Fenomene climatice în Podișul Dobrogei

PODISUL DOBROGEI

Dintre toate unitătile geografice ale României, Podisul Dobrogean se

individualizează cel mai bine din punct de vedere climatic, fiind regiunea cu cel mai mare

grad de continentalism.

Acest fenomen îsi găseste explicatia, în primul rând, în pozitia si

individualitatea sa geografică fată de unitătile de relief limitrofe, peste care se suprapune

influenta principalilor centri barici de actiune atmosferică.

Ca pozitie geografică, Podisul Dobrogei apare ca o peninsulă limitată de trei părti

de ape: Dunărea pe laturile de vest si de nord si Marea Neagră pe latura de est.

Prin tăierea canalului Dunăre-Marea Neagră, acesta este decupat în două mari diviziuni: Masivul Dobrogei de Nord, cu altitudinea maximă de 467 m, care apare ca o insulă imensă, îngropată periferic în depozite loessoide si Podisul Dobrogei de Sud, cu altitudinea maximă de 204 m, care se impune ca o peninsulă „decapitată”.

Ca urmare, „barierele acvatice” limitrofe, cu procesele lor topoclimatice specifice,

contribuie si mai bine la individualizarea climatică a acestui podis.

Fată de principalii centri barici de actiune, Podisul Dobrogei se situează la

periferia acestora, pe teritoriul său interferându-se, mai ales, prelungirile anticiclonilor Est-European si Azoric sau ale Ciclonilor Mediteraneeni, cu caracter normal sau retrograd, si Pontici care se formează în bazinul vestic al Mării Negre si evoluează spre vest si nord-vest.

În consecintă, din punct de vedere climatic, Podisul Dobrogei dispune de o climă

temperat-continentală cu mai multe influente: excesive din nord-est, pontice din est si

submediteraneene din sud-vest, sud si sud-est, ceea ce îl individualizează si mai bine.

Vorbind despre Podisul Dobrogean nu putem face abstractie de litoral, care

reprezintă o zonă de tampon între Marea Neagră si uscatul respectiv, peste care se

interferează toate cele trei influente climatice exterioare, prin intermediul aerului în

advectie.

Nu putem neglija, de asemenea, nici influentele suprafetelor acvatice ale Mării

Negre de pe latura de est si cele danubiene de la periferiile de vest si de nord, care, prin

procesele de descendentă a aerului, conduc la instalarea unor „baraje termice”, cu

temperaturi mai moderate si cu predominarea timpului senin, în timp ce, în interiorul

podisului, procesele convective si radiative stimulează contraste termo-pluviotermice

frapante.

Pe de altă parte, si între suprafetele acvatice limitrofe si cele continentale, de podis,

apar contraste climatice evidente, care se impun prin intensitatea proceselor de încălzire si de răcire de care depind dinamica locală a aerului, frecventa nebulozitătii diurne si

nocturne, diminuarea precipitatiilor, aparitia fenomenelor de uscăciune si secetă sau

abundenta depunerilor de rouă, cu deosebire în împrejurimile surselor de apă.

Din România, Dobrogea prezintă cea mai diversificată paletă de riscuri climatice. Fenomenul se explică prin faptul că aceasta reprezintă zona de interferenţă sau de transformare a aerului polar în aer tropical şi a aerului tropical în aer polar.

Este domeniul susceptibil în permanenţă de invazii ale maselor de aer foarte reci

şi uscate de origine arctică sau polară, care atrag după sine întregul cortegiu de riscuri climatice de iarnă (răciri masive, viscole, îngheţuri şi brume etc.), ca şi de invazii ale maselor de aer fierbinte tropical dinspre tropice care aduc cu sine cortegiul riscurilor climatice de vară (încălziri masive, secete prelungite, ariditate etc.).

În cazul interferenţei acestor mase de aer, pot avea loc fenomene deosebit de

spectaculoase în diferite sezoane din an prin modul de manifestare şi consecinţe (ninsori abundente, viscole violente etc.)

Ele sunt cu atât mai periculoase cu cât se produc mai mult în afara sezonului lor caracteristic, limitând perioada de vegetaţie.

Evoluţia sezonieră şi multianuală a acestor fenomene are un caracter neperiodic şi, de aceea, nu totdeauna pot fi prevăzute şi preîntâmpinate.

A. Fenomene climatice de risc din perioada rece a anului

În perioada rece a anului toate fenomenele climatice de risc au o caracteristică comună şi anume temperaturile negative.

În categoria acestora, pe teritoriul Dobrogei am identificat şi caracterizat: viscolul; depunerile de gheaţă; îngheţurile, dezgheţurile şi brumele; stratul de zăpadă, valurile de frig.

1. Stratul de zăpadă

Stratul de zăpadă, un fenomen specific intervalului rece al anului, când temperatura solului şi a aerului înregistrează valori negative pentru câteva zile consecutive.

Formarea stratului de zăpadă este condiţionată de existenţa temperaturilor negative în aer şi la sol, de ninsori în cantitate suficientă şi de existenţa calmului atmosferic.

Chiar dacă predomină calmul atmosferic, rareori se întâmplă ca stratul de zăpadă să se formeze la prima zăpadă, deoarece primele ninsori care se produc la începutul sezonului rece, când temperatura aerului nu este suficient de coborâtă, se caracterizează prin cantităţi reduse de precipitaţii, iar pe sol, datorită oscilaţiilor termice în jurul valorii de 0°C, nu este posibilă acumularea zăpezii.

Din aceste motive, în general, stratul de zăpadă se produce mai târziu, când există condiţii optime de formare, iar primăvara dispare mai repede (Bogdan, Niculescu, 1999).

2. Viscolul

O atenţie deosebită am acordat-o viscolului, pornind de la faptul că pe teritoriul României, cel mai mare număr mediu annual de zile cu viscol se înregistrează în regiunile estice şi sudice, „aici seînregistrează cele mai ridicate valori medii anuale, între 5 şi 7 zile“ (Beşleagă N., 1962), din cauza efectului de canalizare determinat de

obstacolul orografic al Carpaţilor de Curbură şi cel termic reprezentat de Marea Neagră.

Cele mai multe viscole se produc, de regulă, în luna ianuarie, dar cu totul întâmplător se pot produce şi în noiembrie decembrie sau februarie-martie (Ciulache S., 1998).

Viscolele reprezintă, pentru latitudinile medii la care se află Dobrogea, fenomene atmosferice de iarnă cu o mare spectaculozitate.

Viscolul reprezintă spulberarea puternică a zăpezii de către vânt, care determină o scădere accentuată a vizibilităţii şi troieneşte căile de comunicaţie. Atunci când viscolul este însoţit de căderea zăpezii, acesta este denumit viscol cu ninsoare.

Este unul din fenomenele meteorologice de risc puţin studiatela noi în ţară. Elementele care concură la definirea acestuia sunt atât vântul, cât şi cantitatea de zăpadă căzută. Tocmai de aceea viscolul se numără printre „fenomenele meteorologice complexe“ (Bălescu O., Beşleagă N., 1958).