Extras din referat
Caracteristicile orasului contemporan sunt sustinute de factori determinanti : socioeconomici si socioculturali . In categoria factorilor socioeconomici se cuprind noile cuceriri tehnologice de tip industrial si agricol , mijloacele de transport si de comunicatie , politica sociala de liberalizare a intrarilor in mediul industrial – urban , care au generat o crestere sustinuta a necesarului de forta de munca si reducerea numerica a populatiei ocupate in agricultura . Factorii socioculturali se refera la facilitatile de invatamant , superior fata de cele din mediul rural , conditiile de sanatate , calitatea locuintelor si dotarile tehnico-edilitare , serviciile publice , facilitatile culturale si recreative ( teatru , cinema , biblioteca , presa , etc. ) , legislatia privitoare la conditiile de munca , sanatate si programe de ajutor .
Dupa anul 1950 , fenomenul urban a inregistrat o serie de trasaturi specifice . Tipul de oras care reprezinta cel mai bine perioada contemporana este aglomeratia urbana , caracterizata prin numar , grad de concentrare a populatiei si puterea de influenta asupra
unor teritorii adiacente . Aglomeratiile urbane s-au format prin concentrarea de activitati economice-industriale , finante , comert , alte servicii – ducand la densa contentrare demografica , urmata de un puternic proces de suburbanizare . Concomitent s-a procedat la implantari de industrie in “ poli de dezvoltare regionala “ sau poli de echilibru , ca in Marea Britanie , Japonia , Mexic , Franta , Ucraina , Rusia , etc .
Caracteristica este si dubla polarizare a retelei de orase , pusa in evidenta de inmultirea oraselor mici si cresterea numarului oraselor foarte mari ( milionare ) , inca din a doua jumatate a secolului trecut , cu extindere si tendinta de supradimensionare , de gigantism urban ( megapolarizare ) , care ridica probleme de aprovizionare cu energie si produse agroalimentare , de trafic urban si de poluare urbana , etc .
Tendinta actuala este aceea de atenuare a ritmurilor de crestere demografica si spatiala , de limitare a nivelului atins , exemplele cele mai relevante fiind Tokyo , Londra , New York , Paris , Moscova , Copenhaga , etc .
Se observa , totodata , un reviriment economic si demografic al partilor centrale ale marilor metropole , precum si o tendinta de deplasare a rolului categoriilor de marime , de extindere a polarizarii oraselor mijlocii si mici .
Marile aglomeratii urbane poseda mari artere moderne de penetratie in centrul istoric si comercial , cu multe benzi , cu pasaje de nivel si semnalizari electronice , inele circulare interioare si centura ce preia traficul de trecere . Nota specifica o dau marile imobile , desfasurate pe verticala , constructiile din otel , sticla si ciment . Aceste aglomeratii urbane sunt si noduri de conflicte interne , contradictii puternice si presiune urbana , populatia suferind de “ sindromul izolarii “ . Zgomotul si transportul pe distante mari aduc oboseala permanenta , scaderea productivitatii muncii cu pana la 40% si afecteaza sanatatea populatiei . Navetismul este o caracteristica deosebita ca si aglomeratia circulatiei , costurile ridicate pentru intretinere si degradarea calitatii vietii ca urmare a poluarii , calotele termice de deasupra oraselor si efectul de sera impiedicand primenirea aerului si mentinerea calmului baric urban.
Conținut arhivă zip
- Evolutia Oraselor In Perioada Contemporana.pptx