Clima polară și subpolară - studiu de caz Finlanda și Rusia

Clima este efectul pe termen lung al radiaţiei solare asupra suprafeţei variate şi asupra atmosferei Pământului, care se manifestă prin schimbări ale factorilor atmosferici în timp ce acesta se roteşte.

Variaţiile zilnice ale factorilor meteorologici dintr-o anumită zonă geografică constituie vremea, în timp ce clima este sinteza pe termen lung a acestora.

Vremea este determinată de valorile factorilor meteorologici: temperatura, umididatea aerului, direcţia şi viteza vântului, presiunea atmosferică, turbulenţa aerului, cantitatea şi felul precipitaţiilor. Aceşti factori se măsoară cu instrumente specifice – termometre, barometre, hidrometre, giruete ş.a. Valorile măsurate pe perioade lungi de timp (ani sau decenii) prelucrate statistic ne dau informaţii despre clima unei regiuni.

Clima este influenţată în principal de radiaţia solară şi variaţiile sale anuale, de latitudine, dar şi de structura complexă a atmosferei, de altitudine, de apropierea de ocean sau de mare, de formele de relief (mai ales munţii şi dealurile).

Zonele climatice:

Clima nu este uniformă pe suprafata terestră, datorită acţiunii combinate a factorilor genetici.

Proprietatea elementelor climatice au un caracter zonal. În acest caz vorbim de zonalitatea climei, care este determinată de forma Pământului, înclinarea axei şi miscarea de revoluţie.

Astfel s-au diferenţiat 6 zone şi anume:

- zona tropicală umedă,

- zona tropicală uscată (aridă),

- zona temperată caldă,

- zona temperată rece (boreală),

- zona rece polară

- zona cu climă alpină.

Zona rece

Zona cu climă rece este cuprinsă între 60 – 90 latitudine nordică şi sudică şi se împarte la rândul ei în 2 categorii:

1. Zona cu climă subpolară:

Este caracteristică teritoriilor geografice situate aproximativ între 50 – 70 latitudine Nordică şi Sudică, cumprizând implicit extremitaţile nordice ale Europei, Asiei, Americii de Nord, arhipeleagul din nordul Canadei, precum şi o fâşie de la periferia Groenlandei. În emisfera sudică suprafeţele sunt mai putin întinse, fiind vorba despre insule ca Falkland, Orkney, Georgia de sud, Kerguelen etc.

Trăsături generale specifice:

O trăsătură a climatului este bruschetea schimbărilor de temperatură, mai ales pe versantii opusi ai muntilor cu expunere la mare, afectati de o circulatie atmosferică de tip foehn; aceste variatii bruste de temperatură pot oscila iarna între -20ºC si 4ºC ceea ce duce la dereglarea fiziologică a corpului uman.

Circulatia atmosferică permanent descendentă, dezvoltată în cadrul puternicilor anticicloni polari care determină precipitatii reduse (sub 100 mm/an) si sub forma solidă ,precum si prezenta unor vânturi puternice si permanente (vânturile polare).

Iarna este anotimpul dominant şi se înregistrează geruri puternice, cu temperaturi minime care au ajuns la –71,10 C în Siberia. Temperatura medie a lunii celei mai reci poate coborâ pană la -50 şi chiar până la -55C. Vara este scurtă, iar temperatura medie a lunii celei mai calde nu depăşeşte +10 +12C, ceea ce nu permite solului să se dezgheţe decât la suprafaţă.

Aici, solul este îngheţat în adânc (permafrost), dezgheţul atingând vara numai o pătură superficială, favorizând formarea mlaştinilor, la care contribuie şi revărsarea cursurilor de apă. Media anuală a precipitaţiilor este redusă la numai 150-300mm. Vânturile de mare intensitate sunt foarte frecvente.

Conditii speciale de luminozitate si termicitate, conferite de înclinarea razelor solare fatăa de suprafata topografică (există două situatii de intuneric si de lumină totală, respectiv noaptea si ziua polară, fiecare având o durata de circa 6 luni).

Vegetaţia reprezentată prin taiga este dominată de păduri de răşinoase (molid, pin, brad), caracteristică emisferei bore¬ale (Europa, Asia, America de Nord), cuprinsă între pădurea de fo¬ioase, în sud, şi tundră, în nord. Constituie cel mai mare fond fores¬tier al planetei.

Fauna taigalei cuprinde animalele cu blană preţioasă.

Tundra se află la nord de taiga, formând o fâşie de-a lungul ţărmului Oceanului Arctic, extinzându-se în nordul Siberiei, unde ocupă peste 3.000.000 de km2, în nordul Europei şi al Americii de Nord. În emis¬fera sudică tundra ocupă extremitatea sudică a Americii de Sud şi insulele din jurul continentului antarctic.