Catastrofa nucleară de la Cernobal

În noaptea din 26 aprile 1986 la ora locală 1h 22m 44,o explozie violentă a distrus

reactorul 4 al centralei de la Cernobîl.Temperatura mult prea ridicată a topit miezul

reactorului şi a distrus scutul de protecţie al cladirii,care cântarea nu mai puţin de 1000

de tone.Fisiunea nucleară a dus la degajarea unor substanţe radioactive in

atmosferă.Calvarul supraveţuitorilor insa abia acum incepe.Orasul Pripyat,construit

special pentru muncitorii de la Cernobîl,a fost evacuat abia o zi mai tarziu,pe 27

aprilie.Deşi responsabilii locali au încercat să ascundă amploarea dezastrului,sub

presiunea guvernelor occidentale,liderul sovietic de atunci-Mihail Gorbaciov a ordonat

guvernului sa facă lumina in acest caz.

A. CAUZELE EXPLOZIEI REACTORULUI N 4 DE LA CERNOBÎL

Acest reactor de 1000 MW este de tip RBMK cu apă uşoară in fierbere, moderat cu

grafit. In afară de producerea electricitaţii, el avea ca obiectiv producţia de plutoniu 239

de calitate militară: în acest scop reactorul era echipat cu un dispozitiv de

incărcare/descărcare a combustibilului in timpul funcţionarii.

Cauzele exploziei sunt de trei tipuri:

1. Erori de concepţie

2. Greşeli de exploatare / Erori ale personalului de exploatare

3. Cauze politice

1. Erorile de concepţie

Zona activă a acestui tip de reactor este instabilă sub 700 MWt (puţin sub 25% din

puterea nominala). Mai clar, la putere redusă el are o tendinţă puternică de a se ambala

singur, reactorul fiind dificil de controlat. Acest aspect extrem de periculos, este specific

doar reactoarelor RBMK şi lipseste la reactoarele cu apa sub presiune de concepţie

occidentală sau sovietică (VVER). La reactoarele diferite de RBMK orice reacţie

nucleară ce tinde sa se ambaleze este, prin concepţia reactorului, încetinita automat.

Explozia de la Cernobîl s-a produs cu siguranţă în timpul unei incercări la putere

redusă, adică în contextul instabilităţii reactorului. Inginerii ruşi cunoşteau această

instabilitate; experţii francezi şi britanici deopotriva au avertizat puterea sovietică cu

mult înainte de accidentul de la Cernobîl, dar semnalul de alarmă a fost tras in van.

Inserţia completă a barelor de control la RBMK este lentă: ea durează circa 20

de secunde ( sub 2 secunde la reactoarele din lumea intreagă, cu excepţia RBMK), fiind

mult prea lentă pentru a preveni ambalarea zonei active, atunci când aceasta

funcţionează in domeniul său de instabilitate. La reactoarele RBMK nu există bare de

oprire de urgenţă cu inserţie rapidă.

Barele de control din carbura de bor erau prevăzute la capăt cu o porţiune de carbon

care, la inceperea inserţiei barelor sporea reactivitatea in loc să o diminuieze. Acest

fenomen periculos fusese remarcat din 1983 la reactorul RBMK al centralei Ignalina.

Funcţiunea moderatorului - încetinirea neutronilor – este asigurată de 600 tone de

grafit. Nu este vorba chiar de o greşeală de concepţie ci probabil de o slăbiciune:

grafitul foarte fierbinte expus in aer liber se aprinde, incendiul evapora radioelementele

conţinute in reactor: dispersia lor in atmosferă fiind puternic favorizată. Reactoarele

occidentale cu apă sub presiune şi apă in fierbere nu conţin nici grafit nici substanţe

inflamabile.