Cauzele Alunecărilor de Teren

Alunecãrile de teren sunt deplasãri ale maselor de roci pe versanţi, datoritã gravitaţiei. Ele pot apãrea pe orice tip de teren care întruneşte condiţiile favorabile în ceea ce priveşte litologia, gradul de umiditate şi unghiul pantei. Ele pot varia în dimensiune, de la un singur bloc într-o prabuşire de roci, pânã la milioane de metri cubi de material, într-o avalanşã de grohotiş.

Versanţii şi taluzele, aflându-se sub acţiunea simultana sau succesivã a mai multor cauze care tind sa modifice echilibrul de forţe existent în masiv, cedeazã, în cele din urmã, formându-se o alunecare de teren, care creazã, pentru o anumitã perioadã, o nouã stare de echilibru a versantului/taluzului respectiv.

Procesul de alunecare constă dintr-o succesiune continuă de evenimente de la cauză la efect. Uneori cauza principală a alunecării este greu de înlăturat, astfel încât este mai economic să se amelioreze periodic efectele, fără a căuta să se înlăture cauza. De cele mai multe ori însă, este mai avantajos să se intervină asupra cauzei alunecării, prevenind declanşarea sau reactivarea ei.

Stabilirea cauzelor ce determinã apariţia alunecãrilor de teren reprezintã una dintre problemele cele mai dificil de rezolvat de cãtre cercetãtori, având in vedere gradul de complexitate al acestor fenomene, precum şi faptul cã modul lor de manifestare este extrem de variat, depinzând de factorii care le produc şi de caracteristicile geologice (litologice şi structurale) ale regiunii unde se produc. Orice factor care contribuie la perturbarea echilibrului, intr-o anumitã perioadã, al rocilor de la suprafaţa terenului constituie o cauzã.

Se poate afirma că procesul de alunecare îşi are originea în procesul de formare a masivului respectiv şi este pregătit de toate evenimentele ulterioare formării lui. Marea majoritate a alunecărilor se declanşează, ca urmare a intervenţei cuplate a mai multor din factorii care, pentru claritatea expunerii, au fost prezentaţi aici izolat. În plus, o singură acţiune, cum ar fi prezenţa apei, poate avea dublu efect, contribuind atât la reducerea rezistenţei la forfecare, cât şi la creşterea eforturilor tangenţiale, prin sporirea greutăţii unitare a pămânului şi prin dezvoltarea unor presiuni hidrostatice în crăpăturile de la partea superioară.

Este necesar ca în analiza proceselor de alunecare să se ţină seama de această interdependenţă a factorilor care pot declanşa astfel de procese. Încercarea de a simplifica interpretarea fenomenelor de alunecare prin luarea în considerare numai a unuia sau altuia dintre factori, poate conduce la o înţelegere greşită a procesului. Din acest punct de vedere, echilibrul taluze`lor şi versanţilor are un caracter dinamic în permanentă schimbare, în stare mai mult sau mai puţin precară de stabilitate.

Există o multitudine de factori care pot conduce la deranjarea acestui echilibru. Factorii naturali, legaţi la condiţiile hidrometeorologice, procesele geomorfologice şi cele tectonice sunt suplimentaţi de factorii legaţi de activitatea oamenilor care deseori conduce la procese potrivnice echilibrului natural existent. Unii din factorii de influenţă acţionează pe perioade foarte lungi, cum sunt procesele de natură geologică, alţii au o acţiune periodică, cum sunt procesele climatice, iar alţii au o acţiune întâmplătoare, cum sunt cutremurele.

Geologii utilizeazã o diversitate de clasificãri şi scheme pentru a descrie cauzele ce determinã apariţia acestor fenomene. Datoritã spectrului larg în care a fost abordatã aceastã problemã, nu a fost stabilitã, pânã în acest moment, o singurã schemã care sã caracterizeze sau sã acopere toate tipurile de alunecãri de teren.

Royal Academy of Engineering,1995, Landslides Hazard Mitigation, Westminster, Londra, considerã cã o clasificare a cauzelor poate porni de la idea cã acestea sunt de naturã externã sau internã.

Externe

1. Schimbarea geometriei versantului

1. Gradient

2. Înãlţime

3. Lungimea pantei

2. Descãrcarea

1. Naturalã

2. Indusã de factorul uman

3. Încãrcarea

1. Naturalã

2. Indusã de factorul uman

4. Şocuri şi vibraţii

1. Unice

2. Multiple/continui

Interne

5. Cãderea progresivã (rãspuns la descãrcare etc.)

1. Expansiune, umflare

2. Fisurare

3. Tensionare lentã

4. Concentrarea stresului

6. Alterarea

1. Schimbarea proprietãţilor fizice, umflare

2. Schimbãri de ordin chimic

7. Eroziunea datoritã scurgerii/infiltraţiei

1. Înlãturarea/spãlarea cimentului

2. Înlãturarea/spãlarea fracţiei fine

8. Schimbarea regimului apei

1. Saturare

2. Creşterea nivelului apei

3. Creşterea presiunii

4. Coborârea nivelului apei.

Cercetãtorii din cadrul USGS considerã cã alunecãrile pot apãrea datoritã unor cauze naturale sau intervenţiei factorului uman.

Cauzele naturale includ:

- saturarea materialului ce alcãtuieşte versantul cu apã provenitã din precipitaţii sau din scurgere,

- vibraţii datorate cutremurelor,

- erupţii vulcanice,

- eroziunea malurilor de cãtre valuri, râuri etc.

Activitatea umanã include:

- activitãţile de defrişare,

- intervenţia sau schimbãrile ce afecteazã drenajul natural,

- conducte de scurgere (apã sau canalizare),

- modificarea versanţilor prin construirea cãilor de comunicaţie (drumuri, cãi ferate), a clãdirilor sau datoritã activitãţii miniere,

- vibraţii datorate traficului greu sau exploziilor provocate,

- excavaţii sau supraîncãrcarea versantului.

În literatura de specialitate din România, ideea principalã de la care se porneşte în stabilirea cauzelor alunecãrilor de teren este acea cã echilibrul dinamic al versanţilor este dat de acţiunea unor factori ai mediului, denumiţi forţe şi de opoziţia masivului de rocã la acţiunea mediului, denumitã rezistenţă.

Forţele care acţionează asupra versanţilor sunt datorate gravitaţiei, factorilor climatici sau acţiunii omului.