Ceața

Aspecte generale.

Ceaţa este un fenomen meteorologic care se formează în atmosfera inferioară, în pătura de aer din vecinătatea solului. Se compune din picături foarte mici de apă sau cristale de gheaţă, extrem de fine, cu dimensiuni microscopice, care plutesc în aer şi reduc vizibilitatea orizontală sub 1 km.

Structura şi caracteristicile microfizice ale ceţei sînt similare celor ale norilor de care se deosebeşte numai prin faptul că ea se află în contact cu suprafaţa terestră, pe cînd norii au baza la o înălţime oarecare deasupra acesteia.

Ceaţa se poate forma cînd aerul este saturat în vapori de apă la temperaturi de la +5 şi pînă la -5ºC şi o viteză a vîntului de 1 – 3 m/s. Dacă în aer există numeroase nuclee de condensare (fum, praf, etc.) atunci condensarea se poate produce şi la valori ale umedităţii relative sub 100%, ceea ce explică frecvenţa ceţei în aerul impurificat al oraşelor.

La temperaturi foarte geroase, sub -30ºC, microcristalele de gheaţă care alcătuiesc ceaţa se pot forma, prin sublimare, şi la umidităţi relative în jur sau mai mici de 80%, deoarece starea de saturaţie deasupra gheţii este mai coborîtă decît deasupra picăturilor de apă.

Densitatea ceţii este în funcţie de masa picăturilor de apă şi a cristalelor de gheaţă exprimată în g/cm3 de aer. Reducerea vizibilităţii orizontale depinde de structura ceţii, în special de concentraţia vulometrică şi de distribuţia picăturelelor de diferite mărimi. Această structură depinde la rîndul său de natura aerosolului atmosferic, de modul de formare a ceţii şi de vechimea acesteia.

Avînd dimensiuni mici, particulele care alcătuiesc ceaţa au o putere de cădere foarte mică şi se pot menţine în aer timp îndelungat, putînd fi purtate de vînt dintr-un loc în altul.

Ceţurile pot fi alcătuite deopotrivă din picături fine de apă, din cristale de gheaţă sau din ambele.

După condiţiile sinoptice generale ale formării ei ceaţa se împarte în două categorii mari şi anume: ceaţa din interiorul aceleiaşi mase de aer şi ceaţa frontală.

Ceaţa din interiorul unei mase de aer cel mai des apară în anticiloanele, dorsalele anticiclonale, în sectorele calde a cicloanelor. Mai rar, îndeosebi vara, acestea se observă în zonele cu presiunea atmosferică scăzută cu gradienţi mici.

Ceaţa frontală deseori se observă iarna în zona relativ îngustă în anteriorul frontului cald cu mişcarea lentă şi a frontului ocluz de tipul frontului cald.

În dependenţa de cauzele de formare a ceţii, acesta poate fi de două tipuri: ceaţă de evaporaţie şi ceaţă de răcire.

În dependenţa de tipul procesului de răcire se deosebeşte ceaţa de radiaţie, ceaţă de advecţie, ceaţă de pantă.

În prognozele ale vremii se utilizează următoarea terminologia: ceaţa slabă (cu vizibilitatea de la 500 pînă la 1000 m), ceaţa moderată (cu vizibilitatea de 50-500 m) şi ceaţa puternică (cu vizibilitatea pînă la 50 m).

Ceaţa formată în interiorul aceleiaşi mase de aer este bazată pe evaporare (ceaţă de mare; ceaţă de lac, ceaţă de rîu, ceaţă de mlaştină, etc.) sau prin răcirea aerului (ceaţă de radiaţie, ceaţă de advecţie, ceaţă advectiv - radiativă, ceaţă adiabatică, ceaţă de amestec, ceaţă industrială).

Ceaţa frontală apare în zonele de separaţie a maselor de aer cu însuşiri fizice diferite. Suprasaturaţia se produce atît datorită amestecului şi răcirii adiabatice, cît şi evaporării precipitaţiilor care însoţesc fronturile. După poziţia faţă de linia frontului, ceaţa frontală poate fi: prefrontală, legată de linia frontului şi postfrontală.

Condiţiile de formare a ceţii sunt strâns legate de existenţa concomitentă a umidităţii de la sol (între 90-100%), un vânt în general calm sau cu viteză de până la 3 m/s şi a unei inversiuni termice (creşterea cu înalţimea a temperaturii aerului) la sol. Dacă una din aceste condiţii nu e realizată şansele de formare a ceţii sunt foarte mici. Din punct de vedere al cauzei formării ceţii pot fi distinse cauze termice şi cauze dinamice. Astfel, răcirea radiativă produsă în timpul nopţii poate fi enumerată ca principală cauză termică, iar advecţia termică (deplasarea unei mase de aer cu o anumită temperatură peste o masă de aer cu temperatură diferită), ca principală cauză dinamică, însă pot exista şi cauze complexe, având ca şi origine mai mulţi factori.