Fenomene de Risc Major și Modul în care Afectează Turismul Mondial

I. Introducere

Societatea umană supravieţuieşte astăzi într-un mediu natural-antropic aflat în permanentă schimbare, fiind expusă unei mari diversităţi de situaţii mai mult sau mai puţin periculoase, generate de numeroşi factori, atât de provenienţă naturală, şi de provenientă antropică.

Manifestările frecvente ale fenomenelor naturale extreme, cum sunt seismele puternice, secetele, precipitaţiile abundente, inundaţiile, alunecările de teren, furtunile şi uraganele, la care se adaugă multiple accidente tehnogene şi diverse situaţii sociale de conflict, au un impact direct asupra societăţii în ansamblu, şi asupra modului de manifestare a fenomenului turistic.

Într-un termen relativ scurt, hazardurile pot submina serios rezultatele investiţiilor pentru dezvoltarea sectorului turistic, continuând să fie unul dintre cele mai dificile obstacole pe calea dezvoltării durabile. În acest sens, o evidenţă riguroasă a impactului hazardurilor, în scopul reducerii pericolului acestora şi creării unor posibilităţi reale de asigurare a dezvoltării durabile a ţărilor, este una dintre cele mai importante sarcini care stau în faţa comunităţii mondiale din secolul XXI.

II. Caracterizarea de ansamblu

Hazardele naturale si turismul

În general, în ţările dezvoltate, deşi influenţa unui hazard natural este mare, distrugerile sunt în general mici. Aceasta se datorează faptului că infrastructura este bine pusă la punct, iar planurile de recuperare sunt atent stabilite şi susţinute cu investiţii majore. Turismul este un sector puternic dependent de componenta naturală a mediului, de infrastructură şi condiţii climatice. Expunerea anumitor zone şi regiuni turistice la fenomene catastrofale pot afecta în mod profund negativ baza materială a acestui sector şi viitoarele investiţii regionale în acest domeniu. Mai mult, se cunoaşte faptul că expunerea la anumite categorii de riscuri catastrofale poate imprima anumitor destinaţii turistice o imagine negativă în rândul turiştilor, motiv pentru care regiuni sau ţări pot fi ocolite pentru o perioadă îndelungată de timp de către fluxurile turistice clasice.

Un alt fenomen care caracterizează evoluţia turismului referitoare la prezenţa hazardurilor este dat de faptul că zone ameninţate de catastrofe ecologice devin atracţii turistice tot mai căutate la nivel global.

Este foarte cunoscut cazul tsunami-ului din Indonezia, în care au murit peste 260.000 de oameni şi a fost distrusă întreaga infrastructură a zonei în care s-a produs dezastrul natural. Plaje tropicale, munţi înverziţi de vegetaţie luxuriantă, recife de corali spectaculoase şi o cultură exotică sunt segmentele de imagine pe care mizează această destinaţie. Turismul asigură circa 3% din PIB-ul Indoneziei, însă tocmai dezastrele sunt cele care împiedică atragerea unui număr mai mare de vizitatori.

Cel mai recent hazard care a afectat industria turistică în ansamblul său este cutremurul din Japonia, unde intensitatea cutremurului a fost atât de mare, iar lovitura unui val tsunami a fost atât de puternică încât si infrastructura unei ţări foarte dezvoltate a fost şi este în continuare pusă în pericol. Evoluţia acestor fenomene va afecta în mod obişnuit evoluţia turismului, dat fiind că aceste hazarde naturale, cu cât sunt mai mari, cu atât determină o cascadă de alte hazarde naturale, în ultimii ani, numărul acestor fenomene fiind în creştere.

Strategiile propuse pentru managementul impactelor sunt:

- Politica de planificare;

- Dezvoltarea construcţiilor, a facilităţilor turistice;

- Managementul resurselor;

- Managementul turiştilor;

- Respectarea politicii de mediu;

- Marketingul şi promovarea;

- Educarea turiştilor, a personalului implicat în turism;

- Cercetarea şi monitorizarea activităţii turistice.

Politica de planificare

Orice activitate turistică trebuie să se subscrie la Planul Naţional sau regional de dezvoltare economică în general şi turistică în special. În acest sens se impune respectarea pragului de suportabilitate, prestabilitate a activităţilor turistice prin analiza atentă a arealelor cele mai bune pentru turism, a fluxului de turişti care poate fi primit de o destinaţie turistică, la gama de activităţi ce se pot dezvolta, mecanismele de control pentru turişti sau firme, cât de durabile sunt resursele turistice şi infrastructura optimă necesară.

Deoarece stabilirea pragului de suport este o procedură dificilă, în dezvoltarea durabilă a turismului se pot stabili limitele schimbării acceptabile din punctul de vedere al comunităţilor locale şi al oamenilor de ştiinţă. Alături de acestea se practică:

Dezvoltarea construcţiilor, a facilităţilor turistice

Pentru utilizarea cât mai durabilă a unei destinaţii, managerii pot apela la numeroase metode privind construcţiile sau facilităţile turistice, dar care să respecte legislaţia de mediu. Astfel, standardele de mediu pentru infrastructuri limitează numărul maxim de locuri pentru o structură de cazare în staţiune (200), înălţimea clădirilor (12 m), introducerea sistemelor de canalizare şi epurare la hotelurile care au peste 75 de camere, iar design-ul arhitectural să se încadreze cu peisajul, dar mai ales încurajează utilizarea materialelor reciclabile, reducerea impactelor în timpul construcţiei, etc.), la care se adaugă amplasarea clădirilor care să asigure o ventilaţie bună a aerului în regiune. În cazul facilităţilor turistice: drumuri, lacuri antropice, etc. se sugerează refacerea mediului prin plantarea de arbori care să asigure habitate pentru faună, păstrarea speciilor de plante, iar pentru aducţiunile de apă, gaze, telefonie se impune utilizarea mediului subteran. Pentru orice infrastructură este necesar sistem de colectare structurată şi reciclare a deşeurilor.