Aspecte teoretice privind viteza

Una din cele mai importante calităţi biomotrice necesare în sport este viteza, sau capacitatea umană care permite efectuarea acţiunilor motrice determinate, cu cea mai mare intensitate, într-un interval de timp cât mai scurt cu putinţă.

Viteza = capacitatea de a se deplasa sau a se mişca rapid. Viteza din punct de vedere mecanic se manifestă printru-un raport între spaţiu şi timp. Termenul de viteza include 3 elemente: timpul de reacţie frecvenţa mişcării pe unitatea de timp şi viteza de deplasare pe o anumită distanţă. Legatura în ansamblu dintre aceşti factori stabileşte performanţa dintr-un exerciţiu de solicitare a vitezei. Astfel în sprint rezultatul depinde de reacţia la start a sportivului, de viteza de deplasare, frecvenţa paşilor etc. Viteza este vitală în multe sporturi; arte marţiale, atletism, box, judo, scirimă, sporturi colective. Acolo unde nu este un factor determinant, viteza dezvoltă antrenamentul de mare intensitate. Drept urmare antrenarea vitezei reprezintă o preocupare importantã în toate sporturile. Existã 2 tipuri de viteză: generală şi specifică.

Viteza generală

Este capacitatea de a executa orice tip de mişcare cât mai rapid (reacţie motrică).

Viteza specifică

Este capacitatea de a executa un exerciţiu sau o deprindere cu o anumită viteză. Viteza actelor motrice integrale (alergare, înnot ) este de cea mai mare însemnătate, şi nu manifestările elementare ale vitezei. Dar într-o mişcare integrală complexă din punct de vedere al coordonării viteza depinde nu numai de propriul nivel, ci şi de lungimea pasului, iar la lungimea picioarelor şi de forţa de împingere. La o analiză detaliată, cele mai semnificative sunt tocmai formele elementare ale aptiudinilor de viteză. În multe mişcări executate cu viteza maximă, se disting două faze:

1) Faza măririi vitezei ( faza elanului ) şi

2) Faza stabilirii relative a vitezei. Pentru prima fază caracteristicã este accelerarea de la start, pentru a doua, viteza pe distanţă. Aptitudinea de a dezvolta rapid viteza şi cea de a se deplasa cu viteză mare sunt relativ independente una de alta. Poţi dispune de o bună acceleraţie la start şi de o viteză redusă pe distanţă şi invers.

Viteza, mai ales dacă se manifestă în frecvenţa maximă a mişcării, depinde de rapiditatea cu care centrii nervoşi trec la starea de excitaţie la starea de inhibiţie şi invers adică de mobilitatea proceselor nervoase. Din punct de vedere biochimic, viteza mişcărilor depinde de conţinutul de ATP în sânge, de viteza de descompunere a acesteia sub influenţa impulsului nervos precum şi de viteza resintezei. Întru-cât exerciţiile de viteză sunt de scurtă durată, resinteza ATP se realizează aproape exclusiv pe seama mecanismelor anaerobe. În astfel de exerciţii, ca de exemplu alergarea pe 100 şi 200 m, înnotul pe 25 şi 50 de metri etc., partea surselor anaerobe în asigurare energeticã a activităţii poate depăşi 90%. Acest gen de lucru duce la formarea unei mari datorii de oxigen, a cărei „achitate” se prelungeşte timp de câteva zeci de minute.