Tipuri de resurse bancare

Capitolul I

Prezentarea generală a resurselor bancare

Instituţiile bancare din România, desfăşoară o serie de activităţi specifice având în vedere tipul de operaţiuni bancare desfăşurate(active şi pasive), pe care le modelează şi adaptează cerinţelor pieţei. Operaţiunile pasive ale băncilor se concretizează în constituirea resurselor, respectiv în constituirea depozitelor, iar operaţiunile active în utilizarea acestora concretizate în acordarea de credite.

Resursele băncilor (operaţiuni pasive) sunt constituite din resurse proprii şi resurse atrase. Resursele proprii cuprind din punct de vedere al gradului de stabilitate:

- Resursele stabile, care pot fi plasate pe termen lung, fiind constituite din capitalul social, fondul de rezervă, primele legate de capitalul vărsat;

- Resursele temporare, care pot fi plasate pe termen foarte scurt şi scurt fiind constituite din rezerva generală pentru riscul de credit, provizioane pentru riscul de credit, dividende de plată, impozitele constituite pana la termenul de exigibilitate.

Resursele atrase constituie partea cea mai activă din resursele băncilor, pe seama acestora putându-şi îndeplini funcţia de investiţie, de plasament, resursele proprii având o pondere nesemnificativă în plasamentele băncii. Potrivit cu alte opinii , putem distinge o altă abordare a operaţiunilor pasive ale băncilor comerciale:

- constituirea depozitelor bancare;

- rescontul ,refinanţarea şi alte operaţiuni similare;

- constituirea capitalurilor proprii.

Capitolul II Tipuri de resurse proprii

2.1 Capitalul bancar şi formele acestuia

Capitalul bancar deţine un rol foarte important, începând de la constituirea băncii şi continuând cu perioada de funcţionare, pâna la lichidarea acesteia, capitalul bancar devenind în prezent componenta financiară esenţială asupra căreia acţionează managementul bancar.

Funcţiile pe care le îndeplineşte capitalul bancar sunt:

- asigură protecţia deponenţilor în cazul insolvabilităţii şi falimentării băncii;

- acoperă pierderile neprevăzute, menţinând încrederea mediului economico-financiar în bancă;

- finanţează achiziţionarea de imobilizări materiale necesare desfăşurării activităţii bancare;

- plafonează, prin norme impuse, expansiunea activelor.

Rolul esenţial al capitalului bancar rezidă în a asigura atât publicul cât şi autorităţile care desfăşoară activităţi cu banca, asupra stabilităţii acesteia şi a creşterii încrederii.

După anul 1970 evoluţia capitalului bancar s-a caracterizat prin manifestarea a două tendinţe:

- diminuarea relativă a capitalului bancar, în sensul scăderii ponderii acestuia în totalul bilanţier al băncilor, contribuind la creşterea ratei rentabilităţii financiare a băncii prin efectul de levier, generat de îndatorare;

- diversificarea capitalului bancar, generată de dereglementarea cadrului normativ şi de inovaţiile financiare, contribuind la adecvarea modului de atragere a resurselor pentru acoperirea nevoilor de plasament ale băncilor.

Capitalul bancar desemnează fondurile pe care banca le poate folosi pentru finanţarea unor operaţiuni pe termen nelimitat, în funcţie de modul de procurare evidenţiindu-se două forme:

a) capitalul bancar în sens restrâns (fondurile proprii ale societăţii bancare) reprezintă forma clasică, tradiţională, cuprinzând:

- capitalul social (vărsat);

- profitul nerepartizat;

- fondurile bancare proprii (constituite conform legii);

Sursele acestui capital pot fi interne (reinvestirea profitului) sau externe (emisiunea publică sau privată de acţiuni) , valoarea capitalului putând fi stabilită la valoarea contabilă, la valoarea nominală (de emisiune), sau la valoarea de piaţă. Această formă de capital poate fi divizată în două categorii: capitalul propriu şi capitalul suplimentar ( stabilit ca un procent din cel propriu) şi cuprinde fondul de risc, rezervele din reevaluarea activelor şi datoriei subordonate.

b) alte forme de capital concretizate îndeosebi în acţiunile preferenţiale şi datoria subordonată.

Acţiunile preferenţiale garantează un dividend fix şi drepturi constante ale acţionarilor, unele acţiuni putând fi convertite în acţiuni ordinare.

Datoria subordonată include toate tipurile de instrumente de credit la termen, cu dobânzi fixe şi variabile, unele obligaţiuni putând fi convertite în acţiuni preferenţiale sau chiar ordinare.

2.2 Managementul capitalului bancar

Menţinerea riscului de capital la un nivel rezonabil şi respectarea normelor de solvabilitate bancară reclamă planificarea necesarului de capital şi integrarea acesteia în planificarea financiară globală a băncii.

Planificarea necesarului de capital social implică realizarea prealabilă a următoarelor operaţiuni :

- analiza performanţelor anterioare şi a stării actuale ale băncii, prin calcularea principalilor indicatori de rentabilitate şi de risc;

- elaborarea de prognoze referitoare la variabilele esenţiale ale băncii sub formă de scenarii care includ ipoteze referitoare la condiţiile de piaţă şi la evoluţia politicii monetare;

- prognozarea bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, pe baza valorilor medii anuale, în cadrul unor scenarii alternative;

- prognozarea nevoii globale de capital, utilizând metoda reziduală.