Atmosfera, presiunea atmosferică

Conţinutul activităţii constă din 2 informaţii, cîteva comunicări confirmate de experienţe la temă: „Folosirea şi evidenţa presiunii atmosferice”, (demonstrarea acţiunii ventuzelor în medicină, picurătoarea, seringa, tifonul, adăpătoarea barometrică pentru păsări).

Planşe confecţionate de elevi:

1. Structura atmosferei Pămîntului.

2. Conţinutul chimic al atmosferei.

Prezentatorul anunţă începerea activităţii (Didenco Valeria):

Globul pămîntesc este înconjurat de un înveliş pe nume „Atmosferă”. Trăim cu toţii pe fundul unui ocean de cîteva sute de kilometri adîncime. Oceanul acesta e lipsit de ţărmuri, căci învăluie tot Globul Pămîntesc. Fundul lui este întreaga suprafaţă a Pămîntului cu toate văile, munţii, pustiurile şi mările ei. Acest ocean azuriu –adică învelişul de aer al Pămîntului, poartă denumirea de Atmosferă. Atmosfera se mişcă necontenit.aerul încălzit de Soare devine mai uşor şi se ridică de la suprafaţa Pămîntului, iar locul lui îl ocupă aerul mai rece. Mişcarea aerului la suprafaţa Pămîntului se numeşte vînt. În atmosferă există şi curenţi permanenţi de aer. Bunăoară vînturile alizee suflă neschimbat în aceeaşi direcţie-de-a lungul ecuatorului. Atmosferă din grecească înseamnă atmos- gaz şi sphaira-sferă, învelişul gazos al Pămîntului, sau al altor corpuri cereşti. Atmosfera terestră are mii de kilometri grosime şi efectuează împreună cu globul pămîntesc rotaţiile diurne şi anuale. Limita superioară nu e precizată deoarece densitatea aerului descreşte cu altitudinea, apropiindu-se treptat de densitatea substanţei care împle spaţiul interplanetar. 1/2 din masa atmosferei este concentrată pînă la 5 km de la suprafaţa terestră, 9/10 pînă la 20 km, 99.5 % pînă la 80 km înălţime. Masa totală a atmosferei este de 1 mln de ori mai mică decît masa globului pămîntesc. Aerul atmosferic reprezintă un amestec constant de gaze şi vapori de apă. Peste 99% din volumul aerului uscat al atmosferei la suprafaţa Pămîntului este format din 21% Oxigen (O2), 78% azot (N2), aproape 1% din argon şi restul sutimi de % dioxid de carbon, CO2, heliu, cripton, neon, xenon, ozon (O3), radon, metan, iod etc. Vaporii de apă de la 0 la 4% din volumul total al aerului, 0.2%-cercul polar, 2.5% la tropice. Cantitatea de vapori de apă în atmosferă depinde de evaporarea apei pe suprafaţa terestră, şi de condensarea vaporilor de apă (formarea norilor şi căderea precipitaţiilor). Cantitatea vaporilor depinde şi descreşte cu înălţimea. La altitudinea de circa 2 km densitatea lor e de două ori mai mică decît la suprafaţa Pămîntului, iar la 10-15 km se observă numai urme de apă, CO2- dioxid de carbon, procentul mai mare. Cantitatea de ozon creşte cu înălţimea fiind maximă între 25-50 km altitudine, dar neînsemnată în comparaţie cu cea de oxigen. Atmosfera la aceste înălţimi este ionizată. La înălţimi de peste 1000 km în atmosferă predomină Heliul, iar în straturile mai înalte Hidrogenul. În urma erupţiilor vulcanice, arderii pădurilor şi turbărilor în atmosferă se degajă substanţe toxice, oxizi de sulf, azot, fosfor, amoniac, oxid de carbon a căror concentraţie poate depăşi normele sanitare. În legătură cu această problemă, curăţirea atmosferei de impurităţi dăunătoare sănătăţii capătă o mare importanţă. Atmosfera constituie particule extrem de fine în stare solidă şi fum, bacterii, cristale de ghiaţă. După distribuirea temperaturilor în înălţime, atmosfera se împarte în 5 straturi principale.

Stratul inferior în care sînt concentrate de la 3⁄4 pînă la 4⁄5 din masa atmosferei se numeşte troposferă. Datorită micşorării cantităţii vaporilor de apă în înălţime şi deplasării intense a curenţilor de aer pe verticală, temperatura aerului în troposferă descreşte cu 6ᵒC la fiecare kilometru altitudine. Grosimea troposferei la poli este de 8-9 km, ecuator 16-17 km. În troposferă se desfăşoară principalele fenomene meteorologice (formarea norilor, căderea precipitaţiilor, unele fenomene electrice şi optice). Stratul de jos al troposferei (cîţiva m pînă la cîteva zeci de m grosime), aici are loc supraîncălzirea aerului ziua, şi răcirea noaptea, formarea ceţii.

Mai sus urmează stratosfera, se întinde pînă la 50 km altitudine. Temperatura aici aproape e constantă, păturile inferioare -45ᵒ;-55ᵒ la poli, -70ᵒ;-80ᵒ la ecuator, şi creşte în partea superioară pînă la -20ᵒ;+20ᵒ. Se datoreşte Ozonului care absoarbe razele ultraviolete ale Soarelui.