Date și Ipoteze privind Paleogeografia și Paleoecologia Mării Mediterane și Paratethysului în Oligocen și Miocen

Evoluţia geologică a Europei pare să fie bine cunoscută prin comparaţie cu alte continente. Aici s-au născut şi s-au dezvoltat aproape toate disciplinele geologice. Multe, chiar foarte multe dintre idei au devenit „canoane” fără să fie, altele au devenit „folclor” şi în fine, altele au rămas controversate.Existenţa unui continent iniţial Pangeea şi a oceanului primar Tethys, este doar una dintre ipotezele cu care „s-a hrănit” geologia imaginativă într-o foame acută de cauze. Alături de altele. Fragmentarea în timp a Tethysului şi apariţia Paratethysului ca bazin acvatic intracontinental cu dimensiuni uriaşe, fragmentarea lui ulterioară în bazine mari şi mici, izolate temporar, reunite şi din nou izolate, fiecare cu propria lui istorie şi implicit, cu propriile lui „vestigii paleontologice” au permis reconstiturea parţială al acestor istorii. Astfel de reconstituiri s-au făcut şi pe măsură ce cunoştinţele noastre se acumulează, se vor face şi altele. Cele mai multe sunt logice şi desigur, verosimile. Dar ori ce sinteză înseamnă interpretare, deci un act subiectiv. Este motivul pentru care credem că este necesar să introducem în circuitul ştiinţific datele obţinute în ultimii ani asupra arealului Carpato-Pontic cu un accent pe bazinul Dacic, până la urmă „cheia istoriei” întregului Paratethys. Descifrarea detaliată a evoluţiei acestui spaţiu central, în contact atât cu Apusul, cât şi cu Răsăritul, a permis o interpretare dincolo de canoanele uzuale. Fără îndoială, subiectul pare inepuizabil.

Istoria Paratethysului

Oceanul Tethys a reprezentat un bazin ecuatorial care a separat supercontinentele Laurasia si Gondwana în timpul Paleozoicului.Noţiunea şi denumirea Tethys sunt datorate geologului austriac Eduard Suess (1893). Noţiunea de ocean Tethys a lui Eduard Suess a suferit variaţii semnificative în timp. Iniţial Tethys a fost imaginat ca un corp oceanic unitar şi continuu, incastrat in continentul paleozoic Pangeea. Ulterior (Metcalfe, 1999), oceanul Tethys a fost imaginat ca o serie de bazine acvatice care au apãrut, au existat un timp (geologic) şi „s-au închis” în timpurile Paleozoicului şi Mesozoicului. În timpul Eocenului superior, ca urmare a coliziunii dintre plãcile continentale, Oceanul Tethys s-a fragmentat. Domeniul mediteranean de astãzi este un ultim vestigiu al acestuia. În nordul acesteia s-a format o noua mare, cu extindere intercontinentalã. Ea a fost numitã Paratethys (Laskarev, 1924). Istoria acesteia, a evenimentelor care au marcat timpul geologic, este o istorie mai ales, a faunelor care s-au schimbat mereu în funcţie de schimbările paleoecologice. Altfel spus, istoria Paratethysului este o istorie paleoecologică. Geografic, Paratethysul se extinde de la Alpi până dincolo de lacul Aral. Senes (1979) şi Steininger, Papp (1979) au împărţit acest domeniu în: - Paratethys-ul occidental (Bazinul Rodanian); - Paratethys-ul central (bazinele Pannonic şi Dacic), - Paratethysul oriental (bazinele Euxinic şi Aralo-Caspic). Temporal, Senes şi Marinescu (1974), apoi Rusu (1988) au separat istoria Paratethysului în mai multe perioade: Pro-Paratethys, Eo-Paratethys, Meso-Paratethys şi Neo-Paratethys. (Fig.1) Paratethysul ca unitate spaţială (geografică) şi faunistică se conturează în timpul Oligocenului (Rusu, 1977, 1988; Baldi, 1979, 1980), când se reduc legăturile cu Mediterana din sud. Mai mult, apar diferenţe între arealul Paratethysul central şi cel răsăritean (extins spre nord şi spre est peste Marea Neagră şi Caspica = Marea Scitică şi mai departe în est, Marea Turan). Pentru prima oară apar biotopurile salmastre (în Solenovian = Oligocen) şi primele faciesuri euxinice (Maikopian = Oligocen superior-Miocen) şi primele faune endemice. Legăturile cu Mediterana (Tethys) sunt intermitente, iar influenţele faunistice sunt dominant nordice.

În centrul şi vestul Europei, Miocenul inferior este predominant marin în urma reluării legăturilor cu Mediterana prin pasajul Pre-Alpin. În extremitatea estică, la est de Marea Caspica, se dezvoltă o sedimentare (şi o faună) fluvial-lacustră. Începând cu Miocenul mediu, Paratethysul oriental tinde să se izoleze ecologic, iar ulterior, şi geografic. Începînd cu Konkianul inferior s-au redus legăturile cu oceanul şi apar primele elemente faunistice care anunţă viitoarele comunităţi salmastre. Începând cu Sarmaţianul, Paratethysul se izolează definitiv de Mediterana, prin închiderea tuturor legăturilor, el devenind o mare intracontinentală salmastră, facies care cu intermitenţe, s-a continuat pănă astăzi (prin bazinele relicte ale Mării Negre, Mării Caspice şi lacul Aral). Din acest moment avem două ecosisteme care au evoluat paralel (unul salmastru în Paratethys şi unul marin în Tethys), cu faune complet diferite şi implicit, cu două scale biostratigrafice dificil de corelat.