Dezvoltarea durabilă a unităților administrativ-teritoriale din România în contextul integrării în Uniunea Europeană

Dezvoltarea durabila este forma de crestere economica care satisface nevoile societatii în termeni de bunastare pe termen scurt, mediu si lung. Ea se fundamenteaza pe considerentul ca dezvoltarea trebuie sa vina în întâmpinarea nevoilor prezente fara sa puna în pericol pe cele ale generatiilor viitoare.

Necesitatea dezvoltarii durabile a societatii a fost evidentiata înca din 1992 la Summit-ul Pamântului de la Rio de Janeiro si s-a reiterat la Summit-ul Mondial pentru Dezvoltare Durabila de la Johannesburg în 2002.

Pentru a cuantifica si a avea o imagine corecta a dezvoltarii durabile, se impune dezvoltarea unui sistem informational statistic în acest domeniu.

Dezvoltarea viitoare a omenirii a fost concepută într-o viziune sistemică, integratoare, menită să răspundă necesităţii egalizării şanselor generaţiilor care există şi se succed pe Terra. Tabloul schiţat privind viitoarea dezvoltare îmbină, într-un tot unitar, creşterea economică susţinută cu păstrarea şi ameliorarea mediului ambiant, echitatea, justiţia şi afirmarea democraţiei în viaţa socială.

Prefigurarea noului tip de dezvoltare economică a omenirii s-a polarizat în jurul definirii conceptului de dezvoltare durabilă şi găsirii mijloacelor concrete, eficiente de realizarea tuturor dimensiunilor sale, care a devenit punctul central al dezbaterilor problemelor privind creşterea economică şi mediul. Dezvoltarea durabilă este înţeleasă ca un nou tip de creştere economică, radical opus actualului tip, care a dominat economia secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, circumscris „folosirii resurselor naturale ale planetei, a formelor de energie convenţionale şi a celor neconvenţionale, concomitent cu protejarea şi conservarea mediului înconjurător”.

În Raportul Mondial cu privire la Dezvoltarea Umană, conceptul de dezvoltare durabilă a cunoscut consacrarea definitivă, fiind luat în dezbaterea lucrărilor Conferinţei de la Rio de Janeiro unde, printre altele, s-a subliniat necesitatea armonizării relaţiei dintre economie şi ecologie, ca părţi constitutive ale ecosferei. „Nimic nu se mai poate gândi de acum încolo în domeniul industrial, economic, al vieţii omului, al habitatului fără a se face o evaluare din punct de vedere al mediului. Doar coordonarea ambilor factori, economic şi ecologic, va putea să asigure dezvoltarea durabilă”. Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea dintre două aspiraţii umane, care prin conţinutul lor susţin necesitatea dezvoltării economice şi sociale, dar şi a conservării stării mediului înconjurător, ca singura cale pentru creşterea calităţii vieţii.

Preocupările susţinute din partea autorităţilor şi instituţiilor internaţionale şi naţionale, a oamenilor de ştiinţă şi specialiştilor din cele mai diverse domenii de activitate socială au fost semnalizate, propulsate şi intensificate de un complex de procese diferite, care îngrijorează tot mai mult autorităţile şi populaţia lumii. Printre altele, astfel de procese sunt:

- persistenţa fenomenului sărăciei care a cuprins majoritatea ţărilor lumii;

- degradarea mediului înconjurător şi agravarea dezechilibrelor ecologice;

- extinderea necontrolată a urbanizării, care afectează calitatea vieţii unei importante părţi a populaţiei lumii;

- persistenţa şomajului care afectează omul, considerat cel mai important factor de producţie;

- manifestarea crizelor economice sub o multitudine de forme, care au drept efect dezastruos irosirea de resurse incomensurabile;

- pierderea încrederii cetăţenilor în instituţiile publice etc.4

În condiţiile în care efectele negative ale actualului tip de creştere economică au fost iniţial sesizate la nivel mondoeconomic, în mod firesc şi primele studii privitoare la teoria şi practica dezvoltării durabile au fost abordate la scară planetară5. La nivel naţional, astfel de preocupări au apărut mult mai târziu, la început limitându-se la unele aspecte economice, financiare, ecologice, educaţionale, dar nu întotdeauna investigate prin prisma interdependenţelor dintre ele.

Dezvoltarea durabilă se derulează pe fondul unor principii majore ce o caracterizează:

- preocuparea pentru echitate şi corectitudine între ţări şi între generaţii;

- viziunea de lungă durată asupra procesului dezvoltării;

- gândirea sistemică, interconexiunea între economie, societate şi mediu.

Pe suportul acestor principii generale, conceptul dezvoltării durabile se caracterizează prin fluiditate, relevată de multitudinea interpretărilor sale. Astfel, de la apariţia primelor formulări privind conceptul de dezvoltare durabilă şi până în prezent, conţinutul acestuia a cunoscut o perfecţionare continuă, prin adăugarea de noi coordonate, valenţe teoretice, metodologice şi practice, ce îşi găsesc reflectarea în peste 60 de interpretărix. Comun acestora este interpretarea lor într-o viziune globală, prin care se reliefează interdependenţele complexe şi dinamice dintre economie, ecologie şi social-uman. Specificul lor constă din diferenţierea punctelor de vedere prin care este abordată durabilitatea, şi anume:

- economic, bazat pe principiul generării unui venit maxim în condiţiile menţinerii capitalului (fizic, natural, uman), dezvoltarea durabilă se referă la valoarea capitalului (natural şi uman). Pe plan contabil, dezvoltarea durabilă constă în acumulările care trebuie să depăşească consumurile, adică abordată sub aspectul eficienţei economice;

- ecologic, bazat pe susţinerea sistemelor biologice naturale şi antropizate, dezvoltarea durabilă este abordată sub forma unei populaţii în continuă creştere şi a unui consum de resurse ce diminuează stocurile şi potenţialul de refacere, cu consecinţe nedorite asupra echilibrului ecologic general. În tendinţa de a oferi cât mai multe oportunităţi generaţiilor viitoare, se înscrie şi conservarea biodiversităţii globale, indiferent de avantajele cunoscute, în prezent, pentru unele specii;

- socio-cultural, bazat pe menţinerea stabilităţii sistemelor sociale, educaţionale şi culturale pentru determinarea echităţii intra şi intergeneraţionale, prin păstrarea diversităţii culturale şi încurajarea pluralismului de idei, efect al unei educaţii permanente şi care vizează amplificarea potenţialului uman, îmbunătăţirea acestuia cu noi valenţe, asigurându-se astfel utilizarea mai eficientă a factorilor materiali ai producţiei;

- moral şi spiritual, durabilitatea este pusă în relaţie cu valorile etice ale comportamentului uman, ca factor de sporire a eficienţei muncii sociale;

- temporal, este abordată în sensul perfecţionării măsurării durabilităţii prin intermediul unui sistem de indicatori prin intermediul cărora să se evidenţieze mărimea proceselor de înlocuire şi reînnoire în raport cu cele de depreciere, primele să depăşească sau cel mult să fie egale, pe termen scurt, comparativ cu cealaltă parte a ecuaţiei.

Drept urmare, avându-se în vedere ansamblul acestor specificităţi, durabilitatea a fost abordată în literatura economică şi ecologică, şi nu numai, şi considerată coordonată esenţială în elaborarea unor politici de dezvoltare. Pe scurt, vor fi prezentate, în continuare, principalele formulări privind durabilitatea.