Biodiversitatea Regiunilor Mediteraneene

Introducere: motivația alegerii temei

Biodiversitatea definește abundența de entități vii de pe Pământ, reprezentata de milioane de plante, animale si microorganisme, genele pe care acestea le conțin precum și complexitatea ecosistemelor pe care le formează în mediul biologic. Joacă totodată, un rol fundamental în ansamblul vieții pe glob și în special pentru om, oferindu-i acestuia hrană, apă, adăpost, tratamente împotriva bolilor, baza pentru diverse industrii și o valoare estetică.

În general termenul de biodiversitate cuprinde diversitatea ecosistemului și diversitatea genetică a unei specii din ecest ecosistem. Aceasta se împarte in biodiversitate floristică și biodiversitate faunistică.

Alegea acestei teme nu a fost întâmplătoare. Regiunile cu climat mediteranean sunt regiunile cele mai propice dezvoltării omului și a ecosistemului din jurul său, datorită unei serii de factori care influențează aceste zone în diverse moduri. Acești factori dau caracteristicile specifice regiunii și o fac să fie diferită din mai multe puncte de vedere și unică în felul său.

Capitolul 1. Scurtă caracterizare fizico-geografică a regiunii

1.1 Localizare geografică

Mediul mediteranean este întâlnit de o parte și de alta a Ecuatorului, între paralele 30-40° latitudine nordică și sudică. În emisfera nordică, zona mediteraneană cuprinde regiunile din jurul Mării Mediterane. Această zonă cuprinde țărmurile nordice și sudice ale Mării Mediterane, ale Peninsulei Italice, tărmurile vestice și sudice ale Peninsulei Balcanice și țărmurile nordice ale continentului Africa. Tot în emisfera nordică avem regiune mediteraneană în America de Nord, pe țărmurile vestice ale Californiei. În emisfera sudică, zona meditraneană cuprinde regiunile din centrul Stalului Chile, sudul Republicii Afica de Sud și coastele sudice ale Australiei.

Figure 1 Regiunile Mediteraneene (sursa https://profmandia.wordpress.com/2010/10/24/climate-change-impacts-on-mediterranean-ecosystems/)

1.2 Caracterizare geologică

Din punct de vedere geologic, unitățile de relief din regiunile cuprinse în zona mediteraneană se carcaterizează printr-o diversitate de roci. Pe teritoriul Italiei, în Munții Alpi există relief carstic dezvoltat pe calcare și dolomite, iar Munții Apenini se remarcă prin prezența rocilor vulcanice, care se întâlnesc, de asemenea, și în Masivul Central Francez. Pe teritoriul Spaniei, în Munții Iberici se întâlnesc roci dure (granite), gresii și calcare, iar latura nordică a munților Cantabrici se carcaterizează prin roci sedimentare. În emisfera sudică, Munții Anzi se caracterizează prin existența rocilor cirstaline și sedimentare, iar în Republica Africa de Sud, în Munții Scorpiei, se regăsesc roci dure precum granitele, la fel și în Sudul Australiei. Singura câmpie din zona mediteraneană este cea a fluviului Pad, formată prin aluviunile aduse de acesta.

1.3 Relief

Din punct de vedere al localizării, relieful specific este cel montan destul de fragmentat. Peisajul mediteranean variază în altitudine de la 1000 la 1500m și chiar 3000m, fiind prezent etajul de foioase și de amestec, subalpin și chiar alpin. Domină relieful înalt format din munți tineri precum Munții Alpi, Munții Apenini, Munții Pindului, Munții Sierra Nevada. Pe versanții munților se produc dezagregări vara, torenți și alunecări de teren. Se ajunge frecvent la crearea unui peisaj dezolant, cu o mulțime de ravene, torenți si suprafețe pe care apar rocile în urma spălării solului. Acestea se numesc "pământuri rele" sau "badland-uri" întrucât nu mai pot fi folosite în agricultură și pentru împădurire. Câteva elemente moștenite din cuaternar în configurarea reliefului merită a fi menționate și anume: prezența urmelor glaciare în munți, formarea glacisurilor, nașterea deltelor printr-un transport bogat de aluviuni.