Transformări în Sistemul Financiar Bancar Românesc și în Politica Monetară în Contextual Integrării Europene

Transformări în sistemul financiar bancar românesc şi în politica monetară în contextual integrării europene

1. Introducere

Amplul proces de transformare a sistemului financiar- bancar românesc ia forma încă din momentul trecerii de la economia planificată la economia de piaţă. Astfel, modificările majore aferente integrării europene au avut loc înainte de a se realize acest obiectiv, ca o cerinţă de eligibilitate.

Pe lângă aceasta, la nivelul economiei globale, puţine sectoare au parcurs transformări la fel de dinamice şi de profunde ca cele din sectorul bancar şi al serviciilor financiare în ultimi 20 de ani. Centrele financiare, în competitivitate strânsă unele cu celelalte, au parcurs schimbări de ordin normativ în scopul de a satisface nevoia de a derula o mare parte din comerţul internaţional prin serviciile financiare oferite În acelaşi timp, mediul serviciilor bancare a parcurs o perioadă de 20 de ani de creştere şi expansiune nemaiîntâlnită în istoria sa.

Sistemul bancar românesc trece printr-o continuă perioada de restructurări şi reforme. Deoarece „băncile reprezintă una dintre cele mai importante categorii de participanţi instituţionali din cadrul oricărei economii subdezvoltate sau în curs de dezvoltare” , acestea trebuie să ştie cum să-şi gestioneze resursele, cum să-şi îmbunătăţească portofoliul de produse şi servicii astfel încât să facă faţă tuturor categoriilor de agenţi economici de pe piaţă. Deşi începută, reforma în sistemul bancar trebuie să continue până în momentul în care să fie înlăturate: riscurile inerente activităţii bancare, activitatea bancară defectuoasa, constrângerile financiare, fluctuaţiile activităţii economice şi până când cadrul legal şi instituţional să dea posibilitatea unei funcţionari fluide şi eficiente a acestui sistem, deoarece un sistem bancar nesănătos poate fi cauza unei restrângeri a creşterii economice, a unor costuri fiscale ridicate care pot duce la efecte nefavorabile asupra mediului extern şi asupra imaginii ţării.

Un alt element de o importanţă majoră este procesul de globalizare care a cuprins şi sistemul bancar, activitatea financiar-bancara devenind chiar unul dintre domeniile de vârf ale acestui proces, proces care se referă la eliminarea barierelor din calea comerţului şi investiţiilor internaţionale, la transnaţionalizarea activităţii economice, la accentuarea cooperării internaţionale în domeniul producţiei şi circulaţiei bunurilor, al operaţiilor financiare şi bancare, funcţionarea economiilor naţionale în cadrul unor organizaţii integrate. Procesul de globalizare a activităţii bancare apare ca un promotor, ca un factor de susţinere a globalizării în toate compartimentele, datorită rolului prioritar al asigurării şi distribuirii financiare în toate procesele de dezvoltare.

2.Modificări structurale şi legislative în cadrul domeniului financiar-bancar

Integrarea în Uniunea Europeană a impus o serie de modificări în sistemul bancar românesc ce se referă, în primul rând, la adaptarea condiţiilor de lucru la cele existente în statele membre.

Principalele modificări vizează aspecte legate de:

• armonizarea legislaţiei în domeniu;

• lărgirea paletei de servicii şi produse bancare adresate atât segmentului de retail, cât şi celui de corporate;

• întărirea structurii de supermarket (grup) financiar;

• creşterea ponderii capitalului privat , cu precădere a celui străin;

• intensificarea concurenţei.

2.1. Modificări legislative în domeniul bancar românesc

După cum susţineam mai sus, fundamentarea cadrului legislativ bancar românesc începe odată cu trecerea la economia de piaţă. Aşadar legislaţia instituţiilor de credit din România a fost adoptată după 1990, în tandem cu reglementarea cadrului reglementativ pentru reglementarea şi funcţionarea băncii centrale. Statutul BNR şi legea bancară au primit reglementări prin legi speciale în anul 1991, care au fost modificate fundamental în 1998 şi în 2004.

Modificarea Legii nr. 58/1998-Legea bancară, s-a realizat în mai multe etape.

În prima etapă, Legea bancară, respectiv, legea nr. 58 din 1998, a suferit modificări substanţiale prin Legea 485 din 2003, în scopul alinierii activităţii bancare, cel puţin din punct de vedere normative. Textul iniţial a fost afectat în proporţii considerabile de aceste modificări până în acel moment.

Dacă ar fi să analizăm doar din punct de vedere formal, legea bancară, varianta cu modificări este aproape de două ori mai voluminoasă decât în variant iniţială. Textul din 1998 cuprindea 94 de articole, pe când varianta acuala cuprinde 178 de articole, mult mai ample şi mai detaliate în structură.

Amendamentele propuse asigura armonizarea legislaţiei bancare naţionale cu prevederile Directivei 2000/12/CE, ale Directivei 2000/28/CE şi ale Directivei 2000/46/CE. De asemenea sunt preluate şi prevederile Directivei 2001/24/CE referitoare la situaţiile de lichidare a băncii dispuse de banca centrala sau lichidare a băncii la iniţiative acţionarilor.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 485/2003 au fost eliminate 10 bariere în sectorul bancar. De la data intrării în vigoare a acestei legi s-a pus în discuţie sfera de cuprindere a noţiunii de instituţie de credit, definirea şi sfera de cuprindere a instituţiilor financiare, obligativitatea obţinerii în prealabil a aprobării BNR pentru acţionarii semnifictivi, procente de participare ale acţionarilor semnificativi, aplicarea de către sucursalele din România ale băncilor, personae juridice străine a prevederilor din lege privind activitatea bancară referitoare la constituirea rezervei generale pentru riscul de credit, cetăţenia conducătorilor băncii.