Sustenabilitatea Sistemului Public de Pensii

Atât în România cât şi în alte ţări, sistemul de pensii trebuie să asigure beneficiarilor un venit adecvat şi sigur, dar care să nu afecteze stabilitatea bugetară sau să reprezinte o povară excesivă asupra generaţiilor viitoare sau asupra pieţei muncii. Totodată, sistemul de pensii are nevoie de încrederea cetăţenilor în viitorul lor pe termen lung – încredere care este potenţial subminată de dubiile legate de capacitatea sistemului de a face faţă presiunilor demografice, din cauza îmbătrânirii şi reducerii populatiei şi a faptului că majorările de pensii din ultimii doi ani nu sunt sustenabile. Totodată, sistemul public de pensii este vulnerabil şi în faţa presiunilor politice, deciziile de majorare a pensiilor fiind arbitrare, imprevizibile şi legate de diversele campaniile electorale.

Studiile internaţionale arată că cea mai mare parte a lumii moderne se confruntă cu probleme demografice deosebit de grave: natalitatea este în cădere liberă, iar media de vârstă a populaţiei creşte rapid. Cu alte cuvinte, populaţia tot mai multor state se reduce şi în acelaşi timp asistăm la un fenomen de îmbătrânire a populaţiei la nivel global.

Reducerea şi îmbătrânirea populaţiei înseamnă presiuni tot mai mari pe umerii bugetului public de pensii (bugetul de asigurări sociale de stat), care trebuie să susţină, cu tot mai puţini contributori (salariaţi şi plătitori de contribuţii sociale), un număr tot mai mare de beneficiari (pensionari din sistemul public). Problemele demografice ale României arată că sistemul public de pensii nu mai este sustenabil în forma actuală şi necesită o reformă profundă, pentru a nu intra în colaps în deceniile viitoare.

Ieşirea din această dilemă o face sistemul de pensii private, prin care fiecare participant poate economisi pentru propriul viitor. Sistemul privat de pensii are câteva avantaje faţă de cel public: banii participanţilor sunt investiţi pe termen lung, în loc să fie cheltuiţi imediat, iar participanţii au drept de proprietate asupra contului personal în care li se strâng banii de pensie; sistemul privat dă participanţilor şansa unei pensii decente la vârsta retragerii; concurenţa dintre administratori asigură eficienţa sistemului, adică randamente eficiente la investiţiile realizate cu banii participanţilor. Sistemul de pensii private, introdus în 2007, funcţionează după un model testat şi recomandat de către Banca Mondială. Sistemul de pensii private multipilon este compus din pilonul II – obligatoriu şi pilonul III – facultativ de pensii private. În prezent, peste 30 de state din întreaga lume au adoptat sisteme de pensii multipilon asemănătoare, pe construcţia recomandată de Banca Mondială. Cele mai multe sunt în America Centrală şi de Sud (prima dată în Chile, în 1979) şi în Europa Centrală şi de Est (unde 11 state, inclusiv România, au un asemenea sistem de pensii private multipilon).

Reformele din sistemul de pensii au avut ca principale obiective adecvarea prestaţiilor la nivelul contribuţiilor, deziderat în parte atins ca rezultat al introducerii sistemului de puncte de pensii, precum şi al recentelor recorelări şi indexări ale pensiilor, şi construirea unui sistem sustenabil din punct de vedere financiar, astfel încât odată ajunse la vârsta pensionării, persoanele vârstnice să nu fie ameninţate de riscul obţinerii unor venituri inadecvate în comparaţie cu cele obţinute pe parcursul vieţii active, fie din cauza imposibilităţii sistemului de a asigura o relaţie strânsă între contribuţii şi beneficii sau de a-şi onora obligaţiile asumate. Acestor două obiective, Comisia Europeană le mai adaugă unul, şi anume acela de modernizare a sistemelor de pensii prin creşterea adaptabilităţii acestora la schimbări structurale şi luarea în considerare a formelor atipice de ocupare, prin flexibilizarea pieţei muncii şi sporirea egalităţii dintre femei şi bărbaţi în domeniul pensiilor.

Nivelul de trai al pensionarilor

În România, pensionarii sunt mai defavorizaţi decât salariaţii privind veniturile, dar totuşi ponderea persoanelor peste 65 de ani care trăiesc la un nivel de subzistenţă este mai redusă decât cea a persoanelor cu vârsta sub 65 de ani. Acest fapt se poate explica datorită sărăciei în care trăiesc o mare parte dintre tineri şi copii, majoritatea aflându-se în provincie. O altă explicaţie ar fi şomajul sau inactivitatea persoanelor apte de muncă care se reflectă în rate mai mici de sărăcie în rândul pensionarilor, deoarece aceştia obţin venituri fixe lunare din pensii.

După anul 2000, rata sărăciei a umat un trend descrescător pentru toate grupele de vârstă şi pentru persoanele aparţinând tuturor statutelor ocupaţionale. Astfel, în anul 2005 mai puţin de 10% dintre pensionari trăiau sub pragul sărăciei, iar decalajul dintre cele două categorii se reduce într-un mod constant.

Mai jos putem observă trendul urmat de ratele sărăciei pentru cele două grupe de vârste şi modul în care au evoluat în paralel între anii 1998 şi 2005. Institutul Naţional de Statistică a obţinut aceste date luând în calcul cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor care alocă penru consumul alimentar o sumă egală cu costul unui coş minim (de 2250 calorii zilnic). Gospodăriile aflate în proximitatea pragului de sărăcie au un consum foarte limitat de bunuri nealimentare şi servicii, iar pentru consumul alimentar cheltuiesc doar strictul necesar. Scăderea incidenţei sărăciei în rândul pensionarilor trebuie interpretată având în vedere obiceiurile de consum ale acestora, deoarece aceştia alocă aproximativ 50% din veniturile lor pentru alimentaţie şi mai puţin pentru cheltuielile cu îmbrăcăminte, încălţăminte, locuinţă şi înzestrare cu bunuri şi mai puţin pentru transport şi telecomunicaţii, faţă de salariaţi.

Grafic 1: Evoluţia ratelor sărăciei

Sursa: Date preluate de pe site-ul INSSE

Prin urmare, o rată a sărăciei mică în cazul pensionarilor poate fi şi o reflectare a atitudinii acestei categorii faţă de structurarea cheltuielilor de consum pe tipuri de bunuri. Chiar dacă nivelul de trai al pensionarilor s-a îmbunătăţit începând cu anul 2000, primii zece ani după revoluţia din decembrie 1989 sunt sinonimi cu înrăutăţirea condiţiilor de viaţă a majorităţii populaţiei României şi totodată a pensionarilor. Scăderea nivelului de trai al pensionarilor după anul 1990 este reflectată de scăderea indicelui pensiei medii reale faţă de anul 1990. Astfel, în luna septembrie a anului 2007, pensia medie reprezenta decât 77,5% din pensia medie a anului 1990, în termeni reali.

Nivelul pensiilor în România

Sistemul de pensii trebuie să reprezinte msi mult decât asigurarea unui nivel de trai decent şi protecţia împotriva sărăciei, el trebuie să asigure pe cât posibil menţinerea unui nivel de trai cât mai apropiat de cel pe care pensionarul l-a avut în timpul vieţii active. Raportul dintre pensia medie netă de asigurări sociale şi salariul mediu net este de 36,5% în septembrie 2007, iar cel dintre pensia pentru limită de vârstă cu stagiu complet şi salariul mediu net depăşeşte valoarea de 50%, fapt care susţine ideea că sistemul de pensii din România favorizează realizarea stagiului complet de cotizare.