Dunărea cadru natural european

Dunarea este cel mai important fluviu al Europei, nu prin lungime, fiind întrecuta de Volga si nici prin intensitatea traficului, depasind-o Rinul, ci datorita cursului sau, care strabate continentul de la vest la est prin regiuni de o mare diversitate a conditiilor naturale si economice.

În toate timpurile, Dunarea a stat în atentia popoarelor continentului. Napoleon o numea “regele râurilor europene”, iar Nicolae Iorga “cea mai bogata în daruri”, pe malurile ei faurindu-se civilizatiile milenare. Prin cursul ei, Dunarea este o “diagonala a Europei”.

Pe Dunare s-a nascut navigatia fluviala internationala. În 1830, s-a efectuat prima calatorie cu vaporul între Viena si Budapesta, iar cinci ani mai târziu, la Braila, ancora prima nava de calatori, “Argo”, sub pavilion austriac.

Între M-tii Padurea Neagra si Marea Neagra, Dunarea îsi poarta undele aici repezi si învolburate, strapungând chei cu pereti priporosi, aici alunecând lenesi prin mijlocul ori pe marginea unor câmpii manoase.

Dar cred ca nu pot zugravi mai bine imaginea fluviului decât folosind cuvintele marelui geograf George Vâlsan (1921): “In cursul superior Dunarea nu-si permite sa curga repede. Dupa ce se întâlneste cu nenumarate ape venite din Alpi, îsi schimba caracterul, devine un fluviu alpin. Asa ramâne pâna la Viena. De la Budapesta în jos, Dunarea are o stepa alcatuita dintr-un pamânt fin care suge apa, cu seceta tocmai în timpul verii. Aici Dunarea este supta si de pamânt si de soare. În sudul acestei stepe, Dunarea primeste afluenti puternici, Drava, Tisa, Sava. La Belgrad, Dunarea aduna atâtea ape primavara…”

“În tara noastra, puteti vedea Dunarea alunecând repede, tacuta si neînvinsa printre stâncile drepte ale Carpatilor. La vale de Severin, o putem vedea fara lunca, mladiindu-se ca un gât de lebada printre maluri aproape egale ca înaltime, acoperite de dune vechi care dau pamântului o înfatisare de par ondulat. În poala Câmpiei Române o putem vedea amortita de caldura verii, culcata pe largul sau pat de nisip. O mai putem vedea în tridentul deltei, în împaratia stufului si raiului pasarilor. În sfârsit o mai putem vedea solemna si aproape melancolica luându-si ramas bun de la muntii parfumati cu floare de tei ai Dobrogei, întinzându-si undele ca sa mai îmbratiseze o data pamântul înainte de sfârsitul apropiat. Oriunde ati vedea-o în tara noastra, Dunarea e o faptura complexa, ca o fiinta care a vazut si a suferit multe si poarta în chipul sau urma tuturor luptelor sale”.

Pentru România, fluviul Dunarea constituie, alaturi de Carpati si de Marea Neagra, una dintre cele trei caracteristici fundamentale ale teritoriului tarii noastre, prin excelenta carpato-danubiano-pontic.

Ultimii 1075 de km din cursul Dunarii adica 38,09% din lungimea ei, apartin Dunarii de jos. Este partea cea mai importanta unde fluviul atinge dimensiunile lui maxime. Este sectorul carpato-danubiano-pontic si se întinde între Bazias si varsarea în mare. Aici ea se deosebeste fundamental de sectoarele anterioare; nu este nici Dunare alpina, cu afluenti, cu ape iuti si verzi coborâte din ghetari ca în sectorul superior, nu este nici Dunare panonica, traversând agale o stepa întinsa si purtând ape îngalbenite de loess, lipsita de afluenti, ca în sectorul mijlociu. Este cu totul altceva, caci mai înainte de a ajunge la Bazias, primeste dintr-o data pe cei mai puternici afluenti ai ei, devenind un fluviu puternic. Cu aceste caractere Dunarea