Fenomene Asociate Norilor Cumulonimbus

Norii Cumulonimbus (de la cuvintele latineşti cumulus, care înseamnă grămadă, morman, îngrămădeală, stivuire, respectiv nimbus, cu înţelesul de ploios), reprezintă sursa de dezvoltare a unei game largi de fenomene de risc, având în vedere energia deosebită pe care o conţin aceşti nori. Fenomenele violente sunt asociate norilor Cumulonimbus (Cb) cu foarte mare dezvoltare pe verticală, dar şi pe orizontală, reprezentând ceea ce se cunoaşte sub numele de supercelule de furună.

Cumulonimbus (Cb) - alcătuiesc formaţiuni dense, care au o pputernică dezvoltare pe verticală, baza norului fiind la câteva sute de metri înălţime, în timp ce vârfurile, care ajung până la peste 8-10 km înălţime, au formă de turnuri sau nicovală şi sunt de culoare albă. Când norul se află la o mică altitudine deasupra solului, se desprind fragmente din masa lui, dând naştere la trombe şi vijelii. Norii Cumulonimbus au în constituţia lor picături de apă suprarăcite (apă ce se află sub temperatura de 0 grade Celsius), fulgi de zăpadă, grindină, măzăriche şi cristale de gheaţă în părţile superioare.

Înălţimile şi dimensiunile diferitelor tipuri de nori.

Genuri Înălţimea

minimă Înălţimea

medie Înălţimea

maximă Grosimea

minimă Grosimea

medie Grosimea

maximă

Cirrus 6 000 12 500 8 000 150 2 000 300

Cirrocumulus 5 000 7 000 6 000 150 3 000 500

Cirrostratus 3 500 12 000 6 000 150 3 000 500

Altocumulus 2 000 5 000 4 000 500 1 500 800

Altostratus 1 500 5 000 3 500 500 4 000 2 000

Nimbostratus 300 2 000 800 1 000 5 000 3 000

Stratocumulus 500 2 500 1 500 200 2 000 600

Stratus la sol 1 200 500 50 800 300

Cumulus 400 2 000 1 200 150 5 000 1 600

Cumulonimbus 300 3 500 1 000 5 000 12 000 7 000

Norii Cumulonimbus sunt o specie de nor înalt, dens şi care participă la furtuni şi la alte vijelii mari. Norii se pot forma singuri, sau alături de un front rece sau un vânt puternic.

Norii cumulonimbus se formează de obicei la o înălţime mult mai redusă, ceea ce face ca ele să crească în verticală nu în orizontală. Instabilitatea atmosferică pronunţată este caracteristică în sezonul cald al anului şi situaţiilor în care, într-un anumit context sinoptic, se întâlnesc două mase de aer cu caracteristici diferite, între care se realizează un puternic contrast termic. În asemenea conjuncturi, se dezvoltă nori cu mare extindere pe verticală (nori de tip cumulo-nimbus), care pot ajunge până la altitudinea de 12.000-14.000 m; apar fenomenele electrice (fulgere nor-nor sau nor-sol) şi vântul se intensifică, putând apărea vijelii.

Atunci când în straturile mai înalte ale atmosferei temperatura este suficient de coborâtă, apar căderi de grindină. Aceste fenomene legate de un grad mare de instabilitate a coloanei de aer, care de cele mai multe ori sunt manifestări severe de vreme, nu au caracter continuu, iar în astfel de condiţii ploile torenţiale apar cu caracter local.

1. Tornadele

Dicţionarele meteorologice precizează că tornada reprezintă o perturbaţie atmosferică turbionară, de mare intensitate şi mică întindere, dezvoltată din baza unui nor Cumulonimbus capillatus (tuba sau mamma), asociată unor vânturi extrem de puternice. De fapt, cele mai mari viteze ale vântului măsurate în apropierea suprafeţei terestre au fost determinate într-o astfel de perturbaţie (peste 140 m/s, respectiv peste 500 km/h). Dacă fenomenul se dezvoltă deasupra uscatului el poartă numele de tornadă, iar dacă apare deasupra unui bazin acvatic se numeşte trombă marină, de obicei mai puţin violentă decât tornada.