Contribuția lui Friedrich Ratzel la definirea științei geopolitice

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Geografie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 2755
Mărime: 18.03KB (arhivat)
Publicat de: Romi Stoica
Puncte necesare: 7

Extras din referat

În evoluţia disciplinei de care ne ocupăm s-a întâmplat ceva paradoxal. Autorul care i-a conturat unele dintre liniamentele de bază, care a impus abordări şi concepte ce se regăsesc şi astăzi în dezbaterea de profil, nu a pronunţat niciodată cuvântul geopolitică. El a operat cu termenul de geografie politică, intitulând chiar una dintre lucrările sale de bază “Geografia politică”, publicată în 1897.

Considerat întemeietorul de fapt al geopoliticii, Friedrich Ratzel a fost un remarcabil om de ştiinţă. Născut la 30 august 1844, în Karlsruhe, a încheiat studiile universitare la Heidelberg, în 1868. În anul următor face o călătorie în Mediterana, prilej cu care se depărtează de formaţia sa de zoolog şi se apropie de studiul geografiei. Între 1874 - 1875 efectuează o călătorie în America de Nord şi Mexic, unde studiază viaţa locuitorilor de origine germană. Se întoarce “convins de atracţia şi importanţa cercetării geografice”, căreia i se va consacra până la sfârşitul vieţii.

În 1882 şi 1891, Ratzel publică primul şi, respectiv, al doilea volum din, poate, cea mai importantă lucrare a sa, “Antropogeographie”, în care aşează noi fundamente geografiei umane. În 1897 apare lucrarea “Politische Geographie”, un alt volum definitoriu pentru concepţia sa despre rolul geografiei în istoria politică a diferitelor state. Referindu-se la semnificaţia acestei lucrări, dar şi a operei ştiinţifice a lui Friedrich Ratzel în ansamblu, Simion Mehedinţi scria: “Lucrarea aceasta a fost menită să răstoarne şi să transforme o întreagă rubrică a literaturii geografice. Până la Ratzel, sub numele de geografie politică se înţelegea o înşirare de suprafeţe ale statelor şi provinciilor, de graniţe, populaţii, împărţiri administrative, forme de guvernare şi alte amănunte fără spirit geografic. Era o adevărată moştenire din vremea perucilor, o geografie Almanach - Gotha Ratzel îşi dă seama că o astfel de moştenire penibilă nu mai poate fi suferită mult timp. Geografia politică are să se ocupe, zicea el, de stat. Iar statul nu este o ficţiune cartografică, ci o realitate biologică şi el. E o parte din faţa pământului şi o parte din omenire, diferenţiată în anumite împrejurări naturale ce trebuie studiate. Statul, ca şi orice organism, se naşte, creşte, decade şi piere în legătură cu anumite împrejurări fizice: rasă, formele plastice ale scoarţei, clima etc. Prin urmare, în spaţiu - între ecuator şi poli - iar în timp - evolutiv, de la statul umilit, compus abia din câteva sate, şi până la statele mondiale, cum e cel englezesc, cel rusesc etc. - omul de ştiinţă trebuie să urmărească toate formele acestea sociale, cu gândul de a le reduce la categorii geografice” (S. Mehedinţi, “Antropogeografia şi întemeietorul ei, Friedrich Ratzel”).

Spirit adânc, autorul german îşi dă seama de “moştenirea penibilă” pe care o prezenta geografia la sfârşitul de secol, practic inegală într-un empirism fără orizont. De aceea, el încearcă să sistematizeze acest imens material cules de-a lungul vremii. Perspectiva de sistematizare este una geografică. Numai că Ratzel deschide cercetarea geografică spre fenomenul social şi statal fără de care demersul geografic nu ar avea sens; mai mult, autorul german încearcă o întemeiere şi o explicare din perspectivă geografică a statului, a evoluţiei şi puterii sale. Astfel, el depăşeşte graniţele geografiei politice şi face analiză geopolitică, fără însă a pronunţa acest nume.

Fundamentarea si justificarea policticii de expansiune a imperialismului german au fost initiate si in Germania, in special de reprezentantii stiintei geografice. Descoperirea, exploatarea si “valorificare” continentelor cerea stabilirea unei restranse legaturi intre politica si geografie. Mai multi geografi germani vedeau, in lupta pentru spatiu, principiul politic fundamental al intregii vieti statale, cladind pe baza lui o teorie a expansiunii imperialiste moderne.

Ca membru al “Uniunii pangermane”, Friedrich Ratzel si-a dat seama de cerintle timpului si a cautat sa justifice, prin metoda geopoliticii, planurile germane de dominatie mondiala. El a devenit astfel, in Germania, “fondatorul” unei noi doctrine sociologice, careia discipolul sau Rudolf Kjellén i-a dat mai tarziu numele de “geopolitica”.

Elaborandu-si teoriile sociologice, Ratzel s-a sprijinit pe conceptia apologenetica burgheza a determinismului geographic, acceptand apriori, ca o axioma, teza – de mult respinsa de stiinta – cu privire la caracterul determinant al factorilor geografici in viata sociala. Dar, in conditiile dezvoltarii imperialiste a capitalismului, vechiul determinism geographic nu mai putea satisface pretentiile capitaluli monopolist german.

Functia principala a ideologiei imperialiste nu mai consta doar in a face apologia capitalismului, ci in a proslavi agresiunile imperialistste. Or, in vechiul determinism geographic era prea inchistat pentru a putea justifica in mod corespunzator razboaiele de cotropire, ii lipsea elementul evolutiv, caracterul dinamic. Ce era mai simplu decat de a imprumuta indeea evolutiei din opera epocala a lui Darwin “Despre aparitia speciilor” si de a o transpune din domeniul biologiei in domeniul social.

Completarea determinismului geographic cu factorul biologic permitea geopoliticienilor sa manevbreza in voie si sa faca apologia multilaterala a politicii de jaf asupra mersului istoriei si totodata sa consfiinteasca preponderenta factorilor geografici.

Preview document

Contribuția lui Friedrich Ratzel la definirea științei geopolitice - Pagina 1
Contribuția lui Friedrich Ratzel la definirea științei geopolitice - Pagina 2
Contribuția lui Friedrich Ratzel la definirea științei geopolitice - Pagina 3
Contribuția lui Friedrich Ratzel la definirea științei geopolitice - Pagina 4
Contribuția lui Friedrich Ratzel la definirea științei geopolitice - Pagina 5
Contribuția lui Friedrich Ratzel la definirea științei geopolitice - Pagina 6
Contribuția lui Friedrich Ratzel la definirea științei geopolitice - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Contributia lui Friedrich Ratzel la Definirea Stiintei Geopolitice.doc

Alții au mai descărcat și

Amenajarea Turistică a Stațiunii Balneoclimaterice Covasna și Împrejurimi

Prezentul studiu are la baza oportunitatea dezvoltarii si diversificarii ofertei turistice pentru statiunea balneoturistica Covasna. “Statiunea...

Școala Germană de Geopolitică

Introducere Şcoala geopolitică germană deţine un rol important în conturarea primelor concepţii geopolitice şi în consacrarea noii discipline....

Japonia

Japonia este o tarã prin excelentã insularã, situatã în nord-vestul oceanului pacific. Japonia este fãrã indoialã statul care a înregistrat cea mai...

Județul Timiș

1.Localizarea geografica si caracterizarea judetului 1.1. Scurt istoric Istoria judetului se pierde in timp, fiind mentionate inca din...

Rolul Carpaților

Unitati montane. Carpatii românesti Carpatii românesti fac parte din marele lant muntos alpino-carpato-himalayan, aparut în urma orogenezelor...

Ai nevoie de altceva?