Teorii legate de piețele financiare

I. Teorii Generale

Se spunea că pe piaţă capacitatea de autoreglare există atâta timp cât există încredere, iar în momentul în care aceasta este viciată prin intervenţii sistematice, pieţele devin hipersensibile şi instabile, şi se accentuează posibilitatea de apariţie a unei crize.

Din cenuşa teoriilor economice - cea a autoreglării pieţei şi cea a mâinii invizibile - demontate de recesiunea severă care afectează economia mondială, renaşte teoria intervenţionismului statal lansată după Primul Război Mondial de John Maynard Keynes şi pusă în practică şi în timpul Marii Crize din anii '30.

George Soros, unul dintre cei mai faimoşi speculatori financiari, spunea despre criza mondială actuală că "nu se aseamănă crizelor precedente, însă marchează sfârşitul unei ere". Ce se termină acum şi ce începe?

Până nu de mult pieţele erau capabile să se autoregleze, sau cel puţin asta susţineau marile nume, printre care şi Alan Greenspan, preşedinte al Fed între 1987 şi 2006.

Ideea de libertate oferită de capitalism devenise religia deceniilor trecute. Cu toate acestea, potrivit filozofului Benjamin Walter, acesta "nu salvează şi nu mântuieşte pe nimeni, şi nici nu serveşte reformei existenţei umane, ci pur şi simplu îi transformă pe oameni în datornici unii faţă de ceilalţi".

Ilustrativă pentru acest caz este teoria mâinii invizibile enunţată de economistul Adam Smith în lucrarea „Avuţia naţiunilor”, pentru a descrie forţa naturală care ghidează capitalismul liber de piaţă prin intermediul competiţiei.

Potrivit acesteia, pe o piaţă liberă, prin urmărirea propriului interes, indivizii stimulează indirect economia. Smith consideră că în cazul societăţilor capitaliste urmărirea propriului bine contribuie la binele societăţii. El mai spune că interacţiunea actorilor de pe piaţă conduce la maximizarea bunăstării acestora, pentru că astfel fiecare participant încearcă să se perfecţioneze.

El a mai spus că pe o piaţă liberă nu trebuie să existe reglementări pentru a se putea asigura schimbul mutual benefic de bunuri şi servicii, în condiţiile în care mâna invizibilă va ghida actorii de pe piaţă.

Criza actuală a ilustrat că această mentalitate, aceea a urmării bunăstării individuale, nu duce la creşterea bunăstării sociale, ci din contra, la diminuarea ei, pentru că firmele falimentare ajung să se înfrupte din banii contribuabililor.

Pieţei nici măcar nu i s-a oferit şansa de a se autoregla. Nici cei mai pasionaţi exponenţi ai liberalismului economic, nici bancherii nu au mai fost dispuşi insă să aştepte să vadă cum va reacţiona piaţa, apelând imediat la ajutorul statului, a cărui intervenţie o criticau până nu de mult. Recent, Soros, 78 de ani, spunea că deşi cea mai grea perioadă a crizei mondiale actuale s-a încheiat, este încă extrem de necesară reglementarea internaţională a pieţei globale.

Statul, care până nu de mult era considerat nenecesar ca jucător în economie, revine acum în prim-plan. Cu puţin timp înainte de debutul crizei, statul nu se bucură de prea mult credit social. Marginalizarea şi blamarea statului devenise un exerciţiu obligatoriu pentru economiştii liberali şi totodată un subiect la modă pentru politicieni. Era văzut din perspectiva unei rude sărace care trebuia să se mulţumească cu fârmiturile ce rămâneau de la torturile afaceriştilor, numite şi impozite. Acum el este cel care salvează companiile, ce până nu de mult îl priveau de sus, de la colaps. Pe umerii statului sunt puse acum o serie de responsabilităţi, speculându-se responsabilitatea acestuia pentru binele public.

II. Rolul si contribuţia pieţelor financiare la finanţarea şi eficientizarea activităţii financiare a firmelor

Raportarea firmei la piaţa financiara este esenţiala pentru existenta si dezvoltarea activităţii acesteia. Pe piata financiara se coteaza societati care doresc sa obtina fonduri pentru desfasurarea activitatii viitoare fiind însa obligate sa îndeplineasca o serie de criterii legate de transparenta afacerii în ceea ce priveste managementul acesteia si rezultatele financiare, evolutia ei în timp, evolutia comparativa cu alte societati din acelasi domeniu, perspective de dezvoltare.

În cadrul pietei financiare distingem doua segmente care permit obtinerea de resurse financiare: piata primara si piata secundara.

Pe piata primara se procura resurse de catre agentii economici prin emisiunea de titluri financiare proaspat emise printr-o oferta publica de vânzare.

Pe piata secundara se tranzactioneaza instrumente financiare care deja au fost emise anterior pe piata primara. Piata secundara ofera un plus de lichiditate activitatii financiare a firmelor permitând ca acestea sa se prezinte în mod transparent investitorilor si sa fie cotate la o anumita valoare rezultata din cererea si oferta de titluri.

Piata secundara prin piata bursiera si piata extrabursiera valorifica un stoc de active financiare, a caror capitalizare reprezinta o parte din bogatia nationala a tarii. Ponderea capitalizarii fiind diferita de la tara la tara în functie de natura pietei si de gradul de dezvoltare economica a tarii respective. Spre exemplu pentru piata bursiera aceasta variaza de la peste 20% din PIB în Franta pâna la 60% în SUA si Anglia. Daca se va lua în calcul si piata extrabursiera se vor înregistra valori de peste 40% pâna la 80% din PIB în SUA.

Din punct de vedere al întreprinderii atitudinea sa fata de piata bursiera si extrabursiera poate fi examinata în trei momente:

-un moment al analizei oportunitatilor oferite de piata;

-un moment al deciziei de a se cota pe piata bursiera sau extrabursiera;

-un moment al gestiunii proprii a cursului actiunii.

Cotarea societatii pe una din pietele posibile, bursiera sau extrabursiera se va face tinând cont de analiza acestora si de o autoevaluare a societatii. De obicei, la început cotarea se face pe piata extrabursiera asigurând prin aceasta o perioada de început fiind o piata pregatitoare cu cerinte mai reduse în comparatie cu piata bursiera.