Țintirea inflației în România

I.Abordări conceptuale asupra inflației

Inflaţia este un fenomen foarte important şi extrem de problematic pentru toate ţările din lume. Majoritatea problemelor cu care se confruntă populaţia pleacă de la faptul că mecanismele prin care funcţionează economia nu sunt suficient de “performante” pentru a face faţă inflaţiei.

Există o multitudine de definiţii date inflaţiei, dintre care unele se referă la modul de manifestare a proceselor inflaţioniste, altele se referă la cauzele ce duc la producerea lor iar altele includ ambele abordări.

Guvernatorul BNR , Mugur Isărescu, afirmă că “inflația este un lucru rău , care afectează economia atât pe termen scurt,cât și pe termen lung. Pe termen scurt, erodează puterea de cumpărare a monedei și prin aceasta îi afectează în mod deosebit pe cei mai vulnerabili cetățeni-pensionarii, bursierii, cei cu venituri fixe. Pe termen lung, inflația descurajează investițiile și inhibă creșterea economică ”. Astfel că, lupta împotriva inflației reprezintă o condiție indispensabilă pentru o creștere economică sustenabilă și pentru bunăstarea cetățenilor. După ce a fost stabilită prioritatea luptei împotriva inflației, cea de asigurare a stabilității prețurilor, și instituția responsabilă cu aceasta, reprezentată de Banca Centrală, s-a pus problema instrumentelor și pârghiilor prin care banca centrală poate contribui în mod semnificativ la realizarea obiectivului primordial.

II.Adoptarea de către BNR a strategiei de țintire directă a inflației

Deși în cele mai multe țări obiectivul antiinflaționist este urmărit folosindu-se ținte intermediare, cum ar fi cantitatea de bani din economie, volumul creditului, rata dobânzii sau cursul de schimb, în ultimele decenii, datorită înțelegerii mai exacte a fenomenelor care afectează stabilitatea prețurilor într-o economie, precum și a dezvoltării unui aparat de analiză mai sofisticat, a devenit posibilă adoptarea de către băncile centrale a unui obiectiv direct legat de asigurarea stabilității prețurilor.

Țara noastră, la rândul ei, și-a propus începând cu anul 2005, să realizeze un salt de la ținte intermediare la țintirea directă a inflației, care este privită drept o etapă superioară în stăpânirea fenomenului inflaționist și parte intergrată a procesului de convergență economică cu țările Uniunii Europene.

Ţintirea directă a inflaţiei reprezintă strategia de politică monetară ce presupune stabilirea unei ţinte pentru nivelul ratei inflaţiei pe o anumită perioadă de timp, ţintă ce trebuie atinsă prin aplicarea măsurilor de politică monetară astfel încât să se asigure stabilitatea preţurilor. Aceasta presupune o monitorizare completă asupra evoluţiilor preţurilor. Mai mult decât atât, obiectivul fundamental al băncii centrale este acela de a asigura şi menţine stabilitatea nivelului agregat al preţurilor.

O trăsătură importantă a strategiei de ţintire directă a inflaţiei o reprezintă transparenţa sa. Aceasta presupune comunicarea către public a obiectivelor şi a deciziilor de politică monetară (inclusiv a raţiunilor care le-au determinat), a proiecţiei privind evoluţia ratei inflaţiei, precum şi a riscurilor la adresa traiectoriei prognozate a acesteia. Comunicarea transparentă facilitează evaluarea publică a performanţei politicii monetare, contribuind astfel la creşterea responsabilităţii băncii centrale.

III.Argumente în favoarea adoptării strategiei de țintire directă a inflației

Avantajele majore pe care le conferă strategia de țintire directă a inflației, comparativ cu alte regimuri de politică monetară, derivând din trăsăturile sale specifice, sunt în principal următoarele:

1.Permite concentrarea politicii monetare asupra obiectivului său fundamental, cel de asigurare și menținere a stabilității prețurilor, fără utilizarea unei alte variabile economice ca obiectiv intermediar;

2.Asigură limitarea inconsistenței temporale prin creșterea responsabilității băncii centrale față de îndeplinirea obiectivului fundamental. Dat fiind decalajul inerent transmiterii impactului acțiunii de politică monetară asupra inflației, banca centrală se concentrează asupra atingerii țintei de inflație pe un anumit orizont viitor de timp (18-24 luni); astfel politica monetară are o orientare anticipativă (eng. forward-looking), deciziile de politică monetară având ca principal reper prognoza evoluțiilor macroeconomice pe termen mediu;

3.Este un regim transparent și flexibil - prezervând capacitatea politicii monetare de a răspunde la șocurile neprevăzute din economie ;

4.Asigură realizarea dezinflației cu minimizarea relativă a costurilor, având efect mai direct asupra anticipațiilor privind inflația, inclusiv datorită angajamentului băncii centrale față de ținta de inflație, care e mai bine înțeles de public;

5.Presupune o mai bună comunicare cu publicul - rol esențial în formarea așteptărilor privind inflația viitoare; informațiile oferite de banca centrală se referă la prognoza evoluțiilor viitoare, analiza riscurilor asociate și evaluările ce fundamentează decizia de politică monetară;

6.Reclamă asigurarea independenței băncii centrale sub toate aspectele, implicit protecția autorității monetare față de presiunile și intervențiile politice.