Depresiunea colinară a Transilvaniei

Depresiunea coliniara a Transilvaniei

Ţara de dincolo de păduri

Depresiunea Transilvaniei se remarcă prin suprafaţa sa de circa 26.000 km2, ceea ce reprezintă 11% din suprafaţa totală a României. Este dispusă în centrul ţării, înălţimile ramurilor muntoase din jur accentuând caracterul depresionar al acestei unităţi fizico-geografice. Încadrată aproape circular de către Carpaţi, Depresiunea Coliniară a Transilvaniei a avut un rol de prim ordin în dezvoltarea elementelor naturii şi în geneza şi evoluţia poporului român.

Este mărginită de cele trei ramuri carpatice, care îşi iau numele după poziţia faţă de această zonă depresionară: Carpaţii Orientali (în est), Carpaţii Meridionali (în sud) şi Carpaţii Occidentali (în vest). Spre nord-vest există o legătură mai largă cu Dealurile de Vest şi Câmpia de Vest pentru jugul intracarpatic.

Hipsometric, denivelarea dintre această extinsă depresiune tectonică intracarpatică – cea mai mare depresiune din întregul lanţ carpatic dintre bazinul Vienei şi Valea Timokului - şi spaţiul înconjurător variază de la câteva sute de metri la peste 2000 de metri (raportul între Valea Oltului, în Depresiunea Făgăraş, şi creasta înaltă a Munţilor Făgăraş).

Din punct de vedere geologic, a început să funcţioneze ca o arie de sedimentare după tectogenezele de la sfârşitul Cretacicului (austrică, laramică).

Structura geologică

Structura geologică prezintă două unităţi:

fundament de tip carpatic - este alcătuit din şisturi cristaline, urmate de formaţiuni sedimentare prelaramice (din Permian, Liasic, Cretacic superior).

cuvertura sedimentară - a fost depusă în două etape:

- Cretacicul superior – Miocen inferior: etapă de sedimentare cuprinsă între fazele laramică şi stirică. Se caracterizează prin alternanţă de formaţiuni continentale (aluviale, proluviale, coluviale) şi marine şi faciese variate în funcţie de mişcările eustatice (schimbări ale nivelului mării) şi tectonice (ridicări sau coborâri). Apare în NV depresiunii şi cuprinde etapa paleogenă şi cea neogenă.

- Badenian – Panonian: diferă de etapa precedentă pentru că apare doar faciesul marin.

- Badenian – a început cu faza stirică (vulcanism, mişcări pe verticală). Este urmat de

afundarea accentuată a depresiunii, apoi de o transgresiune generală.

- Formaţiunile

reprezentative sunt:

- tuful de Dej: se prezintă pe grosimi de 10-500 m pe marginea depresiunii cu un caracter grosier, unde apare favorizează formarea reliefului structural cu cueste.

- formaţiunea de Ocna Dejului este purtătoare de sare, şi este răspândit pe toate laturile depresiunii în cute diapire (Ocna Dejului, Praid, Sovata)

- Sarmaţian – este răspândit în toată depresiunea cu excepţia părţii de NV. Este constituit din argile, nisipuri cu intercalaţii de cinerite (tuful de Hădăreni, tuful de Ghiriş). Apare sub forma unor structuri anticlinale (Sărmaşu, Zau de Câmpie)

- Panonian – este alcătuit doar din depozite fine: argile, nisipuri cu intercalaţii de tufuri. Are un caracter mai fin în centru şi mai grosier spre margine.

Relieful Depresiunii coliniare Transilvania

Are aspect general de platou fragmentat, de văi care o străbat de la E spre V. În centru sunt prezente şiruri de dealuri iar la contactul cu munţii s-au format unităţi depresionare şi culoare. Ca urmare s-au diferenţiat unitatea centrală şi unitatea marginală a depresiunii Transilvaniei.

Tipurile de relief prezente: este specific relieful structural reprezentat prin cueste, domuri, bealii anticlinale. Cuestele au o anumită particularitate în Depresiunea Transilvaniei, sunt orientate spre munte.

Sunt specifice formele rezultate în urma proceselor de versanţi: alunecări de teren, forme de eroziune, forme de ravenaţie (ex. Râpa Roşie), relief fluviatil (terase, lunci).