Câmpia Amazonului

Campia Amazonului este o campie aluvionara, fiind cunoscuta ca cea mai intinsa de pe Glob.Este situata intre lantul Anzilor, Podisul Guianelor si al Braziliei. In partea de sud, in dreptul raului Madeira, Campia Amazonului patrunde adanc intre Podisul Braziliei si Anzi.

In urma miscarilor orogenice andine, regiunea a fost ocupata de un imens lac, spre care se scurgeau toate apele, fiind colmatata.In neogen s-a restabilit legatura cu marea dupa care a fost total exondata, in urma colmatarii formandu-se o campie neteda, cu altitudini de 25-100 m ( cu altitudini mai mari la poalele Anzilor unde are caracter piemontan).

In partea de nord-vest ( intre anzi si Rio Negro) se intinde o zona piemontana, care se exprima in relief sub forma unor platforme dezvoltate pe gresii si brazdate de valea Amazonului.In regiunea de varsare, valea Amazonului se largeste mult, fluviul cladindu-si o delta enorma, in curs de destramare si in parte transformata in estuare ale bratelor datorita scufundarilor si mareelor.

In Campia Amazonului se deosebesc mai multe nivele dispuse in trepte astfel:

nivelul inferior ( terra ferme) este alcatuit din sedimente tertiare si pleistocene, fiind ferit de revarsarile Amazonului

nivelul intermediar (varzea) reprezinta zona inundabila, cu maluri, nisipuri, argile aluviale, ea depasind 200km latime in zona de confluenta cu Madeira

nivelul inferior (igapo), care este inundat si in timpul apelor medii, neeliberandu-se de apa decat in timpul apelor mici.

Delta estuarica a Amazonului s-a instalat intr-o depresiune a soclului cu directia est-vest, delimitata de falii nor-nord est si care se gaseste pana la o adancime de 2500-4000 m.

2.Caracteristici hidrografice:

Bazinul Amazonului prezinta o forma de para, largindu-se catre amonte unde se formeaza campia piemontana andina.Afluentii de pe partea stanga sunt mai putin dezvoltati decat cei de pe malul drept, deoarce acestia din urma urmeaza panta lina a Amazonului, in timp ce primii sunt limitati prin inaltarea brusca a podisului Guyanei.

Amazonul reprezintă fluviul cu cel mai mare debit hidrografic din lume, considerat la vărsare în estuarul său (219,000 m³/s), respectiv fluviul cu cel mai extins bazin hidrografic din lume (6,915,000 km²), care acoperă cinci ţări ale Americii de Sud, Brazilia (62.4%), Peru (16.3%), Bolivia (12.0%), Columbia (6.3%) şi Ecuador (2.1%). Fluviul Amazon, la fel ca Dunărea, curge de la vest spre est, paralel cu Ecuatorul.

Izvoarele Amazonului pe Ucayali şi pe afluentul acestuia Apurimac au fost stabilite în 1971 de către expediţia condusă de Loren McIntyre, la o distanţă în timp de 471 ani de când spaniolul Vicente Yanez Pinzon descoperă, în 1500, gura fluviului ale cărui ape transformau porţiunea alăturată Oceanului Atlantic într-o Mar Dolce (Marea Dulce). Amazonul propriu-zis începe de la confluenţa celor doi mari afluenţi Ucayali şi Maranon, care se unesc în amonte de localitatea Iquitos; până la unirea cu apele celui mai mare afluent de pe stânga - Rio Negro, care se produce la Manaus, Amazonul se numeşte Solimoes. În limitele bazinului intră versanţii estici ai Anzilor, o parte din Podişul Guianei, partea nordică şi centrală Podişului Braziliei şi Amazonia, cea mai mare câmpie din lume. Cea mai mare parte a cursului se desfăşoară între Ecuator şi 5º latitudine sudică, cu consecinţe foarte importante în clima regiunii şi pentru regimul de scurgere fluviului.

Cursul superior, reprezentat prin Ucayali şi Maranon, se înscrie în regiunea muntoasă, andină, cu văi înguste, îndeosebi a Maranonului, care curg paralel cu ţărmul Pacificului pe o vale de natură tectonică, cu pante mari, ceea ce conferă râurilor viteze de scurgere mari în comparaţie cu cele din Câmpia Amazoniei. Amazonia, care are o lungime, de la vest la est, de 4 380 km, o pantă extrem de mică - 0,003 % (la vest 160 m. alt. şi la est 0 m), corespunde unei zone de subsidenţă în care s-a acumulat un volum enorm de sedimente (circa 4 000 m grosime). Râurile afluente, la ieşirea din podişurile vecine, constituite din roci dure, formează numeroase cascade şi repezişuri care le conferă un potenţial hidroenergetic ridicat.

HARTA BAZINULUI FLUVIULUI AMAZON

Cu toate că forma bazinului se poate asemăna cu o frunză în care nervura principală (Amazonul) colectează numeroşi afluenţi pe ambele părţi, se poate remarca o disimetrie evidentă - în sensul că pe partea dreaptă (din sud) vin mai mulţi afluenţi şi destul de mari (de la vest la est Jur, Purus, Madeira, Tapajos, Xingu şi, discutabil, Tocantins), în comparaţie cu partea stângă (Napo, Ica-Putimayo, Jupura, Rio Negro). Se estimează că Amazonul colectează circa 1000 afluenţi mai importanţi, dintre care 20 au peste 1500 km lungime fiecare. Între Manaus şi Anzi, Amazonia are forma unei pâlnii largi de 2 000 km, limitată la sud de Madeira şi la nord de Rio Negro. Panta foarte scăzută în această parte favorizează divagarea apelor, formând un păienjeniş de meandre, braţe moarte, grinduri instabile. Lăţimea apelor Amazonului propriu-zis are 2 km la Iquitos şi 5 km către Manaus, iar adâncimea apei între 20 şi 50 m. În aval de Manaus, datorită apropierii podişurilor Guianei şi Braziliei, lăţimea Câmpiei Amazonia se restrânge în unele locuri la 200-300 km, determinând şi un proces de eroziune pe verticală mai mare, fapt ce conduce la o adâncime maximă a apei în albie, la Obidos, de circa 80 m.

În sectorul inferior, către Oceanul Atlantic, la circa 400 kilometri după confluenţa cu Xingu, râul se împarte în mai multe braţe (furos), separând insule care se constituie într-o deltă de un tip aparte (cea mai mare din lume, de circa 100 000 km2). Această deltă este limitată la nord-vest de braţul principal, Amazonul propriu-zis, iar la sud-est de braţul Para în care se varsă apele râului Tocantins. Dintre insulele cele mai importante incluse în aşa-zisa deltă menţionăm: Grande de Gurupa, Caviana, Janaucu, Mexiana şi Marajo, cea mai mare (40 154 km2). Apele braţului Para cu cele ale lui Tocantins formează estuarul numit Bahia de Marajo, pe malul căruia se găseşte portul Belem, fondat în 1616, cel mai important pentru navigaţia de pe Amazon. Lăţimea albiei, în cursul inferior, variază între 15 şi 20 km, iar înainte de deltă între 80 şi 150 km, adâncimea apelor scade la 20-25 m, dar suficientă pentru navigaţia vaselor de tonaj maritim.

Situat în zona ecuatorială, cu afluenţi în ambele emisfere, regimul de scurgere este uniform tot timpul anului. În timpul verii boreale aduc ape bogate râurile de pe partea stângă, iar în vara australă cele de pe dreapta. Totuşi, datorită numărului mare de afluenţi din emisfera australă, în august - septembrie, când râurile de aici au apă mai puţină, se înregistrează ape scăzute pe Amazon. Sunt şi situaţii, cu totul excepţionale, când apele mari din cele două emisfere se suprapun producând inundaţii catastrofale.

Informaţiile provenind din surse autorizate despre cantitatea de apă e care o transportă Amazonul sunt, totuşi, destul de diferite. Cu circa 309 ani în urmă, debitul mediu al râului era estimat la 70 000 m3/s: Ulterior, prin efectuarea altor măsurători, cifra s-a ridicat la 120 000 m3/s, iar după calculele Serviciului geologic al Statelor Unite, aceasta ar ajunge la valoarea colosală de 190 000 m3/s după confluenţa cu râul Xingu, corespunzând unui debit specific de 30,9 l/s•km2. În lucrarea „World water balance and water resources of the Earth”, 1978, debitul mediu împreună cu Tocantins este estimat la 220 000 m3/s. Debitul maxim ar fi de aproximativ 300 000 m3/s, iar cel minim de 70 000 - 80 000 m3/s. Potrivit valorii debitului mediu, Amazonul ar deţine 17-19 % din scurgerea medie a râurilor Terrei.