Uniunea Europeană - origine, evoluție și perspective

Cap.1 Istoricul Uniunii Europene

Uniunea Europeană (UE) este o organizaţie internaţională şi rezultatul asocierii a 27 de state independente situate pe continentul european, în jurul unor valori politice, economie, sociale şi culturale, în urma unui proces de intergrare care a început în anul 1951, prin semnarea Tratatului de la Paris din 18 aprilie 1951.

Uniunea Europeană avea misiunea de a organiza relaţiile între statele membre dar şi între popoarele lor într-o manieră coerentă şi pe baza solidarităţii dintre ele . Uniunea Europeană a fost infinţată oficial la 1 noiembrie 1993.

1.1 Uniunea Europenă – constituire, origine şi precursorii Uniunii Europene

După al doilea război mondial, Europa încerca să găsească un mijloc de consolidare a păcii, pace scump plătită . Primul tratat de alianţă defensivă de la Bruxelles este semnat în 1948 între ţările învingătoare (excluzând atunci Germania şi Italia, dar incluzând deja Regatul Unit), dar a fost concurat anul următor de crearea NATO cu un mare număr de ţări europene împreună cu SUA şi Canada, încă larg prezente în Europa, deoarece singura alianţă de la Bruxelles nu ar fi permis apărarea .

Ideea unei Europe Unite a fost exprimată cu ajutorul mai multor idei printre care: Victor Hugo, în anul 1848 vorbea de “Statele Unite ale Europei”; în anul 1929 Aristide Briand, ministrul de externe al Franţei propunea constituirea unei “Uniuni Federale Europene”; la 19 septembrie 1946 Winston Churchill a lansat ideea construirii “Statelor Unite ale Europei”

În 1947 a fost lansat „Planul Marshall”, în scopul reconstrucţiei europene. Statele Unite ale Americii au oferit ajutorul lor pentru reconstrucţia tuturor ţărilor continentului, dar acest ajutor a fost acceptat doar de ţările care urmau să constituie Europa Occidentală.

La data de 9 mai 1950 ministrul de externe francez, Robert Schuman propune un plan pentru constituirea Comunităţilor Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

Uniunea Europenă reprezintă rezultatul eforturilor depuse începând din anii 1950 de către promotorii Europei Comunitare. De asemenea reprezintă şi cea mai avansată organizaţie de integrare multilaterală, având posibilitatea de acţiune atât în domeniul economic, social şi politic, cât şi al relaţiilor externe ale statelor membre.

Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, a fost semnat la 18 aprilie 1951, de către cele şaşe ţări fondatoare (Franţa, Germania, Belgia, Luxemburg, Olanda şi Italia) care s-au înţeles să favorizeze schimburile de materii prime necesare siderurgiei.

Deşi CECO îşi începe activitatea în 1952, Piaţa comună a Cărbunelui şi Oţelului devine funcţională începând cu 1953, când cele 6 state fondatoare înlătură barierele vamale şi restricţiile cantitative la oţel şi cărbune.

În anul 1957. la data de 25 martie sunt semnate şi tratatele care instituiau Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM) şi Comunitatea Economică Europeană (CEE) de către cele şase ţări: Belgia, Franţa,Germania, Italia, Olanda şi Luxemburg. Aceeste tratate mai sunt cunoscute şi sub denumirea de Tratatele de la Roma.

În anul 1967, la data de 1 iulie intră în vigoare Tratatul de constituire a unui singur Consiliu şi a unei singure Comisii a Comunităţilor Europene. Dar până la această dată cele trei comunităţi aveau consilii şi comisii separate (pentru CECO Comisia se numea Înalta Autoritate, iar în anul 1958 Parlamentul European şi Curtea de Justiţie au devenit comune).

Din 1967 există un singur Consiliu şi o singură Comisie, această fuziune a instituţiilor fiind considerată un prim pas spre o Comunitate Europeană unică.

În 1987, la 1 iulie intră în vigoare Actul Unic European, la care alături de cooperarea economică se adaugă şi cea politică.

În 1993, 1 noiembrie intră în vigoare Tratatul asupra Uniunii Europene.

În 1999, 1 mai intră în vigoare Tratatul de la Amsterdam.

În 2001, 26 februarie a fost adoptat Tratatul de la Nisa, de către guvernele Statelor Membre.

Precursorii Uniunii Europene

Cu toate că ideea creării unei Europe comune era destul de veche, ea accentuându-se în anii 1920-1930, abia după cel de-al doilea război mondial au avut loc evenimente hotărâtoare în constituirea procesului de integrare europeană.

Astfel piaţa comună a fost realizată prin intermediul a trei mişcări integratoare şi anume: Benelux, Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE), Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), la care se mai adaugă şi precursorii Uniunii Europene de astăzi: Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană de Energie Atomică (CEEA sau EURATOM).

1. Benelux

În anul 1922, Belgia şi Luxemburg au constituit Uniunea Economică Belgo-Luxemburgheză. În anul 1943 se semnează un acord de cliring , prin care Belgia, Olanda şi Luxemburg decid să-şi unească economiile într-o singură piaţă. În 1944 se semnează un acord de intergrare vamală, de aceleaşi trei ţări. Datorită faptului că Benelux a servit ca inspiraţie în construcţia CEE şi implementarea politicii comerciale comune a fost numit laboratorul pieţei

comune.