Agroturismul din Zona Văii Sucevița

Valea Suceviţei se situează în partea de nord a României, în nord - vestul Moldovei, se suprapune unui ţinut în care relieful se îmbină într-o întocmire armonioasă şi o desăvârşită împlinire.

Valea Suceviţei este situată la poalele de est a Obcinii Mari şi face parte din judeţul Suceava, fiind traversată de pârâul Suceviţa, la îmbinarea Obcinii Mari cu Depresiunea Rădăuţilor, la 18 km de oraşul Rădăuţi, străjuită de piscurile Furcoiului, Poiana Tarscior, Poiana Ovăzului şi Palma.

Zona văii Suceviţa dispune de un fond bogat şi foarte variat de resurse naturale, competente ale peisajului său geografic, cu importante atribute definite de un numar relativ mare şi de valenţe estetice, ştiinţifice, recreative şi educative superioare. Imporanţa resureselor naturale constă în faptul că ele pot fi valorificate fie individual, fie în cadrul unor programe mai ample.

O latură dintre cele mai interesante din Valea Suceviţa care poate privi perspectiva economico-socială o reprezintă agroturismul, ca formă de valorificare a unor bunuri ce există şi care pot fi utilizate în interesul agriculturii şi al societăţii, în general, reprezentate de peisajul natural şi peisajul agricol.

Agroturismul este o formă a turismului rural care utilizează pentru cazare și servirea mesei numai pensiunile turistice și pensiunile agroturistice, beneficiind de un meniu nepoluat și pitoresc, de atracțiile turistice naturale și de valori cultural-istorice, de tradițiile turistice și obiceiurile prezente în mediu rural, de ospitalitatea fermierului.

Devine necesară înţelegerea exactă a faptului că, turismul poate dobândi perspective mult sporite de dezvoltare, condiţionat de îmbinarea cu agrozootehnia, ca furnizoare de produse alimentare “biologice”, de folclor şi variaţie multidirecţională, de la formele de alimentaţie la cele de agrement.

Beneficiile previzibile şi care pot fi luate în considerare sunt atât economice cât şi referitoare la implantul unui plus de civilizaţie, la înviorarea vieţii social-culturale a satului de munte, aspect de cel mai mare interes în atragerea tineretului spre sate şi spre agricultură, mai ales într-un moment când acest tineret manifestă tendinţa strămutării spre mediile urbane.

În zonă se evidenţiază câteva forme de agroturism ce pot fi luate în considerare:

- De tip familial, situaţie care presupune că gospodăria-gazdă să pună la dispoziţia turiştilor familişti bucătăria proprie şi, eventual, un surplus de alimente, urmând ca turiştii să-şi asigure singuri prepararea prânzului şi a cinei şi procurarea majorităţii alimentelor prin reţeaua comercială locală, pregătită la rândul ei să facă faţă unor astfel de solicitări;

- Prin gospodării-pensiune, caz în care, în cadrul unei gospodării cu animale puţine dar cu spaţii suficient, se organizează o mică pensiune destinată unui grup de 10-20 gospodării apropiate, care practică agroturismul în soluţia limitată la cazare şi micul dejun, aprovizionarea acestor pensiuni urmează a se realiza, spre exemplu, prin sistemul cooperaţiei săteşti;

- Turismul spontan, care se referă la circulaţia turistică internă, ocazională, nedirijată, cu rămâneri solitare sau în grupuri restrânse în gospodăriile ţărăneşti, pentru un scurt timp şi fără pretenţii deosebite pentru confortul cazării sau calitatea şi cantitatea alimentelor, prepararea mesei, alte servicii.

Dezvoltarea unui astfel de turism, venit în sprijinul agriculturii, presupune durată, uneori îndelungate, ritmuri integrative mai lente şi inegale, neforţate şi testate în cadrul unor experimente asistate riguros ştiinţific şi finalizate prin crearea unor modele care, ulterior, să poată face obiect de extindere, fenomen care se cere însoţit de o riguroasă organizare.

Paralel cu turismul agrar-montan de tip gospodăresc, naţional dependent şi de posibilităţile unor investiţii, poate fi dezvoltat şi agroturismul montan în variantă internaţională, devenind necesară şi recomandabilă organizarea unor obiective relativ mici, prevăzute cu confortul şi condiţiile agrementale pretinse de exigenţele turismului internaţional, preferenţial în interiorul sau limitrof staţiunilor balneo-climaterice şi de odihnă de primă importanţă cu existenţa unei densităţi animaliere cât mai mari în perimetrul apropiat obiectivului turistic, care să poată satisface cererea de “produse biologice” şi să contribuie, prin întregul mediu ambiental, la crearea “stării de inedit” şi a condiţiilor pentru practicarea sporturilor de iarnă, spre a se putea asigura funcţionalitatea în sezon prelungit şi, totodată, rentabilitatea unei astfel de întreprinderi.

În această zonă, ce întruneşte condiţiile necesare, turismul, în forme organizate şi îmbinat cu agricultura montană, devine o soluţie complementară de sprijinire directă a dezvoltării agriculturii, creşterii animalelor, cu efecte pozitive atât de natură economică cât şi pe plan social.

Posibilităţile de organizare a turismului agrar-montan în condiţiile ţării noastre sunt mari şi variate, şi de aici necesitatea unor selectări asupra modului în care acesta poate fi orientat.