie selecţia surselor de capitaluri, la cel mai redus cost al procurării acestora, în condiţii de reducere a riscului. Sursele de finanţare se împart în : surse proprii, surse atrase, surse împrumutate (pe termen scurt, pe termen mediu şi pe termen lung) şi surse închiriate.

Surse de finanţare pe termen scurt (< 1 an)

Aceste surse se referă la finanţarea a cărei durată este de cel mult 1 an. Finanaţările pe termen scurt vizează activele de exploatare al căror cuantum variază prompt în funcţie de creşterea sau descreşterea activităţii de la un an la altul, de la un trimestru la altul.

Sursele de finanţare pe termen scrut sunt de 3 feluri, şi anume:

a) Surse proprii: interne → fondul de rulment

b) Surse atrase: credite comerciale ( datorii faţă de furnizori)

datorii faţă de bugetul statului

datorii faţă de personal

c) Surse împrumutate: credite bancare pe termen scurt ( linii de cont, credite descoperire de cont)

credite de scont

factoring

a) Sursele proprii

Sursele proprii reprezintă cea mai sigură sursă de finanţare, determinând autonomie financiară şi eliminând riscul retragerii fortuite a capitalurilor.

Fondul de rulment reprezintă partea din capitalul permanent care poate fi utlizată pentru finanţarea activelor circulante, adică excedentul de capital permanent faţă de active imobilizate sau excedentul activelor circulante cu lichidităţi pe termen mai mic de un an, faţă de datoriile cu exigibilitate pe termen mai mic de un an.

Fondul de rulment se determina în 2 moduri: fie ca diferenţă între capitalurile proprii şi datoriile financiare şi activele imobilizate nete sau fie ca diferenţă între active circulante şi datorii pe termen scurt.

Datorită unei posibilităţi de existenţă a unei triple corelaţii între activele circulante, resursele de trezorerie şi fondul de rulment poate rezulta un fond de rulment pozitiv, neutru sau negativ, astfel:

1) Fondul de rulment este neutru ( situaţie de echilibru fragil).

Acest fond comportă o solvabilitate fragilă care se poate dezechilibra oricând.

2) Fondul de rulment pozitiv

Un fond de rulment pozitiv reprezintă un semn favorabil privind solvabilitatea şi echilibrul financiar al întreprinderii.

3) Fondul de rulment negativ

Acest tip de fond reprezintă dificultăţi financiare previzibile pe linia solvabilităţii, ceea ce impune o ameliorare substanţial de finanţare.

Calcularea fondului de rulment nu permite aprecieri realiste, decât dacă se ia în considerare gradul de lichiditate a activelor circulante şi gradul de exigibilitate a datoriilor pe termen scurt. Există întreprinderi cu fond de rulment negativ care manifestă o vitalitate reală şi o solvabilitate permanentă, după cum sunt şi întreprinderi cu fond de rulment pozitiv, dar care sunt în incapacitate de plată.

b) Sursele atrase

Sursele atrase au o evoluţie dependentă de caracteristicile ciclului de exploatare. Ele reprezintă datorii ale întreprinderii faţă de terţi, atrase pe o anumită perioadă de timp, ca urmare a reînnoirii continue a acestora.

Acestea sunt nişte împrumuturi pe termen scurt indirect care se creează prin decalajul de timp dintre momentul vânzării sau perstării serviciului şi momentul în care beneficiarul îl plăteşte.

Creditul comercial reprezintă o obligaţie de plată ce apare pentru o firmă la care data primirii mărfurilor/ prestării serviciilor de la furnizori devansează termenul de plată. Este un credit implicit acordat între momentul recepţionarii mărfurilor/ prestării serviciilor şi momentul platii acestora.