Veniturile Publice

VENITURILE PUBLICE

1. MODALITĂŢILE DE FINANŢARE A SECTORULUI PUBLIC

Alocarea optimala a resurselor, distribuirea veniturilor si averilor intre membrii societatii, precum si stabilizarea macroeconomica presupune un efort deosebit din partea statului. In acest sens functia fiscala a finantelor publice trebuie sa permita acoperirea cheltuielilor publice efectuate de catre autoritatile de stat, prin colectarea de resurse financiare.

Veniturile publice sunt definite in literatura indigena drept ,,incasarile administratiilor publice si sevesc la finantarea cheltuielilor publice , participand fie direct, fie indirect la realizarea politicii economice si sociale a statului, influentand comportamentele populatiei si intreprinderilor”

Un punct de vedere mai contemporan,defineste veniturile publice ca reprezentand ,,ansamblul resurselor financiare mobilizate la dispozitia autoritatilor publice,potrivit optiunilor poltice ale fortelor aflate la putere, preponderent in vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de producerea de bunuri si prestarea de servicii publice, de acordarea de transferuri financiare unor categorii socio-economice definite si de asigurarea stabilitatii macroeconomice”

Din punct de vedere al provenientei se disting doua tipuri de venituri publice:

1. Venituri publice obisnuite - constituie totalitatea intrarilor financiare ale sectorului public, rezultate atat in urma exploatarii patrimoniului statului, dar si din activitatile economice ale entitatilor publice (servicii postale,de transport feroviar,de telefonie etc.)

2. Venituri publice derivate – reprezinta ansamblul resurselor financiare procurate de catre stat pe seama sectorului privat, prin transferuri financiare obligatorii sub forma prelevariilor fiscale precum impozitele, taxele si contributiile.

Nivelul resurselor financiare publice este determinat, în primul rând de mărimea cheltuielilor publice, fiind influenţat şi de o serie de alţi factori.

Dimensiunea şi structura acestora depind de un complex de factori, în care se includ:

- factori economici, concretizaţi în produsul intern brut şi dinamica sa;

- factori sociali, respectiv educaţionali, culturali, de sănătate ş.a.;

- factori demografici, concretizaţi în numărul şi structura populaţiei şi

care determină numărul contribuabililor;

- factori monetari, de tipul masă monetară, credit, dobândă,

concretizaţi în preţ şi evoluţia sa;

- factori politici şi militari;

- factori financiari, care se concretizează în dimensiunea cheltuielilor

publice.

Cea mai mare parte a resurselor financiare publice o constituie veniturile cu carcter fiscal şi anume impozitele şi taxele.

1.1. STRUCTURA VENITURILOR PUBLICE

Modalitatile concrete de finantare a sectorului public au determinat particularizarea unor numeroase categorii de venituri publice, ca atare, mai jos am prezentat cele mai des intalnite criterii de clasificare:

1. Dupa natura juridica:

- venituri de drept privat: obtinute in concurenta cu agentii economici privati;

- venituri de drept public: sunt de fapt toate veniturile derivate precizate mai devreme obtinute de stat;

2. Dupa conţinutul economic:

- venituri fiscale, adică prelevări cu caracter obligatoriu, stabilite prin lege şi care au, de aceea, o flexibilitate redusă (condiţiile lor nu se pot modifica decât prin lege);

- resurse de trezorerie, adică împrumuturi pe termen scurt (sub forma certificatelor de depozit, bonurilor de tezaur ş.a.) efectuate de Ministerul Finanţelor pentru acoperirea deficitelor temporare (goluri de casă) ale bugetelor din sistemul bugetului de stat;

- împrumuturi publice pe termen mediu sau lung, sub forma obligaţiunilor de stat sau a unor credite preluate de la organisme financiare internaţionale, state, bănci sau consorţii bancare;

- emisiune monetară fără acoperire, cu scopul de a finanţa deficitul bugetar şi care generează inflaţie;

3. Dupa ritmicitatea încasării:

- venituri ordinare sau curente, care sunt obţinute de stat în mod obişnuit (venituri fiscale, venituri din sectorul public etc.);

- venituri din operatiuni de capital, rezultate din cesiunea unor active proprietate a autoritatilor publice

- venituri extraordinare, la care se recurge în situaţii deosebite (împrumuturi, transferuri, ajutoare etc.);

4. Dupa origine:

- venituri interne, contin resursele ordinare si imprumuturile publice interne;

- veniturile externe, reprezentate de imprumuturile si transferurile financiare de stat, provenite de la institutii financiare internationale;

O clasificare interesanta si mai putin complexa e cea prezentata de Fondul International Monetar, care presupune ca veniturile publice sunt compuse din:

- venituri din impozite si taxe;

- contributii sociale;

- venituri din transferuri financiare: imprumuturile interne si externe

- alte venituri: din inchiriere, dividende, amenzi etc.

1.2. TEORIE FISCALĂ

1.2.1. CONŢINUTUL PRELEVĂRILOR FISCALE

Prelevarile fiscale sunt o formă de constituire a unei părţi din veniturile statului, caracterizată prin prelevarea conform legii a unei părţi din veniturile sectorului privat în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Acestea sunt de fapt, veniturile publice derivate sub forma impozitelor, taxelor si a contributiilor, despre care am vorbit mai deveme si care au o importanta majora, ele constituind intre 80-90% din totalul resurselor financiare publice.

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul ca plata acestora catre stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datoreaza impozit.

Taxa reprezinta un transfer de valoare obligatoriu, la dispozitia statului, cu echivalent, titlu definitiv si destinatie speciala, datorat conform dispozitiilor legale de catre persoanele fizice si juridice in schimbul unui serviciu public institutional.

Contributia reprezinta un transfer de valoare obligatoriu, la dispozitia statului, fara echivalent, cu titlu definitiv si cu destinatie strict precizata, datort conform dispozitiilor legale de catre persoanele fizice si juridice in vederea acoperirii unor cheltuieli publice de interes comunitar sau de natura sociala.