Aprecierea Riscului Erozional al Solului în Bazinul Bârladului

Cadrul general al cercetărilor

Erodabilitatea solului reprezintă o „măsură a uşurinţei cu care un sol poate fi erodat sub acţiunea apei de scurgere de suprafaţă, exprimată prin cantitatea de material îndepărtat din sol în condiţii standard de climă. pantă, folosinţa terenului etc.” (Gh. Lupaşcu, M. Parichi, N. Florea, 1998). Cu alte cuvinte, erodabilitatea poate fi considerată ca fiind vulnerabilitatea solului la eroziune, vulnerabilitate dată de proprietăţile sale intrinseci şi de relaţiile în care aceasta se află cu ceilalţi factori erozionali.

Eroziunea este un proces natural care modelează crusta terestră, construind marile ansambluri geologice, morfosculpturale şi relieful de eroziune de la formele cele mai discrete până la cele mai evidente forme de eroziune ce dau notă caracteristică unor peisaje geografice. Supuse unei dezagregări continue, fragmentele de rocă şi particulele fine de sol sunt detaşate şi transportate prin intermediul unor mişcări diverse ale maselor de materiale: suflate de vânt sau preluate de apa din precipitaţii, apoi transportate de către râuri şi fluvii şi, în cele din urmă, depuse în lungul văilor fluviale, în lacuri şi în bazinele marine şi oceanice.

Solul este supus în permanenţă procesului de eroziune. De la formele cele mai incipiente de manifestare a eroziunii ce duc practic la o denudare uniformă a versantului, în urma concentrării apei pe anumite trasee preferenţiale, se formează mici cursuri efemere care prin adâncire ajung la forme avansate de eroziune în adâncime: ogaşe, ravene şi torenţi. Procesul de eroziune areolară a solului (îndepărtarea unui strat de sol de suprafaţă) se manifestă cu o rată ce depinde de o serie de factori naturali (de natură climatică, proprietăţi ale solului, caracteristici ale reliefului) dar şi de intervenţia omului printr-o serie de activităţi ce o pot atenua sau creşte.

Producerea eroziunii este modulată de o serie de factori, ale căror ponderi în estimarea riscului erozional este diferită în funcţie de intensitatea cu care se manifestă pe o anumită unitate de teren. S-a încercat exprimarea acestor ponderi sub forma unei grile de punctaj, separat pentru fiecare factor în parte, iar estimarea riscului erozional total pe o anumită parcelă să rezulte prin însumarea punctelor acordate pentru fiecare factor în funcţie de intensitatea cu care se manifestă pe acea parcelă.

Factorul climatic. În general în evaluarea riscului la eroziune se iau în considerare cantitatea anuală de precipitaţii şi agresivitatea pluvială. La o cantitate mai mică de 500 mm riscul erozional pluviometric este scăzut (de la 0 la 2 puncte), la o cantitate cuprinsă între 500 şi 800 mm riscul este moderat (se acordă 4 p), la o cantitate cuprinsă între 800 şi 1000 mm riscul este ridicat (6 p) iar în cazul unor sume anuale mai mari de 1000 mm riscul este considerat foarte ridicat (8 p). Bazinul Bârladului se încadrează la valori medii de risc erozional din acest punct de vedere. Foarte importantă este agresivitatea picăturilor de ploaie în timpul ploilor torenţiale care au energie cinetică mare. Valoarea medie poate fi mai puţin importantă decât agresivitatea pluvială. Ploile torenţiale determină o rată de eroziune mai ridicată. Agresivitatea pluvială este constantă la nivelul regiunii de studiu, având valoarea de 0,13, caracteristică pentru întreg Podişul Bârladului, valoare destul de ridicată.

Caracteristicile reliefului intervin în aprecierea riscului erozional prin trei indicatori: panta, lungimea şi uniformitatea versantului şi existenţa pe parcelă a formelor de eroziune liniară. Panta are ponderea cea mai mare în evaluare (de la 1 punct, pentru pante mai mici de 10%, la 9 puncte pentru pante mai mari de 50%), urmată de al treilea indicator, care poate atinge valori de până la 5 puncte. Cu cât versantul este mai extins şi mai uniform impactul scurgerii de suprafaţă este mai mare şi punctajul corespunzător este mai mare. Existenţa pe parcelă a formelor de scurgere liniară indică o eroziune activă şi, în consecinţă un risc erozional ridicat. Relieful bazinului Bârladului oferă condiţii pentru un risc erozional ridicat prin valoarea mare a înclinării terenului de pe versanţii neconformi cu structura geologică, respectiv pe cueste.

Proprietăţile solului avute în vedere sunt: textura în primii 25 cm adâncime, textura substratului (25-60cm) şi conţinutul de schelet. De asemenea un alt indicator luat în calcul este adâncimea la care se află orizontul restrictiv pentru apă. Riscul erozional ridicat este indus de texturile mijlocii în orizontul de la suprafaţă coroborat cu o textură fină în substrat ce nu mai permite infiltrarea apei din precipitaţii în profunzime şi, în consecinţă, organizarea mai rapidă a scurgerii de suprafaţă ce antrenează particulele de sol. Ambii indicatori la nivelul respectiv pot contribui la riscul erozional total cu o treime din punctaj. Cu cât adâncimea la care se află orizontul restrictiv pentru apă este mai mică cu atât riscul erozional este mai mare. Conţinutul de schelet intervine în sens atenuator cu cât este mai mare, în acest caz cantitatea de apă care se infiltrează este mai mare, iar pentru organizarea scurgerii de suprafaţă fiind necesară o ploaie mai consistentă.

Factorul antropic se dovedeşte a fi tot mai important în ultima perioadă, omul făcându-şi tot mai simţit impactul asupra solului. Modul de utilizare a terenului predominant agricol a făcut ca eroziunea să fie tot mai activă. Cel mai bine protejează vegetaţia de pădure, prin preluarea unei mari cantităţi de precipitaţii, şi păşunile, prin sistemul radicular foarte dezvoltat. Direcţia pe care se efectuează lucrările agricole poate creşte riscul erozional în cazul în care acestea se efectuează pe direcţia de pantă maximă (8 puncte), situaţie întâlnită pe majoritatea terenurilor arabile înclinate din ţara noastră. Efectuarea lucrărilor agrotehnice în lungul curbelor de nivel este varianta cu riscul cel mai mic.

Estimarea ratei de eroziune în suprafaţă a solului

Eroziunea în suprafaţă constă în îndepărtarea relativ uniformă a stratului superficial de sol, proces care poate progresa până la nivelul rocii parentale. Consecinţa nefastă a eroziunii areolare este diminuarea sensibilă a productivităţii terenurilor agricole, ca urmare a îndepărtării parţiale sau totale a orizontului humifer de la suprafaţa solului, cu toate consecinţele care decurg de aici. Pentru un areal cuprins între râurile Vaslui şi Stavnic, estimarea ratei actuale de eroziune în suprafaţă a solului s-a efectuat cu ajutorul binecunoscutei ecuaţii universale a eroziunii (USLE), adaptată de Moţoc M. şi colab. (1975) după Wischmeier H. (1960):

E = K•Lm•In•S•C•Cs