Energia Vie - Petrolul

Istoric

Sursa de energie primara, combustibil sau materie prima in industria petrochimica, petrolul sta la baza civilizatiei moderne. Mutatile care au loc in scena petroliera a lumi stau in atentia observatiilor intrucat petrolul nu ocupa numai o pozitie energetica dominanta, nu se caracterizeaza numai prin multiplele sale intrebuintari, el este factor esential in ‘echilibrul’ economic si politic al lumii.

Cunoasterea si folosirea bitumenului are o vechime de peste 6000 de ani. Primele marturii in acest sens provin din Orientul Mijlociu de la sumerienii din regiunile Elam si Akkad. Sumerienii se pare au cunoscut smoala pe care o foloseau ca liant la constructia mozaicurilor, iar chinezii au executat chiar foraje (puturi de adancime) pentru descoperirea petrolului cu 2000 de ani i.Hr.

Herodot cunostea facliile care ardeau imbibate in bitumen. Folosind bitumenul in constructia ambarcatiunilor lor care astfel deveneau superioare din punct de vedere tehnic, urmasii fenicienilor, carteginezii, au monopolizat intreg comertul mediteranean. Ei pastrau un secret desavarsit, privind locul de origine si intrebuintarile acestei substante.

Petrolul a fost semnalat mult inainte de inceperea exploatarii sale pe scara industriala. Sub forma de bitum natural, petrolul era cunoscut si utilizat in Orientul Mijlociu cu 5000-6000 iHr.. existenta si utilizarile lui in aceasta zona, tot in perioada antica, au fost mentionate si in lucrarile lui Herodot, Plutarh si Strabon.

Prima mentiune scrisa despre petrol apare la Herodot, care descrie cum se facea exploatarea acestuia de catre persi. Si Plutarh va nota ca ‘Pamantul Babilonului este impregnat cu foc’.

Pe la anul 221 i.e.n. un imparat din China dadea ordine sa se faca cateva sute de foraje, stire care poate fi socotita si ca cea mai veche mentiune despre extractia titeiului. In Europa,tot in perioada antica, petrolul este atestat documentar in lucrarile lui Pliniu cel Batran. In Sicilia, iar prin sapaturi arheologice in Dacia (podoabele din bitumen natural de la Popaia, judetul Bacau) numeroase lucrari care prezinta viata si obiceiurile dacilor amintind si de cunoasterea petrolului.

Multa vreme petrolul a fost utilizat in stare naturala si mai mult pe plan local, fara ca oamenii sa-i acorde o importanta deosebita. Potrivit legendei Arca lui Noe era impermeabilizata cu astfel de substanta. Egiptenii foloseau bitumenurile pentru pregatirea mumiilor.

Mentiunile, mai rare despre aceasta bogatie, in Evul Mediu, sunt completate cu frecventele semnalari privind prezenta bitumului natural in unele parti ale Europei (Franta,Italia) si Asia ( Birmania,China, s.a.). In Evul Mediu petrolul este folosit ca remediu impotriva unor maladii, iar smoala incape sa aibe largi aplicatii in constructia navelor si in fortificatii. Cu cat inaintam spre epoca moderna marturiile despre existenta hidrocarburilor se inmultesc, iar aria geografica a prezentei lor se largeste. Astfel in perioada marilor descoperiri geografice este semnalata prezenta bitumenurilor in insula Trinidad, in Birmania si din nou in China.

Din timpul domniei lui Napoleon Bonaparte ne-au ramas stiri despre asfaltul de la Val de Travers (Elvetia), de la Seyssel (Franta) si de la Raguza (Italia) exploatat pentru constructia drumurilor.

In anul 1854, in Franta este separat un lichid inflamabil – kerosenul – sau petrolul lampant, numit astfel pentru intrebuintarile care i s-au dat. Documentele pomenesc de preocupari si mai vechi in acest sens, in Italia si Scotia, unde prin distilarea sisturilor bituminoase se obtinea petrol lampant si parafina.

Incepand din 1857 si pana in prezent productia de petrol a crescut continuu, dezvoltandu-se progresiv si studiul probemelor fundamentale ale geologiei petrolului. Cresterea extractiei de petrol a fost determinata pe de o parte de inventia motorului cu ardere interna (1886), iar pe de alta parte de descoperirea forajului rotativ care a permis realizarea forajelor foarte adanci.

Prima problema a fost cea a originii organice sau anorganice a petrolului. Detele de observatie acumulate in cursul timpului au condus la accentuarea aproape unanima a originii organice.

In al doilea rand au fost studiate din ce in ce mai aprofundate conditiile geologice de formare a hidrocarburilor din substanta organica. In al treilea rand s-a pus problema migratiei petrolului din locul de formare spre locuri de acumulare si apoi problema degradarii si distrugerii zacanimtelor de petrol in procesul evolutiei scoartei terestre. In cercetarea si lamurirea acestor probleme si-au adus contributia un numar mare de cercetatori din toata lumea. Astfel originea organica a petrolului a fost sustinuta inca din secolul XVIII de savantii rusi Lomonosov si Sestepalov. Cercetatorii Beroldingen, Henkel si Hackel au sustinut in acelasi timp originea animala si vegetala a petrolului. In cursul secolului XIX Laurent, Storrer, Engler si Hoefer aduc argumente noi pe baza studiilor de laborator, in sprijinul originii organice.

In primele decenii ale secolului XX prof. L.Mrazec si Gh. Macovei in Romania precum si Mihailovski, Andrusov, Calatki siGubkin in Rusia dezvolta ideile referitoare la originea organica a petrolului.

Conditiile fizico-chimice de descompunere a substantelor organice au fost explicate de Treibs, Zelinskii, Porfiriev si altii.

Zernov G.A. si A.P.Arhanghelskii in U.R.S.S, P.D. Trask si P.V.Smith in America au adus informatii privind originea substantelor organice si mediul de sedimentare a acestora in procesul de formare a petrolului.

V.A. Socolov, Lind, Mund si altii au aratat rolul radioactivitatii in transformarea metanului in hidrocarburi de petrol.

Originea anorganica a fost sustinuta in cea de a doua jumatate a secolului XIX de catre Berthelot in Franta. Sabatier, Senderens, Fischer si Tropsch au reusit sa sintetizeze hidrocarburi din materii anorganice.. totusi originea anorganica nu este acceptata de majoritatea geologilor petrolisti.

Asupra proceselor de migrare a hidrocarburilor si formarii zacamintelor a fost elaborate ipoteze de catre Abich, Mendeleev. Astfel Abich in Rusia si Hunt in America elaboreaza teoria anticlinala, iar C.Wite pune bazele teoriei gravitationale a formarii zacamintelor.

L.Mrazec la inceputul secolului XX a emis teoria diapirismului si a pus in evidenta importanta acestuia pentru migrarea petrolului.

Levorsen (1936) cuprinde sub numele de ‘capcana’ conditiile tectonice, stratigrafie si litologie de inchidere a zacamintelor.