Utilizarea Intrumentelor Financiare pentru Reglarea Economiei

1.Prezentarea generala a intrumentelor financiare si folosirea acestora pentru reglarea economiei

Instrumentele financiare se pot manifesta ca pârghii financiare pentru a influenta activitatea economica si financiara pentru realizarea anumitor obiective.Suportul obiectiv al acestor instrumente este interdependenta dintre procesele econimice reale si cele financiare precum si dintre fluxurile generate de acestea.

Printre instrumentele financiare utilizate pentru reglarea economiei se numara: impozitele, cheltuielile publice, creditul, asigurarile, etc., acestea actionând ân sensul îmbunatatirii performantelor diferitelor activitati cu caracter economic si social, suplinind eventualele disfunctionalitati ale economiei.

De pe pozitia finantelor publice, cele mai cunoscute instrumente financiare sunt impozitele, taxele si contributiile obligatorii instituite de autoritatile publice, respectiv formele si modalitatile tehnice de distribuire si utilizare a acestor resurse financiare.

În acest sens instrumentele financiare pot avea o influenta pozitiva, de stimulare a anumitor procese, scontându-se pe efectul de cointeresare al factorilor implicati pentru atingerea obiectivului dorit.Deasemenea, acestea pot actiona si cu un impact negativ, având în vedere limitarea posibilitatilor unor factori destabilizatori prin caracterul inhibator al parghiei financiare folosite.

Principalul instrument financiar este impozitul, fiind un mijloc de stimulare a investitiilor, de orientare a consumului, de extindere a schimburilor externe, de corectare a unor tendinte negative.

S-a conturat astfel posibilitatea unei relansari sau cresteri a unei economii aflate în criza, stagnare sau recesiune, prin sporirea cheltuielilor publice, inclusiv a investitiilor publice si reducerea impozitelor pe venit si pe profit, având ca efect direct cresterea cereri agregate si implicit stimularea ofertei.

Aceste instrumente financiare (cheltuielile publice si impozitele) alaturi de variatia ofertei de moneda au fost integrate în modelele de crestere economica echilibrata, cel mai celebru fiind cel realizat de Hicks si Hansen cunoscut sub denumirea: modelul IS-LM.

2.Modelul IS-LM

Modelul IS-LM prezinta legaturile existente între sectorul bunurilor si serviciilor si sectorul monetar, legatura ce exista între pietele bunurilor si cea a activelor financiare, variabilele care mijlocesc aceasta legatura dintre piete sunt venitul si rata dobânzii.

Acest model este de inspiratie keynesista, dezvoltând conditiile de piata presupuse de Keynes în modelul sau.

Acesta fost elaborat în varianta economiei închise la finele anilor ´30, de catre J.Hicks si B.Hansen.Deosebirea esentiala fata de modelul lui Keynes este ca modelul IS - LM ia în considerare si piata monetara, astfel ca în determinarea conditiilor de echilibru macroeconomic devin active factori monetari si, drept urmare, componenta reala si nu cea nominala a factorilor cu exprimare baneasca.Determinarea, pe termen scurt, a nivelului de activitate se face, la fel ca în modelul lui Keynes, exclusiv pe baza factorilor de cerere, iar oferta este presupusa, de asemenea, ca perfect elastica.

Obiectivul acestuia este precizarea conditiilor de echilibru macroeconomic si a efectelor pe care le pot genera politicile economice (si mai ales componentele lor financiar - monetare) asupra acestui echilibru.