Tranzacțiile cu opțiuni

Tranzactiile cu optiuni se practica de mult timp în lumea comerciala. Se pare ca astfel de contracte au fost utilizate pentru prima data în Olanda, în prima jumatate a secolului al XVII-lea, în legatura cu prosperul comert cu lalele. Un producator care urma sa expedieze o cantitate de bulbi cu vaporul încheia, pentru a se proteja împotriva riscului de pierdere a marfii pe timpul transportului, un contract cu un alt producator privind cumpara¬rea de la acesta a unei cantitati de bulbi egala ca volum cu cea expediata, la un anumit pret, la optiunea sa. Astfel, în cazul pierderii încarcaturii, el putea sa exercite optiunea de cumparare, înlocu¬ind marfa pierduta, iar în cazul în care marfa ajungea cu bine la destinatie, el renunta la exercitarea optiunii. Prin urmare, functia principala a optiunii era sa asigure acoperi¬rea riscului asociat unei tranzactii.

Privita ca tehnica generala, optiunea poate fi definita ca un acord prin care una din parti, vânzatorul optiunii vinde celeilalte parti, cumparatorul, dreptul, dar nu si obligatia, de a cumpara un activ (marfa, valuta sau titlu financiar) de la el sau de a-i vinde lui un activ, în anumite conditii (pret, termen de valabilitate).

La început optiunile erau nenegociabile, în sensul ca dreptul conferit detinatorului nu era transmisibil. Acest gen de optiuni se utilizau de exemplu la Bursa de la Paris, sub forma drepturilor de vânzare/cumparare la un anumit pret a unui activ pe piata cu lichidare lunara. Cumparatorul optiunii platea un pret pentru dreptul dobândit (numit "avec"), iar în preziua lichidarii contractelor RM putea sa exercite sau sa abandoneze optiunea.

1. Piata optiunilor negociabile

Optiunile negociabile sunt contracte standardizate încheiate între vânzatorul optiunii (engl. option seller; writer; maker) si cumparatorul optiunii (engl. option buyer; holder) prin care primul vinde celui de-al doilea dreptul de a cumpara sau de a vinde un activ determinat. Prin urmare, optiunea reprezinta un drept care, daca este exercitat, creeaza obligatii între parti privitoare la activul de baza. Dupa natura acestor obligatii se disting doua tipuri de optiuni: cele de cumparare si cele de vânzare.

Optiunea de cumparare (engl. call; fr. option d'achat) este un contract, în forma negociabila, care da dreptul cumparatorului (buyer, holder) ca într-o anumita perioada de timp, sa cumpere de la vânzatorul optiunii (seller, writer) activul de baza, la un pret stabilit prin contract. Pe de alta parte, vânzatorul optiunii call îsi asuma obligatia de a vinde cumparatorului activul de baza, la pretul stabilit, daca optiunea este exercitata într-un anumit interval de timp.

Optiunea de vânzare (engl. put; fr. option de vente) este un contract în forma negociabila, care da dreptul cumparatorului optiunii ca într-o anumita perioada sa vânda activul de baza vânzatorului acesteia, la un pret stabilit prin contract. Pe de alta parte, vânzatorul unui put îsi asuma obligatia de a cumpara activul de baza de la cumparatorul optiunii la pretul stabilit, daca optiunea este exercitata într-un anumit interval de timp.

În functie de activul de baza, optiunile se împart în mai multe categorii: optiuni pe actiuni (engl. stock options), optiuni pe instrumente de datorie (debt options), optiuni pe valute (currency options), optiuni pe indici (index options) si optiuni pe contracte futures (futures options). În ultima categorie sunt cuprinse optiunile pe contracte futures cu marfa, valute, rata dobânzii etc.

Toate optiunile de acelasi tip - call sau put - care au acelasi activ de baza formeaza o clasa de optiuni (de exemplu, clasa optiunilor de vânzare pe actiuni IBM). Extinderea tranzactiilor cu acest tip de titluri financiare s-a realizat îndeosebi în ultimele doua decenii, pe masura dezvoltarii pietei bursiere în marile centre financiare ale lumii.

În SUA, înainte de 1973, optiunile negociabile se lucrau "la ghiseu" în tranzactii interdealeri, fara sa se poata vorbi de o adevarata piata bursie¬ra pentru aceste titluri. În 1973 Bursa de marfuri de la Chicago (CBOT) a deschis prima piata organizata pentru optiunile pe actiuni, Chicago Board Options Exchange (CBOE); în aprilie 1973 s-au tranzactionat primele optiuni call, iar din iunie 1977 au fost lansate optiunile put. Ulterior piata optiunilor a cunoscut o dezvoltare spectacu¬loasa, atât prin diversificarea activelor de baza, cât si prin introducerea tranzactiilor cu optiuni la cele mai importante burse din lume.

Astfel, în 1982 a fost înfiintata în cadrul CME de la Chicago, Piata pe Indici si optiuni (Index and Option Market - IOM), unde se tranzactioneaza, între altele, optiunile pe contrac¬tul futures pentru indicele Standard&Poor's 500. În Marea Britanie, în urma reorganizarii radicale a Bursei de Valori de la Londra, s-a creat Piata optiunilor Negociabile de la Londra (London Traded Option Market - LTOM), sucursala a ISE. În Franta a fost deschisa, în septembrie 1987, Piata optiunilor Negociabile de la Paris (Le Marché d'options négociables de Paris - MONEP). Totodata, la marile burse de valori (NYSE, TSE) au fost lansate contracte cu optiuni pe actiuni si indici de bursa, iar pe unele piete organizate pentru tranzactii futures se lucreaza si diferite clase de optiuni (LIFFE).