Dominația Firmelor Multinaționale

I. Introducere. Premizele globalizării

Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăţi şi în economia mondială care rezultă din comerţul internaţional extrem de crescut şi din schimburi culturale. Descrie creşterea comerţului şi a investiţiilor datorită căderii barierelor şi interdependenţei dintre state.

Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea tehnologică şi economică, ale carei origini provin în special din Statele Unite, un număr important al activităţilor umanităţii se situează pe o scală şi un orizont atât de mari, încât au depaşit graniţele naţionale, în limitele cărora statele suverane îşi exercită dreptul la guvernare.

Pe masură ce domeniul activităţilor umane se extinde dincolo de reglementările statului-naţiune, legalitatea şi regulile au devenit prea strâmte. Noii jucători au trebuit să facă faţă provocării iscate de guvernarea de tip monopol; au apărut corporaţiile multinaţionale, pieţele financiare globale, organizaţiile non-guvernamentale, dar şi organizaţii criminale şi reţele teroriste internaţionale. Activitatea acestor noi jucători nu este acoperită de legile internaţionale, care se bazează pe înţelegeri formale între statele-naţiune, pentru că acestea nu au fost capabile până acum să gasească un teren comun pentru înţelegeri care vizează problema globalizării.

Alt aspect cheie al globalizării este schimbarea în tehnologie şi inovaţie în special în sectoarele transporturilor şi telecomunicaţiilor, despre care se crede că au ajutat la crearea statului global primordial.

Globalizarea rămâne un fenomen caracteristic celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, ale cărui tendinţe fundamentale sunt creşterea gradului de liberalizare economică, a deschiderii economiilor naţionale şi a gradului de interacţiune dintre acestea, în condiţiile revoluţiei înregistrate în transporturile internaţionale şi a dezvoltării fără precedent a tehnologiilor informatice şi a telecomunicaţiilor, care au proiectat pe alte coordonate activitatea firmelor multinaţionale şi mişcarea transfrontalieră a capitalurilor, ducând la suprimarea distanţelor relative şi la creşterea interconexiunilor.

Fără îndoială, firmelor multinaţionale le revine un rol important în accelerarea procesului; pe fondul liberalizării vieţii economice internaţionale şi a globalizării pieţelor financiare, aceste corporatii şi-au intensificat activitatea investiţională, contribuind la mobilitatea si cresterea capitalurilor.

Extinderea activităţilor firmelor multinaţionale a dus, în condiţiile creşterii interdependenţelor şi a gradului de integrare a pieţelor externe, la modificarea strategiilor lor; nevoia de coordonare şi integrare la scară globală, precum şi globalizarea concurenţei, le-au transformat în firme globale, acţionând după alte principii decât cele după care o făceau înainte de anii ’80 (alianţe strategice, subcontractare, organizarea activităţilor în reţea).

Pentru a sintetiza tendinţele surprinse anterior într-o formulă unitară, definiţia dată de John Dunning în lucrarea sa, ’The Advent of Alliance Capitalism’30 pare a surprinde cel mai bine semnificatia si directiile de dezvoltare ale procesului:

„Globalizarea se referă la multiplicarea legăturilor şi interconexiunilor dintre statele şi

societăţile care fac parte în prezent din sistemul mondial. Ea descrie procesul prin care

evenimentele, deciziile şi activităţile desfãşurate într-o parte a lumii au consecinţe

semnificative pentru indivizi şi comunităţi situate la mari distanţe una de alta. Globalizarea

are douã trăsături distincte: sfera de acţiune (întinderea) şi intensitatea (sau adâncimea). Pe de o parte, ea defineşte un set de procese care cuprind aproape tot globul, sau operează

pretutindeni în lume, fapt ce împrumută acestui concept o conotaţie spaţială. Pe de altă parte,

ea presupune intensificarea nivelurilor de interacţiune, interconectare sau interdependenţă

între statele sau societăţile care alcătuiesc comunitatea mondială. Prin urmare, alături de o

extindere a legãturilor are loc şi o adâncire a proceselor globale”.

II. Conceptul de “Firmă multinaţională”

Activitatea economică considerată atât la nivel naţional cât şi mondial-global reprezintă o realitate extrem de complexă şi diversificată din mai toate punctele de vedere. În desfăşurarea lor, însă, toate felurile de activitate economică au o structură organizatorico-funcţională, un mod de a fi compusă din toate verigile mai mari sau mai mici care fac parte din cadrul lor.

Aceste componente-verigi sunt, desigur, unităţile economice denumite adesea în mod generic şi „firme”. În unele ţări li se mai spune şi întreprinderi, iar în altele corporaţii sau companii.

Istoria acestora datează de la apariţia lor, dar în timp ele au evoluat spectaculos şi au crescut enorm în importanţă.

În înlănţuirea lor, firmele formează sistemul oricărei economii şi acoperă toate nevoile societăţii

reconstituind pe echierul producţiei mozaicul sistemului de nevoi. Fenomenul mondializării (globalizării) economiilor ţărilor lumii, care a evoluat foarte rapid după al doilea război mondial

şi îndeosebi în ultimul sfert al secolulul al XX-lea şi începutul secolului XXI, a determinat mutaţii importante în lumea unităţilor economice – a accentuat diferenţierea lor după marime, gen de activitate, formă de proprietate, rolul şi însemnătatea pe care o are, modul de guvernanţă etc., a instaurat dominaţia unităţilor economice cu caracter comercial în economiile tuturor ţărilor, acestea stratificându-se în ultimele decenii într-o structură piramidală în vârful căreia se situează firmele multinaţionale, cunoscute şi sub denumirea de transnaţionale.