Teorii asupra dobânzii

I. NOŢIUNEA DE DOBÂNDĂ

1.1. Definiţie şi clasificare

Creditul este inseparabil de dobândă, aceasta fiind forma de remunerare a creditorului de către debitor pentru folosirea capitalului de împrumutat.

În sens restrâns dobânda este suma ce revine proprietarului la rambursarea unei sume împrumutate sau preţul folosirii capitalului şi remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv.

Dobânda este în mod firesc determinată de conceptul de capital şi de elementele „timp” şi „risc”. Ea reprezintă raportul procentual dintre mărimea absolută a dobânzii anuale plătite şi creditul acordat. Mărimea dobânzii totale este direct proporţională cu mărimea creditului acordat, durata lui în ani şi rata dobânzii.

Din punct de vedere al băncii, se pot deosebi două categorii de dobândă :

- dobânda bonificată – reprezintă remunerarea disponibilităţilor bănesti ale titularilor de conturi constituite ca depozite la bancă. Nivelul dobânzilor bonificate este dependent de:

• rata inflaţiei;

• rata dobânzii de refinanţare

• ratele dobânzilor practicate de celelalte bănci comerciale

- dobânda percepută – reprezintă dobânda pe care o încasează băncile de la clienţii lor în calitate de debitori, corespunzător creditelor acordate. Nivelul dobânzii percepute este dependent de:

• rata inflaţiei;

• nivelul cheltuielilor cu operatiunile bancare;

• gradul de risc;

• profitul bancar;

• rezerva minimă obligatorie.

În sistemul bancar se practică :

• dobânda simplă - este folosită atunci când perioadele pentru care se calculează aceasta sunt mai mici de un an; în acest caz dobanda aferentă se încasează (nu se capitalizează)

• dobânda compusă - este folosită atunci când perioadele pentru care se calculează aceasta sunt mai mari de un an; în acest caz dobânda se capitalizează (se plateşte dobândă la dobăndă).

1.2. Factorii de influenţă a ratei dobânzii

Rata dobânzii este o mărime variabilă în timp. Nivelul şi dinamica ei sunt rezultatul acţiunii concomitente, convergente şi contradictorii, a mai multor factori generali şi specifici, cu influenţe directe sau indirecte cum sunt: rata profitului, raportul dintre cererea şi oferta de capital de împrumut, riscul pentru cel ce acordă capital de împrumut, inflaţia, durata creditului, politica guvernului .

Ca element al contractului de credit, nivelul dobânzii este acceptat în fiecare caz în parte de creditor şi debitor ca urmare a unei negocieri de durată sau mai operative. Această negociere a dobânzii se face în funcţie de anumiţi factori cu acceptabilitate generală şi anume:

a. Productivitatea capitalului – adică o anumită rata a profitului

Profitul total = dobânda  profitul net

Între cei doi negociatori ai creditului, se ajunge la un compromis acceptabil pentru ambele părţi, fapt ce permite permantizarea condiţiilor de creditare.

b. Lichiditatea – se preferă termene scurte

c. Riscul rambursării – condiţie a perpetuării raporturilor de credit

d. Raportul dintre oferta şi cererea de credite – oferta de credite este determinată de nivelul economisirii în ţara de referinţă, de opţiunile tradiţionale ale populaţiei pentru economii. Cererea de credit este intercondiţionată de cei trei mari debitori: guvernul, agenţii economici şi familiile, deopotrivă influenţaţi de evoluţia activităţii economice şi tendinţele de dezvoltare a investiţiilor.

Rata dobânzii depinde şi de conjunctura economică. În perioadele de relansare economică, pentru stimularea investiţiilor, rata dobânzii scade, în timp ce în perioade de recesiune aceasta creşte.

II. TEORII PRIVIND DOBÂNDA

Dobânda a fost analizată de pe poziţiile mai multor orientări doctrinare şi a fost şi este practicată în cadrul unor sisteme economice esenţial diferite .

În gândirea mrxistă, al cărei principal obiectiv la întemeietori a fost “exproprierea expropriatorilor” şi lichidarea capitalismului, dobânda apare ca formă de redistribuire a plusvalorii, formă particulară de participare a bancherilor la însuşirea fără plată a plus produsului. Se sugerează în aceată doctrină ideea de ilegimitate a dobânzii, caracterul ei de abuz. Şi totuşi doctrina marxistă a pus în evidenţă laturi esenţiale privind mecanismul dobânzii. Astfel ea analizează limitele extreme între care se poate situa, de principiu, nivelul dobânzii. Limita superioară a dobânzii apare ca fiind dată de rata mijlocie a profitului. O dobândă care ar absorbi întregul profit ar elimina motivaţia contractării creditului. În ce priveşte nivelum minim al ratei dobânzii, el poate coborî în funcţie de împrejurări, foarte mult, însă fără a compromite acoperirea cheltuielilor raţionale, pe care administrarea creditului le presupune inevitabil, plus un oarecare profit, ca factor stimulativ. Doctrina marxistă a explicat tendinţa de lungă durată de scădere a ratei dobânzii prin reducerea ratei medii a profitului, în condiţiile absenţei inflaţiei. Ea a relevat concludent teza cu privire la rolul raportului concret dintre cererea şi oferta de credit pentru situarea la un nivel dat a ratei dobînzii între cele două limite extreme, care totuşi sunt prea îndepartatepentru a servi la stabilirea nivelului concret al dobânzii.