Defileul Dunării

1. Localizare

Defileul Dunării (între Baziaş şi Gura Văii) este valea transversală cea mai lungă şi mai impresionantă din întreaga vale a Dunării. Clisura Dunării, așa cum mai este denumită, este ultima barieră muntoasă străbătută de fluviu în drumul său spre Marea Neagră. În România i se mai spune pur şi simplu Defileul Dunării, denumire totuși incompletă căci Dunărea a mai creat şi prin alte părţi, în amonte (Austria, Germania), străpungeri prin lanţuri muntoase.

Acest sector dunărean justifică numele de „defileu”, deoarece se adâncește pe cea mai mare parte cu peste 200 m, într-un culoar tectonic şi de eroziune larg de 3-10 km, de vârstă mio-pliocenă,

Între Baziaş (km 1073), unde lunca are o altitudine absolută de 70 m, şi barajul Gura Văii (km 941), cu lunca de 43 m altitudine absolută, Dunărea curge cu o viteză medie de 4-5 m pe secundă şi străpunge, pe o distanţă de 132 km o zonă muntoasă de tranziţie între Carpaţi şi Balcani.

Aria mare pe care se desfăşoară acest culoar este delimitată de următoarele unităţi morfologice: Munţii Locvei (înălţimi medii de 500 m, altitudinea maximă în Tâlva Cornului, 794 m), Munţii Almăjului (înălţimi medii de 700-900 m, altitudine maximă în Vf. Svinecea Mare, 1226 m), Munţii Mehedinţi (înălţimi medii de 950 m, înălţimea maximă în Vf. lui Stan, 1466 m) şi Podişul Mehedinţi (cu înălţimi medii de 500 m, înălţimea maximă în Vf. Paharnic, 887 m), pe sectorul românesc, şi Dobrianske Planina (cu înălţimi de 800 m) şi Miroci Planina (cu înălţimi medii de 500-550 m) pe teritoriul iugoslav. (Figura 1.)

Figura . Defileul Dunării (Sursa: Posea Gr., 2002)

Între Baziaş şi Gura Văii – baraj, Dunărea străbate alternativ următoarele sectoare morfologice şi structurale cu caractere diferenţiate: sectorul Nera – valea Rilii; Depresiunea Moldova Veche; strâmtoarea Pescari-Alibeg; Depresiunea Liubcova; îngustarea Berzasca-Greben; sectorul Greben-Plavişeviţa (Milanovač); Cazanele; depresiunea Ogradena-Orşova; sectorul Vârciorova-Gura Văii (Porţile de Fier).

2. Formarea și dezvoltarea defileului

Defileul Dunării este sectorul asupra căruia s-au emis cele mai multe ipoteze, fiind puse în evidenţă fie captarea, fie antecedenţa, fie moştenirea unui culoar în lungul căruia s-a realizat scurgerea lacului panonic spre cel getic.

Concepţiile privitoare la instalarea Dunării prin actualul defileu al Porţilor de Fier au evoluat în decursul timpului şi s-au îmbogăţit cu date geologice şi geomorfologice şi cu multiple interpretări ale acestora. Cercetări şi cartări morfologice amănunţite s-au efectuat, în defileu, numai în două rânduri şi anume, în jurul anului 1908 (J. Cvijič) şi între 1963-1966 (Gr. Posea şi colab.) pentru teritoriul românesc. Celelalte publicaţii s-au bazat, cu precădere, pe interpretarea datelor geologice, a datelor lui J. Cvijič, precum şi pe argumente culese din afara defileului.

S-au emis o serie de ipoteze ce pot fi cuprinse în patru grupe.