Transformări în sistemul bancar românesc în contextul integrării europene

Capitolul 1.

Consideratii privind sistemul bancar în perioada de tranzitie la economie de piata

În contextul integrarii europene restructurarea sistemului bancar românesc este o necesitate stringenta. În primii zece ani de tranzitie la economia de piata, se poate spune ca sectorul bancar românesc a fost substantial dominat de vechile banci specializate.

Sistemul bancar al unei tari reprezinta coloana vertebrala finaciara a economie de piata.

În România, în perioada 1990-2003 sistemul monetar-financiar este puternic dominat de sectorul bancar acesta reprezentând cel mai important intermediar financiar.În perioada mai sus amintita, sistemul bancar românesc se caracterizeaza printr-un nivel scazut de monetizare si intermediere financiara. Pozitia dominanta a sectorului bancar în cadrul sistemului monetar-financiar din România se explica printr-o serie de factori cum ar fi insuficienta dezvoltare a pietelor de capital, mostenirea economiei cu planificare centrala în care bancile erau acelea ce contabilizau activitatea întreprinderilor economice fara independenta financiara

BNR se precizeaza ca în anul 2003 sistemul bancar a continuat sa detina rolul de lider al pietei financiare, gradul de dezvoltare atins plasându-l într-o pozitie dominanta în raport cu celelalte segmente (sectorul pietei de capital si cel al asigurarilor).

Înainte de anul 1990 structura sistemului bancar românesc era similara cu cea din

celelalte economii centralizate. BNR combina functiile unei banci centrale cu unele din functiile unei banci comerciale. Existau patru banci specializate Banca Româna de Comert Exterior pentru operatiunile de comert exterior, Banca de Investitii pentru operatiunile privind finantarea pe termen lung a economiei, Banca Agricola pentru operatiunile din domeniul agriculturii si industriei alimentare si Casa de Economii si Consemnatiuni pentru preluarea resurselor disponibile ale populatiei care aveau conturi la BNR si primeau la nevoie credite pentru suplimentarea resurselor (exceptie facea CEC care redepunea banii populatiei la BNR, activitatea de creditare fiind redusa).

Începând cu anul 1991 are loc schimbarea sistemului bancar românesc. La baza

transformarilor sta introducerea unui sistem organizat pe doua niveluri si legislatia privind BNR si bancile comerciale.

Pe structura fostei banci centrale si din structurile institutiilor financiare specializate s-au format retele incipiente preluate de institutiile care exista în prezent. BNR si-a asumat responsabilitatea de a conduce politica monetara si de a exercita functii tipice unei banci centrale, iar activitatile sale comerciale au fost transferate unei banci nou înfiintate si anume Banca Comerciala Româna (BCR). De asemenea, serviciul postal si-a creat propria banca.

Restructurarea sistemului bancar românesc s-a bazat în principal pe doua directii : pe de o parte reabilitarea bancilor aflate în dificultate ( Banca Agricola, Banca Dacia Felix), iar pe de alta parte eliminarea din sistem, prin proceduri legale, a bancilor neviabile (Banca Româna de Scont, Banca Columna, Banca Turco-Româna). Imaginea sistemului bancar românesc a fost afectata de reculul unor bancilor :Dacia Felix si Columna sau de falimentul altora Banca Albina, Bankoop, Credit Bank sau Banca Internationala a Religiilor. Aceste falimente bancare nu caracterizeaza întreaga activitate bancara din tara noastra dar ele au adâncit si au prelungit perioada de criza economica.

La începutul anului 2002, din cele 54 de banci cuprinse în Registrul bancar prezentat de BNR , numai 40 functionau efectiv, 7 banci straine retragându-si afacerile din România iar alte 7 banci fiind închise aflându-se în diferite stadii ale procedurilor legale privind falimentul. Aceasta situatie arata instabilitatea sistemului bancar românesc caracteristica perioadelor de criza economica si a avut la baza situatia precara a clientilor bancari.